Martorii ne-au declarat că stăpânul era în stare de ebrietate și a ieșit pe o stradă din Răpsig să-și plimbe câinele, din rasa pitbull, pe care nu l-a legat. Un vecin de 65 de ani care a ieșit din curte a fost atacat imediat, iar stăpânul, care abia se ținea el pe picioare, nu și-a mai putut controla patrupedul agresiv. ”Câinele a sărit la gâtul bărbatului, care s-a apărat cu brațul, că altfel îi mușca o arteră și acolo rămânea. A fost mușcat de umăr, de braț, de picior și în zona abdomenului”, ne-a spus un localnic.
Victima a fost transportată imediat la spital de către fiica sa, primind îngrijiri. Medicii spun că este în afara pericolului, însă va trebui să primească tratament injectabil în următoarele zile pentru a se preveni apariția unor bolile grave care pot fi transmise de mușcătura câinelui, precum turbarea.
Localnicii din Răpsig spun că acest animal este foarte agresiv și nu este la primul atac. ”De fiecare dacă când e beat, stăpânul îi dă drumul câinelui pe stradă. Grav e că lângă casa lui stau patru copii de clasă primară, care pot fi atacați oricând. Nu e prima dacă când a mușcat sau a sărit la oameni pe stradă. Chiar și pe actualul proprietar l-a mușcat. El a primit câinele de la primul stăpân, care a vrut să-l eutanasieze după ce l-a mușcat și pe el”, ne-a povestit un alt localnic.
Dacă depune plângere…
Polițiștii au fost chemați la locul incidentului imediat după atac și spun că patrupedul nu e rasă pură, fiind corcit. Dacă victima va depune plângere, proprietarul câinelui ar putea fi cercetat penal, dar va fi sancționat cel puțin cu amendă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!