„Un tânăr de 33 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei înspre Podgoria, la intersecția cu strada Prutului a surprins și accidentat ușor un bărbat de 43 de ani din Arad, care în calitate de pieton traversa strada prin loc nepermis. În urma testării cu aparatul etilotest, pietonului i-a fost indicată o alcoolemie de 1,35% mg/litru alcool pur în aerul expirat”, ne-a explicat agent șef adjunct Claudia Iuga – Inspectoratul Județean de Poliție Arad.
Bărbatul accidentat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad, însă nu a fost internat. În acest caz s-a deschis un dosar de urmărire penală privind fapta, urmând ca anchetatorii să decidă ce se va întâmpla mai departe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!