O nouă serie pentru pensionarii care vor să meargă în staţiune, la tratament, începe în 28 august. „Pentru această serie, judeţului Arad i-au fost repartizate 390 de bilete, din care 50 sunt gratuite. Biletele vor fi distribuite până la 23 august, pe baza cererilor depuse de pensionari, iar după această dată le vom împărţi pe cele ce au rămas nedistribuite sau eventualele suplimentări” – precizează Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.
S-au primit bilete peste tot în ţară, cu menţiunea că în staţiunile aflate la malul Mării Negre sunt destul de puţine oferte. Litoralul e foarte solicitat în această perioadă, motiv pentru care hotelierii preferă să reducă oferta pentru pensionari, în favoarea unor câştiguri mai mari.
Moneasa este prezentă între staţiunile pentru care pot opta pensionarii arădeni, cu oferte la patru hoteluri: Parc, Moneasa, Panoramic şi, bineînţeles, Codru Moma. Cu ofertă aşa bogată, „bătălia pe Moneasa” nu mai e atât de mare ca în anii precedenţi.
Nici Băile Herculane sau Covasna nu mai se numără printre staţiunile cele mai solicitate de către pensionarii arădeni. Locul acestora a fost luat de… Băile Felix. „Cele mai vânate bilete sunt pentru această staţiune” – susţine Mihaela Vasil. Probabil (şi) din raţiuni de apropiere geografică, lucru care presupune costuri (mai) reduse cu transportul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!