„În momentul de faţă cred că PDL trebuie să redevină ce a fost, şi aici mă refer şi la forţa sa politică dar şi la oamenii şi relaţiile interumane care l-au făcut această forţă. Avem nevoie de oamenii care au muncit umăr la umăr pentru a aduce PDL în frunte, de la noi, cei din organizaţiile judeţene, până la conducerea centrală. Relaţiile dintre colegii de partid trebuie să redevină ce au fost pentru a face din PDL partidul de opiziţie care va arăta românilor că USL nu este calea cea bună, calea europeană. Iar preşedintele Traian Băsescu este cel care susţine existenţa unei opoziţii puternice, ca garant al democraţiei şi al statului de drept. Opoziţia este cea care trebuie să echilibreze balanţa, este cea care trebuie să ducă partidele aflate la guvernare pe calea cea bună, şi din păcate, PDL are de tras foarte mult pentru a readuce România unde trebuie şi nu unde, încet încet, încearcă USL să o ducă, pe calea pro-sovietică, înspre sărăcirea populaţiei, înspre eliminarea clasei de mijloc, înspre tot ce nu este european şi democratic ”, a declarat senatorul arădean.
CITESTE SI:
Macovei: PDL face opozitie “tovaraseasca”
Citiți principiile noastre de moderare aici!