Nu e o noutate că la noi constructorii de drumuri lucrează de multe ori în bătaie de joc. Însă este o noutate când instituţiile statului iau măsuri împotriva celor care încearcă să fenteze munca. Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a efectuat o vizită neanunţată pe DN 76 Deva-Oradea, parte a acestui drum trecând şi prin judeţul nostru, pe varianta Ioneşti-Vârfurile-Ştei. „Pe tronsonul gestionat de Viales (n.r. Ioneşti-Vârfurile) n-am întâlnit niciun muncitor, iar pe cel unde lucrează cei de la Construct Mod (n.r. Vârfurile-Ştei) am numărat 18 prezențe fizice, dar nu lucra nimeni. L-am căutat pe inginerul reprezentant al DRDP Timișoara, nici urmă”, a spus directorul CNADNR. Pus în această situaţie, Neaga a tunat şi a fulgerat, a convocat şedinţe peste şedinţe cu toţi factorii implicaţi şi a dat ultimatum celor două firme: dacă nu lucrează la modul serios, se vor rezilia contractele. „În ritmul actual, lucrările pe DN 76 nu vor fi finalizate nici în 2017. Și atunci, dacă noi vom pierde bani europeni din cauza nefinalizării acestui proiect de către constructori, să-și piardă și ei dreptul de a mai lucra în România”, a spus directorul CNADNR. La câteva zile de la această vizită, reprezentanţii companiei de drumuri naţionale au efectuat o nouă vizită. Ciudat (sau nu?), de această dată zeci de muncitori erau prezenţi pe şantiere, lucrul desfăşurându-se într-un ritm alert. O nouă dovadă a faptului că, dacă nu au sabia deasupra capului, constructorii de drumuri nu au nici cel mai mic interes să finalizeze lucrările.
Lucrare uriaşă
Modernizarea DN 76, pe o lungime totală de peste 180 de kilometri, este o lucrare uriaşă, pentru care se va plăti peste 930 de milioane de lei. Majoritatea fondurilor, adică 740 de milioane de lei, vin de la Uniunea Europeană. În cazul în care statul român nu respectă termenele de finalizare a modernizării drumului, riscăm să rămânem fără finanţare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!