Week-end-ul trecut a fost dedicat roboticii. 19 echipe din regiune s-au întrecut în a-și demonstra dexteritatea în ceea ce privește ghidarea roboților, iar Aradul a fost reprezentat de 3 echipe. Cel mai bine clasată a fost echipa „Mușchetarii” de la Liceul Național de Informatică Arad, elevii reușind să acceadă în top 8 echipe. Etapa regională a fost o primă verificare a echipelor, care la final de lună vor merge la București pentru a concura alte zeci de echipe.
Rezultate la prima participare
„Am reușit să obținem o clasare foarte bună, fiind în primele opt echipe din competiție. Desgiur că mai avem de îmbunătățit unele aspecte și sperăm că până la etapa pe țară să reușim să remediem toate problemele pentru a ne clasa pe un loc cât mai bun. Rezultatul ne mulțumește întrucât pentru noi este prima participare la acest concurs”, ne-a declarat Romana Sălăjan, mentorul echipei „Mușchetarii”.
Săptămâni de foc
Echipa Harambecartel de la Colegiul Național Moise Nicoară a reușit să se claseze pe locul 10, iar de acum se vor axa pe pregătirea pentru „naționale”. „Etapa regională s-a încheiat numai cu locul 10 pentru noi, dar am aflat ce probleme avem de soluționat și ne-am făcut planul. Ne așteaptă două săptămâni pline, în urma cărora sperăm ca Harambestein să evolueze conform așteptărilor. Felicităm echipa Team RO001 Xeo Alba-Iulia pentru rezultatul obținut și urăm succes tuturor echipelor”, au declarat reprezentații echipei de la C.N. Moise Nicoară.
Din Arad au mai intrat în competiție și elevii de la Colegiul Național Vasile Goldiș – echipa „Wireimpulse”. Echipa coordonată de profesorii Bodea C. și Ioja P. a construit robotul Vasilică, pe care îl vor perfecționa pentru ca la concursul național să obțină o clasare cât mai bună. „Au fost confruntări amicale între roboţi, în vederea pregătirii echipelor pentru concursul naţional ce va avea loc la Bucureşti”, au menționat cei de la C.N. Vasile Goldiș.
90 de echipe
În acest moment pentru cea de a doua ediție a BRD Tech Challenge sunt înscrise în competiție 90 de echipe. Etapa națională se va desfășura în perioada 23-25 martie, la București, iar organizatorii au anunțat că se așteaptă și participarea a șase echipe internaționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!