Arad. Încăierarea a avut loc marți, 22 octombrie, între doi elevi ai Colegiului Național „Vasile Goldișֲ”. În momentul în care a început altercația dintre cei doi, un polițist local din cadrul altui serviciu, aflat în misiune în zonă, a solicitat intervenția de urgență, la fața locului, a unui echipaj operativ din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație. Trist este că în loc să alerteze conducerea școlii sau organele de ordine publică, mai mulți colegi ai celor doi băieți au ales să filmeze încăierarea cu telefoanele mobile.
Cei doi bătăuși au fost separați, întocmindu-li-se totodată câte un proces-verbal de sancționare a contravențiilor în conformitate cu prevederile Legii 61/1991/R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Din partea polițiștilor locali, aceștia s-au ales doar cu câte un avertisment, însă urmează să suporte măsuri disciplinare din partea conducerii unității de învățământ la care studiază, cei doi fiind predați de polițiști direcțiunii.
Cauzele pentru care cei doi elevi s-au luat la bătaie rămân, deocamdată, necunoscute.
Trimite articolul
Xce asa mare problema?
k sa-u batut?
k chiar nu inteleg.
kretzu007.Marș înapoi la școală analfabetule.Asta-i limba română ce ai studiato prin boscheți???