ARAD. De menționat ar fi faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice când a încălcat ordinul de protecție. IPJ Arad spune că se efectuează cercetări pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugere. „Polițiștii Secției 2 Micălaca cercetează un bărbat de 34 de ani, din Arad, care, în după-amiaza de 6 iulie, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de magistrații Judecătoriei Arad pe numele său pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 15 iunie. Bărbatul, sub influența băuturilor alcoolice, s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei sale concubine, distrugându-i telefonul. În cauză se continuă cercetările pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugere, fiind dispusă internarea nevoluntară a acestuia la secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Arad”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
În același timp, polițiștii din Vladimirescu au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat în vârstă de 64 de ani, care și-ar fi amenințat soția, cauzându-i acesteia o stare de temere. Bărbatul este cercetat penal pentru amenințare.Trimite articolul
XO fi userul ROMANIA ??? ahahahahah
o fi si aia ceva poama….