“În data de 21 septembrie 2017, la Judecătoria Chișineu Criș a fost soluționat dosarul nr. 820/210/2017, privind pe inculpatul Colompar Gheorghe, trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș pentru săvârșirea a șase infracțiuni de viol, reținându-se că în data de 2 martie 2017, în intervalul orar 20:30 – 22:00, inculpatul Colompar Gheorghe a întreținut relații sexuale cu un număr de șase copii, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv persoanele vătămate B.E., C.M.I., B.I.F., R.N.A., C.M., și D.E.A., sub amenințarea unor violențe și profitând de vârstă fragedă a persoanelor vătămate. Inculpatul Colompar Gheorghe a fost condamnat de Judecătoria Chișineu Criș la 16 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, aplicându-i-se totodată pedepse complementare și accesorii, constând în interzicerea unor drepturi, sentința pronunțată nefiind definitivă, putând fi atacată cu apel în termenul legal. În prezent inculpatul se află în stare de arest la domiciliu, măsură preventivă menținută față de acesta și pentru următoarele 60 de zile”, se arată într-un comunicat de presă remis de Judecătoria Chișineu Criș.
Gheorghe Colompar, audiat în fața instanței, nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!