Consilierul local Teodora Hotăran îşi poate trece în cont un record absolut printre aleşi, fără să se poată lăuda cu acest fapt: a reuşit într-o singură zi să-şi treacă în CV trei dosare de cercetare penală (unul pe numele său, celelalte două, ca parte vătămată, generate de plângerile făcute de dânsa) şi să bată drumul poliţiei şi spitalelor. Evenimentul care a lăsat astfel de urme a început pe holurile Primăriei, în timpul şedinţei CLM, acolo unde consilierul a dat ochii cu fosta soţie a prietenului său. Au urmat palme şi păruieli, dar povestea întâmplării sună diferit, în funcţie de cea care ţi-o spune.
Un lucru e singur: joi, în jurul orei 14.00, poliţia a fost sunată de doamna Geanina Băneş şi rugată să intervină. Aceasta a reclamat faptul că altcineva îi conduce maşina, iar acel altcineva e Teodora Hotăran. Tânăra a fost sfătuită să rezolve problema pe calea instanţelor civile, în condiţiile în care subiectul nu este de competenţa celor de la 112. La nici 30 de minute distanţă, Teodora Hotăran a fost cea care a revenit cu un apel la poliţie, pentru a sesiza faptul că a fost agresată de tânăra amintită mai sus. A fost sfătuită să meargă la medicină legală şi să obţină un certificat medico-legal pentru a putea demara procedurilor şi pentru încadrarea faptei. După alte 10 minute, consilierul Hotăran a sunat din nou la 112 pentru a reclama faptul că aceeaşi doamnă „continuă să o lovească”, de această dată în faţa sediului partidului şi că a început să dea cu picioarele în maşină. În situaţia dată, ţinându-se cont că se punea şi problema distrugerii de bunuri, poliţia a trimis în centru o maşină. Cum la faţa locului lucrurile s-au dovedit extrem de greu de lămurit, oamenii de ordine au decis: le-au urcat pe cele două doamne în maşina de intervenţie şi le-au dus la sediul IJP.
Dosare de cercetare penală pentru ambele părţi
Aici ambele au depus pângeri una împotriva celeilalte. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce Berar, pe acest caz există trei dosare de cercetare penală: „Există două dosare pentru agresiuni, loviri şi alte violenţe, unul pornit de la plângerea făcută de Teodora Hotăran, celălalt de la plângerea făcută de Geanina Băneş. În aceste cazuri aşteptăm certificatele medico-legale. Al treilea dosar vizează distrugerea de bunuri”.
Varianta Geaninei Băneş
Doamna Băneş recunoaşte faptul că a venit la sediul partidului pentru a se întâlni cu Teodora şi că s-a îndreptat mai apoi spre Primărie, unde se afla consilierul. Intenţia sa a fost, potrivit celor declarate, „de a-i cere cheile de la maşină (n.r. un Audi), maşină care este pe firma mea”. Ne-a povestit apoi faptul că, după divorţul de soţul său, nu s-a făcut partajul de bunuri, că maşina, care este pe numele firmei sale, este luată în leasing şi că dânsa este cea care plăteşte ratele (2.500 euro pe lună). Cum cheltuielile au devenit prea mari, Geanina i-a cerut, încă din mai, fostului soţ să ia el leasingul şi maşina, dar că acesta nu s-a arătat dispus să procedeze ca atare. În pofida acestui fapt, maşina în cauză este condusă acum, potrivit tinerei, de Teodora Hotăran. „Ratele sunt mari, pentru mine care am un copil de crescut şi am ajuns să stau în chirie. De două luni cei de la bancă mă sună să achit leasigul pentru că altfel îmi iau maşina, însă ce să îmi ia? Maşina care e pe firma mea nu o conduc eu!”, susţine femeia.
Acesta afirmă că s-a întâlnit pe scări cu Teodora şi că aceasta ar fi ameninţat-o şi lovit-o cu geanta. „M-a ameninţat că mă va distruge, mi-a spus că ea e cineva în Aradul ăsta şi că eu nu voi mai fi nimic. Mi-a spus că vor câştiga ei alegerile şi că o să ajung după gratii”. Femeia susţine că a fost ameninţată nu doar acum, ci în repetate rânduri de Teodora Hotăran şi că „eu nu vreau altceva să mă lase în pace, atât ea cât şi el”. Tânăra a mai precizat că a fost înjurată de consilier dar că speră „din tot sufletul ca justiţia să fie echidistantă şi legea egală pentru toţi”.
Varianta Teodorei Hotăran
De cealaltă parte, Teodora Hotăran insistă pe aceeaşi monedă, a ameninţării în repetate rânduri: „am fost personal ameninţată de către ea şi şantajată. A cerut bani şi m-a ameninţat că vine să mă facă de râs în CLM”.
Teodora susţine faptul că cea care a sărit la bătaie a fost Geanina, care a vrut doar să o umilească public, că ea nu a ripostat, ci doar s-a apărat, şi că au fost despărţite de gardieni, că l-a rugat pe unul dintre aceştia să sune la poliţie şi să o reţină, dar că a fugit. Consilierul a amintit şi de al doilea incident din faţa sediului partidului. „Instanţa e cea care îşi va spune cuvântul, dar nu cred că e normal ce se întâmplă. Vreau să vă spun că doamna are antecedente penale pentru că a mai agresat în primăvară o femeie gravidă în faţa unui magazin”, a punctat Teodora. Alesul recunoaşte că maşina nu îi aparţine, dar susţine că este a prietenului său, că acesta o conduce, nu ea, iar problemele legate de posesie se datorează absenţei partajului. A ţinut să precizeze că ea a fost cea care a sunat prima la poliţie, pentru că a fost agresată.
Teodora mai susţine că nu a fost încă la medicul legist, pentru că ieri a fost la urgenţă, iar azi la neurologie, urmând ca doar luni să continue investigaţiile medicale. Consilierul local părăsise cu câteva secunde înainte de incident şedinţa CLM după ce prietenul său o anunţase că fosta soţie se îndreaptă hotărâtă spre sediul primăriei.
Adriana Barbu
Trimite articolul
XE penibil sa scrieti asa ceva
de ce e penibil? ca doamna e consilier? cine a pus-o sa se ia cu barbatul lu aia? ca asa inteleg, ca are o relatie cu barbatul lu aia
am auzit ca are o relatie cu ala si cu inca vreo tri pe langa el . rusineeeeeeeeeeee, hotaranco . mi-e sila ca ne reprezinti
asta poate fi numita consilier!!?? se bate in vazul lumii!! nu stie sa se abtina! nu mai au pic de rusine ! asa se reprezinta imaginea orasului?? sa va fie rusine doamna consilier!!
ar trebui sa-i fie rusine . in locul ei nu as mai avea curajul sa-mi arat fata in arad. oricum , se zice ca respectivul nu e singurul ei amant
Părerea ta
asa partid…asa oamenii…
d-lor ziaristi de ce nu precizati si de la ce partid e stimabila ? Sau e independenta ?
Halal consilier ! Bun exemplu. O curvetă cu aere de mare politican. De fapt şi politica tot o curvă este. Păi dacă maşina nu este a ta, după ce o mai conduci ? Chiar dacă afirmi că este a prietenului tău, care şi-a lăsat nevasta pentru tine, etc. etc. Păi condu o maşină plătită de prietenul tău nu de fosta lui nevastă. Nu ţi se pare normal aşa ? Sau e mai uşor ca tu să o foloseşti, iar altcineva să-ţi plătească ratele de leasing. Aşa sunt învăţaţi toţi rahaţii ăştia de politicieni. Au impresia că lor li se cuvine totul, nu contează ce şi cum. Doar ei sunt aleşii şi li se cuvine totul pe tavă. Mai mergeţi naibii de mincinoşi ordinari şi ipocriţi.
Ca persoană publică şi consilier pe deasupra, după toată această tevatură, ar trebui să-şi dea demisia. Dar nu o să o facă pentru că ciolanul la care linge este mult prea gustos ca să-l lase din mâini. Dacă eşti aşa de corectă şi cinstită, precum laşi să se creadă prin intervenţiile tale “hotărâte” în consiliul local, atunci dă-ţi demisia de onoare că faci de râs partidul care te-a promovat acolo. Nu prea ai tu ce căuta în acest consiliu. Locul tău este alături de alte ţaţe care îşi spală rufele murdare în public. Marş afară din consiliu. lasă oameni oneşti acolo, nu toate curvuloancele care se cred mari politicieni. Halal partid PSD-ul sau care o fi în spatele tău, că nu mă interesează aşa de mult nici unul. Oare prin câte paturi oi fi trecut ca să ajungi în consiliul local ? Câţi boşorogi s-or fi bucurat de nurii tăi ?
Domnilor conducatori de partide, aveti grija ce japite promovati in functii, altfel veti fi obligati sa le excludeti sau sa suportati asemenea incidente publice penibile!!!
Nu stiu daca o asemenea persoana, care nu este in stare sa isi cenzureze comportamnetul atunci cand are o anumita pozitie sociala si o anumita functie merita sa mai reprezinte pe cineva???
Ea nu se poate reprezenta pe ea singura, apoi pe altii!
De ce a umblat dupa p***a unuia insurat!!!
Am citit si articolul din Glasul Aradului unde consiliera , atunci cand s-a referit la masinile respective , a spus : ale NOASTRE. Si ca nu s-a facut inca partajul….Fiind jurist de meserie , nu stie ca orice bun , proprietate a unei firme unde asociat unic este unul dintre soti , nu este bun comun?! Vai si amar de diplomele ei.
Păi dacă “prietenul” nu îi va mai oferi un Audi să-l conducă…probabil că l-ar părăsi doamna consilier. Dacă ar avea “prietenul” doar o Dacia Nova sau hai să zicem, un Logan, ar mai fi oare împreună. Nu cred. Cred că doamna consilier s-ar orienta spre altcineva mai cu “stare”. Nu şi-ar perimite din postura în care este să fie împreună cu un om obişnuit. Cu un “pârlit” pe româneşte.
Din comentariile care au aparut pina acum nu pt sa cred ca pe cineva intereseaza cine conduce masina cui si care pipita i-a suflat barbatul alteia – un singur lucru este demn de a fi facut public – filmuletul cu paruiala
da ce, o “coaja” adusa de afara cu 400-500 de euro nu era buna ? Doar e la moda acum, invazia “cojilor” e o realitate
Nu e tocmai Zana Zanelor. Dar probabil ca nu conteaza…
Un copil nu mai are tata acasa. Mi-e sila de pupaza asta urata.
pai sa nu negam ca fatuca asta e frumusica…pacat ca s-a facut acum de ras, ca orice ar face si oricat s-ar da peste cap, reputatia ei s-adus. putea sa fie mai discreta si mai…corecta. acum nu mai este credibila. pacat de ea. oricat de mult ar incerca sa se disculpe, nu cred ca vreo nevast ar mai avea curajul sa isi lase sotul cu ea in aceeasi incapere…mai ales ca multi membrii PSD o cam “plimba” cu masinile…pacat, mare pacat pt ca chiar parea curata fauca asta . tocmai i-am vizitat blogul mult laudat de unii…si chiar mi-a placut ceea ce am citit despre
ea acolo. dar vraja s-a destramat…Cand te gandesti ca pana la aceasta intamplaere nici nu am stiut ca exista aceasta domnisoara
Uita-te mai bine…
http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://bp3.blogger.com/_TCHfzMqxSz8/R8Pz1Yfx7MI/AAAAAAAAAdY/eQKPmgStz5Y/s400/8.JPG&imgrefurl=http://hotaran.blogspot.com/2008_02_01_archive.html&h=300&w=400&sz=17&hl=ro&start=1&usg=__wqr4-_CihD3q8xjj46EHFxbrGVQ=&tbnid=H5H5CeklV_FZTM:&tbnh=93&tbnw=124&prev=/images%3Fq%3Dteodora%2Bhotaran%26gbv%3D2%26hl%3Dro%26sa%3DG
Pseudo-vedetele stiu cat face reclama negativa. O persoana aproape anonima, implicata in scandaluri urate devine dintr-o data cunoscuta.
Mai exista o parasuta la OTV, Magda Ciumac, pe care capul sau brunet – nici macar nu o putem acuza ca e blonda – a dus-o sa isi acuze sotul de crima pentru a iesi si ea pe sticla.
In calitatea cu care ai fosat investit,d-le Marius Lazar asteptam sa faci ordine in organizatia PSD Arad;nu e posibil ca un membru de partid,care a fost nominalizat si chiar a ajuns sa fie consilier municipal,sa aibe un asa gen de comportament!Daca nu cumva esti si matale”manjit” cu doamna in cauza,te rog sa iei masuri urgente de retragere a sprijinului politic acordat acestei femei de moravuri usoare,iar pe locul dumneaei sa ajunga persoana care a a fost pe locul doi.NU ESTE POSIBIL,ca acum,in plina campanie electorala sa primim un asemenea afront si fiti sigur ca celelalte formatii politice vor specula asta din plin,iar acest lucru nu va fi deloc in favoarea dvs.!Asteptam,aveti curajul necesar[asa cum ne-ati spus pe la intalnirile avute cu dvs.],pentru acest lucru?
d-sora Hotaran nu spune cine este barbatul cu care umbla? nimeni altul decit interlopul ULY care nici carnet de conducere nu are cel Frntuzesc e anulat,deci ce consiliere aveti d-lor de la PSD? sau le folositi pe post de saltea?
e usor sa judecam omul dupa vorbe…o femeie geloasa si tradata e capabila de multe scenaii ca sa o distruga pe rivala. uite asa a patit si aceasta domnisoara care totusi nu a umblat cu un barbat insurat ci cu unul liber …dar daca fosta e nebuna ce vina are ea…de unde sa banuiasca ce necazuri ii poate face…fosta a atacat unde era mai dureros: in imaginea ei publica. deci faptul ca e o persoana publica pana la urma a fost in dezavantajul ei..eu nu o judec in nici un fel. si dupa toate astea e usor sa acuzati ca mai umbla si cu alti colegi de partid, tot insurati…dar aveti dovezi? ganditi-va ca puteti distruge si alte casnicii cu vorbe aruncate in vant
D-na Hotaran nu are de ce sa se rusineze de intamplarea nefericita din holul Primariei… cator femei nu li se intampla asa ceva…
Si-apoi ce doamna este aceea care merge sa se scandalizeze pentru un barbat, daca a parasit-o stie el dece…Barbatii stiu intotdeauna ce fac.
Numai niste femei pot scrie lucruri atat de urate despre D-na Hotaran care cu siguranta are multe calitati: e tanara ,frumoasa si cu un viitor politic, ceea ce o face sa devina -persoana incomoda.
Ii doresc o cariera stralucita in politica !!!!!!!!!!!!
trebuie sa recunosc faptul ca sunt un admirator al d-nei hotaran,cunsocindu-i activitatea in clm cit si in partid;astazi insa,pe la orele 10-11,am zarit-o passagera intr-o masina a numitului mohacs,un interlop notoriu al aradului si marturisesc ca a inceput sa-mi scada admiratia fata de sus-numita doamna;sper sa ma fi inselat,insa nu cred;imi pare rau ca oameni cu pregatire,cu prestanta,carismatici intr-o anumita limita se prostitueaza(inclusiv intelectual) cu interlopi,ce nici macar nu stiu sa se semneze…banul,ce sa-i faci,nu dna dora???
daca a
ti fi fost mai la curent cu cele intamplate sau daca ati fi citit opiniile celorllti , ati fi stiut ca cei doi ( sot , sotie ) s-a despartit din cauza ei . se spune ca umbla cu el din timpurile liceului , adica de mai bine de zece ani. Femeia s-a dus sa-si ceara drepturile
de unde stiti ca e nrbuna?
Ce cauta necioplita asta in consiliul local? Afara cu ea!
cu uly mohaci tiganu?!
Consilier(Teodora) si patron(Gianina) cu parfum scump de MAHALA. Asta este scara valorilor la noi..
De aia , ca in timp ce atatia oameni capabili si de caracter stau pe tusa , tot felul de paparude de-astea cu cate doua ,, facultati ” ( facute pe la universitati ,, de prestigiu ” gen goldis sau vlaicu ) ies in evidenta cu prostia , scandalurile , mizeriile lor. O societate debusolata , alienata , vai de mama ei , care-si merita soarta , ca ea i-a scos in fata .
domnisoara esti foarte frumoasa ce dracu ai gasit la tiganu ala de 70 de ani lasal dracului cu tigania lui ,esti persoana publica, interlop ? uly interlop? a fost odata ca nici odata acum 50 de ani ia trecut vremea, acum sunt alti ,au mai fost 3 generati de pe vremea lui pana azi, acum sunt astia tineri uly a disparut ca dinozauri, el nu isi poate calma fosta nevasta din cate vad ce interlop_ un tigan, esti tanara si frumoasa lasal domnisoara ca nu-i de tine
Ăştia ne sunt aleşii (o parte dintre ei). După cât de virulentă este doamna Hotăran în CLM, critici peste critici, opoziţie, doar de dragul opoziţiei (au mai făcut astfel de opoziţie doar de dragul opoziţiei, total în defavoarea arădenilor şi Coloman şi Borza, iar acuma stau pe tuşă că oamenii nu sunt aşa de proşti încat să înghită orice), chiar dacă sunt lucruri bune pentru arădeni propuse să se facă în oraşul ăsta, doar ca să iasă ea în evidenţă ce activitate extraordinară are. Şi uite…legături cu fel şi fel de interlopi, unii mai dubioşi ca alţii, moralitate… ce să mai vorbim, prestanţă…idem (dacă se păruie pe stradă ca ultima curvă), uitaţi-vă dragi arădeni (cei care aţi votat-o şi trimis-o în CLM, pe cine aţi trimis. Cred că ar fi timpul să lase CLM-ul şi să-şi vadă de iubit, de interlopii ei, de răfuielile şi păruielile ei. Este ca ultima ţaţă, ca ultima curvă. Şi nu cred că domnul care a văzut-o în maşina interlopului respectiv a confundat-o. Oare cum o fi recompensând doamna Hotăran această prietenie cel puţin dubioasă ? O fi singura prietenie sau poate mai sunt şi altele de care încă nu ştim ? Iată nişte răspunsuri pe care bătăioasa doamnă ar trebui să le dea arădenilor care au votat-o şi i-au acordat încrederea. Pentru orice eventualitate, nu fac parte din nici un partid şi nu simpatizez pe nimeni.
la batut si pe uly inainte sa mearga la primarie?
gaina de uly interlop ? un tigan batran poate!
asa te-a vrajit uly ca ii interlop? nu vezi ca il bate nevasta? are 100 de ani papagalu
Ne face de ruşine partidul această doamnă. Cred că ar fi bine să-şi dea demisia din CLM şi poate şi din partid. Nu ne trebuie aşa oameni acolo. Mai ales acum în prag de alegeri
prietenul ei sa o anunte? poate stra bunicu sa o anunte tiganu are 70 de ani
Este pacat ca oameni ca ea si altii care s-au ajuns (unii chiar miliardari)”promovand” politica social-democrata sa murdareasca idealurile unui popor care a crezut in social-democratie.O “parasuta”, un social -democrat fals care se lauda pe blog cu cate kilograme are si ce dimensiuni ca o vedeta porno isi inchipuie ca reprezinta un partid care are alte ratiuni. Iar acum ajunge la un scandal de-a dreptul penibil.Si culmea ridicolului- s-a lansat in partid ca vicepresedinte la Comisia de integritate morala, judecand si criticand alti membri de partid.
Cine este aceastaTteodora Hotaran si ce reprezinta ea pentru PSD-ul aradean?
Aceasta fraza spune totul despre mentalitatea “politicienilor ” nostrii. Modul de a gandii in acest fel este generalizat , d-soara respectiva a avut ghinionul ca, intr-un moment de impulsivitate sa o spuna pe sleau. Si aici fraza respectiva: “„M-a ameninţat că mă va distruge, mi-a spus că ea e cineva în Aradul ăsta şi că eu nu voi mai fi nimic. Mi-a spus că vor câştiga ei alegerile şi că o să ajung după gratii” . Daca intr-adevar d-soara hotaran reprezinta ceva in arad ,precum o spune ea , este grav deoarece ne lasa sa intelegem dupa ce criterii este imparita dreptate in Romania. Daca nu reprezinta ceea ce sustine inseamna ca s-a descalificat ca si actor politic. Sa nu fiu gresit inteles , mentalitatea respectiva este preponderenta in cercurile reprezentantilor politici , o masa de creiere amorfe si coloane vertebrale de gelatina . Din nefericire asta este realitatea breaslei politice actuale si incidentul acesta demn pt jurnalele de bulevard nu are sa schimbe nimic , nici in bine si nici in rau. Desteapta-te romane:) . Mai degraba se va destepta un antropitec.
Isi mai aminteste cineva de faimoasele afise electorale cu Cina cea de Taina a lui Da Vinci in varianta autohtona . Tot aceasta pseudopoliticianca a fost una dintre protagonisti . Pe cine reprezenta ? Pe Maria Magdalena? Un alt lucru care merita amintit este articolul dintr-un ziar aradean aparut imediat dupa ( articolul , nu ziarul ) ca Teodora Hotaran este primul politician din Romania care a cerut legalizarea consumului de droguri . Degeaba se plang unii ca d-na respectiva care a fost implicata in altercatie nu a luat atitudine inainte de alegerile locale , voi nu cititi ziarele? Nu va dat de gandit felul in care ei si-au facut campanie electorala ? Dar acum e tarziu , si ea , ca si altii , n-o sa renunte la ciolan . Va amagiti degeaba ca se va schimba ceva. Teodora Hotaran este o Oana Zavoran autohtona.
Asemenea personaje promoveaza partidul in functii publice??
RUSNE .RUSNE SI IAR RUSUNE1!1 DA-TI DEMISIA DACA MAI AI PUTINA DEMNITATE1
oare fotografia de la articolul din glasul aradului sa fie de la…locul faptei? pacat , fata asta si-a distrus tot ce a construit pana acum. nu iti poti cladi fericirea pe nefericirea altora. si nici distrugand familii. m-am uitat pe blogul ei, e cand cu mana pe piciorul unui sef psd, cand lipita de altul si culmea , apare intre copii ca o zana buna…dar la copilul caruia i-a luat tatal nu se gandeste? ma refer la faptul ca conduce o masina platita de cea careia i-a distrus casnicia, ca in rest, sa admitem ca cei doi au divortat deci domnul impricinat este liber sa umble cu cine vrea. multumim DOAMNA Gianina ca ne-ati aratat pe cine avem in consiliu…
intrati pe google si dati cautare teodora hotaran. o sa ramaneti cu gura cascata ce ssrie despre ea . si articolele nu sunt de acum , ci mult mai vechi
exista 66 pareri pe aceasta tema.
cu asta, 66,6:))
Ţie, ca mascul macho te pomeneşti că nu-ţi place ? Ce te-ai face dacă nu ar fi şi astfel de “putori” ? Ai da la labă până ai avea bătături în palmă ! Nu mi se pare corect felul în care pui problema, de aia ţi-am răspuns aşa.
CRED CA AR TREBUI SA SE TINA CONT DE TOATE DATELE, MAI ALES DE FAPTUL CA MASINA AUDI Q7 ESTE PLATITA DE CATRE ULY, FAPT CARE SE POATE DOVEDI PRIN VIRAMENTELE FACUTE PERSONAL DE CATRE EL IN FIECARE LUNA IN CONTURILE FIRMEI PE CARE DOAMNA O DETINE
sleampata asta de Geanina nu face altceva decat sa se folesesaca de imaginea publica a altcuiva. Magda Ciumac de Arad vrea si ea sa intre pe usa din dos a vietii publice aradene. Da ea ce o facut in viata? stie cineva?
Stimata domnisoara Hotaran, am tot respectul pentru dumneavoastra, si am admirat in decursul timpului activitatea si cariera dumneavoastra politica, si regret sa vad ca sunteti nevoita sa treceti prin asemenea incidente, dar sunt sigur ca veti avea puterea sa treceti peste aceste probleme, si va rog sa iesiti public sa aratati care este adevarul, pentru ca cei care va cunostem stim acest lucru si avem toata stima si increderea fata de dumneavostra.
este strigator la cer!!!!! nimeni nu se intreaba ce fac portarii aia de la primarie? cum poti lasa o nebuna sa intre in cea mai importanta instituie a aradului si sa agreseze un consilier??? cum pot fi unii oameni asa de naivi si sa poata crede minciunile acestei Geanina? asta e o batausa, care in iarna o batut o femeie gravida, fara sa aibe nici un motiv. se poate verifica, o cheama Dragoman, iar Geanina are dosar penal, si amenda penala
BA, ASTA-I RECIDIVISTA, FRATE! DA NU O OPRESTE NIMENI? POLITIA CE FACE? CUM SA BATI O FEMEIE GRAVIDA MA? NU TI-E FRICA DE DUMNEZEU? SI MAI AI TUPEU SA MAI INTRI SI IN PRIMARIE SA LOVESTI UN CONSILIER? SPER SA SE FACA DREPTATE SI SA AFLE TOT ARADUL CE CURVA SI BATAUSA E ACEASTA GEANINA, CARE NU FACE DECAT SA SE FOLOSEASCA DE UN COPIL MINOR, SAU DE POZITIA SOCIALA A CUIVA
DIN CATE IMI DAU EU SEAMA, GEANINA ASTA-I DISPERATA CA NU O MAI BAGA NIMENI IN SEAMA, CA ASTIA DOI SE IUBESC SI LE MERGE BINE, SI NU MAI POATE DE CIUDA. PROBABIL CA NU MAI ARE NICI CASCAVAL, SI NU STIE CE SA LE MAI FACA SA IA BANI DE PE EI SAU SA LE FACA RAU.
ITI SPUN UN LUCRU MA GEANINA, MA: ESTI O CURVA PROSTA, CARE N/AI DECAT SA MORI DE CIUDA!
LASA OAMENII IN PACE, SI MAI TINE-TI GURA CA INCEPE LUMEA SA ZICA CINE ESTI SI ATUNCI SA VEZI
asa ceva auzi si vezi doar in Romania,si oamenii cum au gura spurcata si cum din tantar fac armasar …..vorbesc aiurea,90% nici nu i cunosc pe fam.Mohaci……….doar au auzit de ei,dar nah se baga toti in seama ca chilotii in cur…..ca se plictisesc. va doresc sa nu aveti de-aface cu aceasta familie……bunicul meu si sotul meu au fost impuscati….de……..!!! va doresc zile multe si sanatate….si buna intelegere
cei are au intrat pe forum la aceste ore tarzii , sunt niste agramati si nu vor decat sa ma discrediteze. am fost avertizata ca se intampla acest lucru. tot ce s-a postat in ultimele minute -ore sunt numai minciuni . oamenii cu adevarat decenti si morali si-au exprimat parerile la ore normale. si pentru mine este o noutate sa fiu treaza la aceasta ora , dar am circumstante atenuante. am increderea ca oamenii cu caracter vor judeca lucrurile asa cum s-au intamplat ele cu adevarat . sa nu credeti ca vreau sa pozez in victima , mi-am expus punctul de vedere . cat despre faptul ca as avea o relatie cu unul de la pd , nu este nimic adevarat . nu am nici o relatie , deocamdata, desi asta nu inseamna ca nu am dreptul sa-mi refac viata intr-un final . nu ma intereseaza politica , nu simpatizez cu nici un partid politic si nu o voi face vreodata . daca d-soara sustine ca eu am vrut sa o discreditez, se insala . nu despre mine srie pe internet ca sunt lasbianca cu diana tusa si ca , citez ” dama de prestigiu international , drogata nazal si regulata anal “:
Ca si incheiere , celor care stiu ce inseamna , le transmit noul meu motto ILEGITIMI NON CARBORUNDUM
dupa cum scrieti, imi face impresia ca sunteti la fel de agramata si inculta ca si cei de care vorbiti, doar ca aveti pretentii de DOAMNA, incercand sa acoperiti ca nu sunteti decat o MAHALAGIOAICA
eu nu pot spune nimic despre Geanin, dar de d-soara consilier s-ar putea turna un film de lung metraj. Vad ca aripa tanara de la partidul care o propulsat-o in clm este treaza si activa, si in loc sa se distreze (ca e week end) o elogiaza in sus si-n jos.Cum si in ce fel a ajuns consilieruta sa fie chiar ea bagata la inaintare de psd ar putea multi sa povesteasca, dar oricum este limpede ca se pricepe de minune la barbati atat la cei romani cat si la cei straini. Bravo consilierut-o , te-ai invartit artistic si ai ajuns unde ai vrut(sau poate pe moent unde ai vrut) pacat de cearsafurile murdarite care au ramas in urma ta si de oamenii multumiti sau nemultumiti de servicii
DOMNISOARA HOTARAN TE ROG SA IMI RASPUNZI SI MIE CA AI RASPUNS LA TOTI, ESTE CUMVA O ONOARE SA FACI PARTE DIN FAMILIA MOHACI ?ESTI TOTUSI UN CONSILIER PSD ADICA CINEVA IN ARADUL ASTA FARA NICI O GLUMA , MA REPREZINTI PE MINE TE-AM VOTAT ! SI PE TOTI RESTU CARE ISI SCRIU PARERILE, CE AI IN COMUN CU ACEST TIGAN ? SAU RROM SI NU VREAU SA TE JIGNESC, NU TI SE PARE CA TE FACE DE RAS? UITATE TE ROG CUM II INJURA PE TOTI CARE SCRIU DE EL ASTA ESTE OPINIA PUBLICA AZI TE SCUIPA MAINE TE VOR PUPA SI PROBABIL STI ASTA ESTI O PERSOANA PUBLICA TI-AI ASUMAT NISTE RISCURI, ACEST SCANDAL TE TRAGE IN JOS FIINDCA TOTI NE-AM FI ASTEPTAT SA UMBLI CU UN INTELECTUAL CUM ESTI SI TU AI DOUA FACULTATI AM INTELES NU TE SUPARA PE NOI SI NU NE INJURA NICI PE CEI CARE SAR CALUL FIINDCA NOI TE CONSIDERAM A NOASTRA DE AIA NE DAM CU PAREREA ALEASA NOASTRA,ACEST BARBAT NU ESTE DE TINE DAR ESTE O PARERE TU IAL DE BARBAT DACA VREI,
o sa mai apara in presa si alte articole referitoare la tinerii din PSD! Sa vedeti pe cine creste PSD-u:pe niste tapari care fac afaceri cu camatari.
IN CURAND
Ambele domnisoare culeg ce au semanat ! Daca acest Uli este marul discordiei e clar ce “aspiratii” si ce “personalitate” au domnisoarele!!!!E dureros ca oameni de genu asta ne “reprezinta” interesele.Pana cand?!?!?!??!?!?DESTEAPATA-TE ROMANE!
doua curvistine(stoalfe,mai precis),ocupa fara nici un folos spatii importante pe sie;vai de ele…niste “elena udrea de provincie,si aia o curva nationala…
o zdreanta consilier PSD care in loc sa-si dea demisia din CLM incearca sa justifice un comportament de zdreanta , oare noi PSD-istii care am votat la alegerile locale ce vina avem ca am trimis in CLM o ordinara care distruge familii de tigani.DEMISIA!!!!!!!!!!!!
Nu stiu daca e potrivit aici, in acest spatiu, pe care majoritatea vad ca l-ati murdarit cu injuriile vostre si cu anagramatismele aplicate, sa atasez un citat din Aristotel, dar… o fac pentru ca expresia in sine merge bine cu golania de a va pemite sa murdariti oameni, chiar daca ei au gresit. v-ati gasit voi sa judecati…Homo naturaliter animal sociale.
Sine ira et studio, Prosit
cand o femeie are calitatea de persoana publica, cel mai usor mod de a o descredita este sa o faci curva. observ ca Geanina a inteles repede acest lucru – sau a ajutat-o cineva sa inteleaga, si se foloseste din plin de el pentru a descredita femeia alaturi de care fostul ei sot si-a refacut viata. ce poate face gelozia si rautatea din om…. ma intreb unde-i sunt limitele, asta daca le are……..
observ ca aceasta Geanina este extrem de deranjata de calitatea de consilier a domnisoarei si nu se mai dezlipeste de calculator, cerandu-i demisia. sunteti invidioasa rau, doamna….. pacat
sunt mamica unei colege de scoala de-a fetei lui Geanina, si pot sa va spun ca rautatea acestei persoane nu are limite, si poate merge cu mult mai departe.imi pare rau sa constat ca sunt anumite persoane puse sa scrie pe acest site, incercand sa induca ideea ca domnisoara consilier este agresorul si nu victima.sunt sigura ca minciuna are picioare scurte, si ca se va dovedi caracterul violent si parsiv al acestei Geanina
Doamnelor ,dominlor nu uitati cine este domnisoara Hotaran …va rog din pacate nu imi pot dezvalui adevarata identitate caci exeact cum a spus “doamna hotaran” “vin alegerile si daca castigam iti arat eu tie “expresie care ma face sa cred ca nu ar fii bine ca psd sa castige alegerile .Pacat pentru politica romaneasca ,oamenii fara pregatire care se dedau la cele mai josnice comportamente.NU stiu cine este rivala “Doamnei hotaran” si nici nu vreau s a stiu ce au d eimpartit dar nu cred ca este normal sa ameninti cu functia publica pe acre acum o cersesti de la toti locuitorii aradului iar maine dupa ce ai primit aceasta incredere sa o exercitii numai in folos propriu ba mai mult distructiv vis-a vis de alte persoane.Pe ce fundamentam sustinerea si aprobarea doamnei respective in functia de consilier cred cca ROUSSEAU s-ar invarti in pamand
LIPSA PREGATIRE POLITICA SI SOCIALA DOAMNA .Nu v-am vazut a va face remarca in clm dar uite ca pana la urma publicitatea chiar si cea negativa pare s afunctioneze
.PACAT ,PACAT PT NOI CA NATIE PT CA ACESTI OAMENI NE REPREZINTA PE NOI
VA MULTUMESC
IN MOMENTUL CONCEPERII ACESTEI INTERVENTII LA RADIO ASCULTAM O MELODIE DIFUZATA DE UN POS LOCAL{FREDDIE MERCURY-DEATH AND FUNERAL}IAR UN VECIN IMI DISTRUCE AUZUL CU MANEAUA SA…….ASTIA SINTEM DIN PACTE .
AR TREBUI PURIFICATA TOATA SOCIETATEA SI POATE ATUNCI VOM SCAPA SI DE “DOAMNA CU INFLUENTE IN PARTID”CARE IN LOC SA MOARA DE RUSINE SI SA EXPLICE PUBLIC CONFLICTUL ….AMENINTA.
VA LAS PT CA NU VOI SCHIMBA NIMIC DIN PAACTE SI AM OBOSIT
va rog frumos nu mai scrieti atatea despre Uli si familia lui ,nu-i cunoaste nimeni bine,vorbiti doar ce ati auzit de la strabunici vostri ,daca are cineva ceva cu unul din fam.Mohaci sa isi dea numarul de telefon pe acest site si va fi sunat
a, am uitat sa va spun: asta vara cand am fost cu fetita in excursie in Grecia, era si “doamna” Geanina cu fetita, si dupa ce ca tot sejurul a bagat zazanie intre parinti, vreau sa va zic ca nu a facut altceva dacat sa-si etaleze banii intr-un mod sfidator – adica sa ne faca in ciuda cica, si-a cumparat o valiza de blanuri, si dupa ce a reusit sa se certe cu toate mamicile si sa nu mai vorbeasca nimeni cu ea, si-a sunat barbatu sa vina sa o ia de acolo, ca-i era rusine sa mai vina pe drum cu noi, si oricum nimeni nu mai vorbea cu ea….
V-am promis un film senzational in care rolul principal il are Mircea Geoana. in urma cu aproape 4 ani, Ion Iliescu, ii acorda actualului lider PSD-ist un epitet rusinos. Vom vedea, toti, ca batranul lider social democrat nu ne-a mintit, Mircea Geoana chiar isi merita porecla.
Mai multe informatii in : http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
……….
Vor fi amanate alegerile parlamentare ? Majorare cu 50 % a veniturilor pe care le realizeaza cadrele didactice a deschis “cutia Pandorei” in politica autohtona a perioadei. Intr-o europa democratica, spre care tindem sa ne integram, o astfel de legislatie nu poate sa fie decat una sinucigasa. Nascuta in convulsii si nedorita de catre nici o formatiune politica, legea votului uninominal, are sanse sa dispara din peisajul politicii autohtone datorita miscarilor sindicale programate pentru luna noiembrie.
Mai multe informatii in : http://www.politicienii.ro sau http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
……….
Ion Mocioalca trisaza, “furand startul electoral” ! La televiziunea resiteana “Banat TV”, liderul PSD-ist Ion Mocioalca a aparut intr-o emisiune tv., ocazie de care a beneficiat promovand din plin ideile unui partid incorect. Ii informam pe telespectatorii indignati ce ne-au scris in aceasta dimineata, ca am efectuat o sesizare catre Consiliul National al Audio-Vizualului, inclusiv prin intermediul doamnei Gabriela Dancea, Inspector CNA.
Mai multe informatii in : http://www.politicienii.ro sau http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
……….
Noi l-am luat “la ochi” pe Ion Mocioalca. PSD-ul a distrus economia si discursurile urmasilor ceausisti isi vor gasi explicatiile in site-urile http://www.ohabaferdinand.ro si http://www.politicienii.ro. Cei ce vor vota pe 30 noiembrie trebuie sa stie : PSD-ul DAUNEAZA GRAV SANATATII NATIONALE !
Mai multe informatii in http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
………..
PSD, o atitudine sinucigasa sau criminala ?
Puterea, functiile, sunt repere ale PSD-ului. Ana Birchall, graitor, intr-un scandal sexual nu renunta la parlament si cum nimeni nu ar vota-o aici candideaza in “America de nord”. Samanta unui dezastru, sadit de PSD, este majorarea salariilor din invatamant. Nimeni nu ignora educatia, si PSD-ul DAUNEAZA GRAV SANATATII” !…
Mai multe informatii in http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
……….
Nastase si-a tras manea !
Celebrul nepot al nu mai putin celebrei matusi Tamara continua sa uimeasca Romania! Mai nou, pe internet circula balada lui Adrian Nastase, in care se regasesc mai multe motive din cariera zbuciumata a fostului prim-ministru din perioada 2000-2004.
Mai multe informatii in http://www.ohabaferdinand.ro sau http://www.politicienii.ro
;;;;;;;cucu
… din alt ziar:
• Ex. soţia se destăinuie
Deşi cei doi au divorţat de aproape nouă luni de zile şi au împreună o fetiţă de 12 ani, se pare că tânăra pesedistă ar fi fost amanta respectivului încă de acum zece ani de zile.
„Nu mi-a confirmat niciodată, însă bănuiam că are o altă relaţie. Timp de zece ani aceasta nu a făcut altceva decât să îmi distrugă viaţa. Nu am făcut nimic pentru că mă gândeam la fetiţă. Aşteptam să crească pentru a se convinge singură de problemele pe care le avem în familie. Am avut mai multe discuţii telefonice cu Teodora Hotăran în ultima vreme, înainte de divorţ, în care existau momente când pur şi simplu mi se plângea. Îmi povestea că cel mai mult o doare faptul că la sărbători soţul meu, fostul acum, nu este lângă ea. De altfel, mi-a spus cu gura ei că de câte ori soţul meu a fost plecat pe undeva, a fost cu ea. Chiar nu intenţionez să devin vedetă şi nici nu am vrut să apar în presă pentru scena de alaltăieri. Nu am vrut să iasă aşa, însă cu frumosul, Teodora nu ştie. De câteva luni de zile mă rog de ei, de amândoi, să îşi transfere maşinile amândouă pe numele lui, pentru că atât Audi Q7, care este cumpărat în leasing, cât şi Mercedesul, sunt pe numele firmei mele. Eu de când am divorţat şi am plecat din casă împreună cu fetiţa, stau pe chirie, şi plătesc 2.500 de euro pe lună leasing-ul ca să îl conducă… Teodora Hotăran. De când am divorţat pur şi simplu lui nu i-a păsat deloc, mai ales de fetiţă. Am fost să iau fetiţa de la şcoală şi am văzut Audi Q7, maşina mea, parcat în faţă la sediul PSD. Am intrat pentru că nu am mai suportat şi am cerut să stau de vorbă cu ea. Colegii de-acolo mi-au spus că este vis-a-vis în şedinţă şi am mers la Primărie. Probabil că a fost anunţată pentru că ea atunci cobora scările, când eu intram. I-am cerut direct cheile de la maşină şi a început să îmi adreseze în gura mare tot felul de injurii. Dintr-o dată a sărit la mine, încercând să mă lovească cu poşeta. Atunci am reacţionat şi am vrut doar să mă apăr. S-a aruncat direct la mine în păr şi a încercat să mă zgârâie pe faţă cu unghiile. A venit un domn de la pază care ne-a despărţit. Am plecat spre maşină, unde era fiica mea, mă aştepta. Acolo am sunat la 112 însă mi s-a spus că s-a cerut deja ajutorul. A venit şi fostul meu soţ, iar ea a urcat la el în maşină, încercând să plece. M-am dus la ei şi le-am spus că nu pleacă nicăieri până nu vine poliţia. Soţul meu s-a ridicat din maşină, m-a împins şi mi-a dat un picior în stomac. Fetiţa a intervenit şi l-a mai calmat. Eu m-am ţinut de portiera maşini şi poate de aceea zice el că am distrus-o. Oricum e proprietatea mea”, ne-a povestit fosta „adversară” amoroasă a consilierei Teodora Hotăran.
dupa numarul mare de postari imi dau sema ca la noi la romani , barfa este un mod de viata.
Gheorghe Falcă, ginerele fostului vicepremier Gheorghe Seculici, este acuzat că şi-a recompensat sponsorii de campanie cu aproximativ 2 milioane de euro. El s-a ales “numai” cu o vilă.
RECHIZITORIU ● Soţia lui Falcã şi-a “îngropat” consortul în faţa lui ŢuluşPrimarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată, pentru o afacere imobiliară din care municipalitatea a ieşit păgubită cu aproximativ două milioane de euro. Rechizitoriul este întocmit de faimosul procuror Doru Ţuluş de la DNA. Edilul arădean, care s-a ales cu o vilă de la beneficiarii afacerii imobiliare, este finul de cununie al lui Traian Băsescu, iar procurorul anticorupţie, preferatul preşedintelui României. Procesul este, momentan, suspendat, apărătorii lui Falcă invocând mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Încercăm să redăm, pe scurt, principalele acuzaţii formulate în rechizitoriu de procurorul Doru Ţuluş, şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, împotriva învinuitului Gheorghe Falcă şi a presupuşilor lui complici, Demeter Francisc, Vasil Radu Gavril, Popa Florica Mioara, Dekany Alexandru Tiberiu, Popa Răzvan Ioan şi Magda Matzek.
MIZA. Procurorul Ţuluş, protejatul şefului statului, îl acuză pe Gheorghe Falcă, finul preşedintelui României şi primarul municipiului Arad, că, profitând de funcţia de edil- şef, printr-un şir de manevre ilegale, ar fi făcut cadou firmei private Elecon Plus SRL Arad terenurile Fabricii de Zahăr din oraş, în suprafaţă de peste 52.000 mp, pentru strădaniile sale primind drept mită o vilă de peste 200.000 de euro, situată în centrul municipiului, “la schimb” cu un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc “comunist” de nouă niveluri, evaluat la maximum 75.000 de euro. Deci, câştigul net al lui Falcă s-ar ridica la peste 125.000 de euro. Pe de altă parte, potrivit rechizitoriului, cu ajutorul lui Falcă, firma Elecon a cumpărat de la Primărie terenul în cauză, cu doar 838.944 euro, şi l-a vândut imediat unui dezvoltator imobiliar din Timişoara, cu suma de 2.936.304 euro. Câştigul net al “amicilor” lui Gheorghe Falcă, 2.097.360 de euro, este văzut de procurorii anticorupţie drept tot atâta pagubă pentru statul român, vânzătorul terenului. Afacerea a fost dezvăluită, la puţină vreme după parafarea ei, în exclusivitate, de Jurnalul Naţional.
SPONSORII PD. Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Falcă, soţia acestuia, Ela Falcă, şi administratorii firmei Elecon Plus SRL, Vasil Radu şi Demeter Francisc, se cunosc de mulţi ani, fiind în relaţii foarte apropiate, aceştia făcându-şi concediile în străinătate împreună. Astfel, în anul 2002 au fost împreună în Croaţia, dar şi în ţară, la Vaţa de Jos, iar în iarna anilor 2004-2005 au fost, tot împreună, în SUA, unde au locuit la o mătuşă a soţiei primarului Falcă. “Mai mult decât atât – se arată în rechizitoriu –, învinuiţii Demeter Francisc şi Vasil Radu au sponsorizat campania electorală a învinuitului Falcă Gheorghe pentru alegerile locale ce au avut loc în luna iunie 2004, cu suma de 250 milioane ROL. Mai este de precizat că soţia învinuitului Vasil Radu, Vasil Mihaela, a fost consilier local din partea PD (partidul lui Falcă – n.r.). În cercul apropiaţilor mai apare, printre alţii, şi Gheorghe Seculici (fruntaş PD, fost viceprim-ministru în Cabinetul Tăriceanu, pe atunci “doar” director la SC Proiect SA Arad, firmă care avea un contract de proiectare tocmai cu SC Zahăr SA ), nimeni altul decât tatăl Elei Falcă, soţia primarului.
“PATENTUL CONSTANDA”. Metoda folosită pentru a pune mâna pe un valoros teren al statului, fără a cheltui un ban din buzunarele proprii, este una deja “brevetată” în Bucureşti de Costică Constanda şi redată, cu lux de amănunte, de Jurnalul Naţional. Astfel, potrivit rechizitoriului, Gheorghe Falcă s-a folosit de calitatea sa de primar şi, deşi terenul Fabricii de Zahăr nu era în proprietatea Primăriei, ci în cea publică, deci a statului, a elaborat împreună cu prietenii lui de la Elecon un “plan” bine pus la punct, pentru a valorifica terenul în cauză în folos propriu. Fără a intra în amănunte , precizăm că, potrivit rechizitoriului, primul pas făcut de Falcă & Co. a constat în vânzarea succesivă către SC Elecon a activelor Fabricii de Zahăr în vara anului 2005 (fabrica era închisă, iar clădirile, în degradare avansată). Scopul era ca SC Elecon să aibă prioritate la cumpărarea terenului de 5,2 hectare din Arad, care era de fapt miza reală a afacerii. Preşedintele comisiei de negociere a fost, conform documentului citat, însuşi Falcă Gheorghe. Nici nu mai contează cu cât a cumpărat Elecon clădirile vechi ale Fabricii de Zahăr. Pasul doi: Elecon SRL a solicitat Primăriei cumpărarea terenului, invocând OUG 88/1997, act normativ care nu era aplicabil în situaţia SC Zahărul Arad, pentru simplul fapt că societatea nu avea terenul în proprietate. În ciuda acestui fapt, Falcă a dispus vânzarea. La 5 decembrie 2005 s-a încheiat procesul-verbal de negociere pentru vânzarea către SC Elecon a întregii suprafeţe, ulterior încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare a terenului pentru preţul de 838.944 de euro.
PROTOCOLUL. La data de 23.01. 2006, Falcă a încheiat un protocol cu Elecon, prin care se amâna “sine die” plata primei tranşe din preţul stabilit. Pentru a da timp “cumpărătorului” să găsească adevăratul cumpărător, de la care să facă rost de banii necesari intrării în posesia terenului. Astfel, potrivit rechizitoriului, în răstimpul obţinut prin “generosul” protocol, dar şi prin alte manevre de amânare a plăţii, Elecon a demarat procedurile de vânzare către Timişoara Plaza Center a terenului pe care încă nu-l avea în proprietate, dar urma să-l cumpere de la Primăria Arad. Preţul prestabilit la 01.06.2006 între Elecon şi Timişoara Plaza: 2.936.304 euro, plus TVA.
AVANS GENEROS. La 14.06.2005, SC Timişoara Plaza a achitat firmei Elecon SRL un avans în valoare de 1.596.795 euro. Este lesne de presupus că, din acest avans, Elecon a avut suficienţi bani pentru a plăti Primăriei întreaga sumă negociată, 838.944 euro, şi să mai rămână şi cu o “economie” de peste două milioane de euro. Exact în perioada derulării acestor manervre străvezii, Gheorghe Falcă şi-a “cedat” apartamentul lui de 75.000 de euro, situat la ultimul etaj al unui bloc de nouă etaje, în schimbul vilei de peste 200.000 de euro, complet renovată şi amenajată, oferită tocmai de administratorii firmei Elecon Plus SRL, Vasil Radu şi Demeter Francisc, cu care “negocia la sânge” vânzarea terenului Fabricii de Zahăr.
ÎNCADRAREA JURIDICÃ. În rechizitoriu se arată că “fapta învinuitului Falcă Gheorghe, constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2005, a primit un imobil de la mituitorii Vasil Radu şi Demeter Francisc, imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb, faptă comisă pentru ca învinuitul Falcă Gheorghe să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu (…), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art 254, alin. 1. din Cp, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000”.De asemenea, fapta învinuitului Falcă Gheorghe, care în calitate de primar al municipiului Arad şi, totodată, preşedinte al comisiei de negociere, constituită în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, prin încălcarea prevederilor legale prevăzute în Legea nr. 215/2001 şi atribuţiilor de serviciu legate de delegarea viceprimarului a înstrăinat la un preţ inferior valorii reale un imobil aparţinând Consiliului Local Arad, cauzând prin aceasta un prejudiciu de 2.097.360 de euro şi care, de asemenea, a procurat un avantaj patrimonial în cuantumul aceleiaşi sume, de 2.097.360 de euro, în folosul SC Elecon Plus SRL Arad, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la 248, 248-1, din Cp. Cu aplicarea art. 33, litera a, din Cp.
Martor incomod
Cel mai tare l-a înfundat pe Gheorghe Falcă, în timpul cercetărilor şi urmăririi penale, chiar soţia acestuia. Aceasta a recunoscut în faţa procurorului că “este în relaţii de prietenie cu Demeter Francisc şi Vasil Radu încă din 2001”, că “învinuitul Falcă Gheorghe îl cunoaşte pe învinuitul Vasil Radu din 1998, iar pe învinuitul Demeter Francisc din anul 2002”. Martora Ela Falcă a recunoscut că, imediat după ce Gheorghe Falcă a ajuns primar, el a discutat cu Demeter Francisc şi Vasil Radu despre schimbul de locuinţe care avea să se facă ulterior. Mai mult, a admis că l-a îndemnat pe soţul ei “să accepte” schimbul de locuinţe şi că, încă înainte de efectuarea schimbului, s-a implicat în amenajarea şi mansardarea imobilului în care aveau să se mute, acesta fiind reamenajat, finisat etc. “după gustul ei, exclusiv”.
mai asistati si voi la circ fara bani.
RUSINE PENTRU PSD ARAD PENTRU CA AU “SUSTINUT”ASEMENEA SPECIMENE CARE NU II REPREZINTA SI CARE FAC DE RUSINE INTREG PARTIDUL.
ESTE OPERA LUI REMETEAN CARE S-A INCONJURAT DE OAMENI DE NIVELUL LUI…..D-NUL LAZAR CRED CA SUNTETI PE CALE DE A FI ASIMILAT DE IMPOSTORII CARE AU DUS PSD -ul LA 2 CONSILIERI MUN.DE CEA MAI JOASA SPETA …
ULY CINEI NEGRU LA GINGIE NU PREZINTA GARANTIE
SCRIETI ULYCHE NUMARU DE TELEFON SA TE SUNAM NU MAI VORBI TIGAN INCULT CE ESTI DE FAMILIA MOHACI CA DE FAMILIA GULDENBURG CA VOI NU STITI SA SCRIETI SI SA CITITI
ULY NU MAI TE DA MARE GIGOLO AI UITAT CA TE-A DAT LENA LA GARDA CA AI VIOLATO PE ACTUALA NEVASTA A LU SANDOR CARE DANSA LA SEXI CLUB STREAPTEASE FELEACULUI CARE ERA BARUL LUI SAVA DOCMANOV PE ATUNCI CRED CA MIHAELA O CHEAMA, VREI SA MAI SCRIU DE TINE? nu mai cere tu numaru la oameni sa ii suni ca nu esti zoro esti un violator bronzat natural
iai dat la lena nevasta lu sava docmanov si la fata o gramada de bani sa isi schimbe declaratiile violatorule domnisoara psd stie vrei sa mai scriu sa stie lumea cine esti?
cristi mohaci fiul tau este fugit in canada fiindca este cautat pentru trafic de droguri de mare risc in romania
DOMNULE CAPRAR ATI DUSO PE ACEASTA DOMNISOARA SI ATI SUSTINUTO IN FATA NOASTRA AM CREZUT IN DVS VAM VOTAT SI AM VOTATO PT DVS CE INSEAMNA ASTA?
AI DISTRUS IMAGINEA PSD ARAD UMBLI CU TIGANU ALA DATI DEMISIA
DOMNISOARA GEANINA ESTI TANARA SI FOARTE FRUMOASA NU SA OPRIT LUMEA LA ACEST TIGAN MULTI BARBATI AR VREA SA AIBA O PRIETENA CA TINE CHIAR SI CU UN COPIL CONCEPTILE ASTE AU TRECUT
Partid de tarfe!!! Cum drak a ajuns si Teodora printre alesi? Mah da numai oameni de cea mai joasa speta!!!!!!!
curvistina asta de hotaranca putea sa astepte pana trec alegerile!nu a mai rezistat hormonii in ea!!ar trebui trimisa treaba la cancan sa vada toata tara cine vrea sa ne conduca!!psd=mantale,hotaran=curvistine! daca ajung astea la putere se comporta ca si maria tereza!!cate un tanar pe noapte la pat apoi omorat!!vai si amar de organizatia psd arad!ne omoara femeile astea netoate!!
esti o ordinara si o curva,
mancami-ai pulavotati psd
O sa mai apara in presa si alte articole referitoare la tinerii din PSD! Sa vedeti pe cine creste PSD-u:pe niste tapari care fac afaceri cu camatari.
IN CURAND
Deja au cam inceput sa tremure unii :)))
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Ba fraiere de ce scrii asa de mult, ca nio restul, clasa muncitoare nu mai avem loc sa ne spunem parerea, nu mai aburi, nu de oameni ca tine avem nevoie in tara, papagalule. Culca-te mai bine ca ai fost schimbul III azi noapte
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Daca tipa are mincarimi asta e se descurca ea , cu cine si-o pune iar e treaba ei .
Iaca sa jucat si a incasat-o dar chiar sa facem din asta cel mai tare subiect din Arad.
Eu sincer nu am vazut atitea comentarii pe Aradon.
Oricum felicitari D-na consilier .Acum puteti candida la alegeri ca sunteti mai cunoscuta ca FALCA.
Se spune ca nu e important daca se vorbeste de tine ( rau sau bine) important e sa se vorbeasca.
Eu pina la stirea asta parca nici nu am auzit de ea.
Bineinteles ca glumesc dar acum are o reclama SUPER.
Si nici nu a costat-o asa mult ( iaca niste suturi si palme).
Daca se intimpla la Bucuresti era si mai bine era mai cunoscuta ca Base.
Tineti-o tot asa dragi politicieni.
TEODORA DRAGA MUTATE IN CHECHECI CA DEGEABA AI FACUT DOUA FACULTATI AI CREIER DE DOUA CLASE CA TRENU CUM SA UMBLI CU CIOARA AIA UNDE DRACU TI-E MINTEA
asa ai intrat tu si in psd ca in masina la uly cu gura…
cei de la centru stiu ce se intampla in psd arad? cum dracu a ajuns pana in clm femeia asta usoara
PSD———–DEZASTRU LA ALEGERI ,VA MIRATI? ASA OAMENI ASA REZULTATE, CUM DRACU STA LA MASA RAPANDULA ASTA CU ILIESCU CU NASTASE CU GEOANA NU IMI POT IMAGINA…

BRAVO TAODORA HOTARAN AI DISTRUS IMAGINEA PSD PRIN PROPRIA TA IMAGINE DISTRUSA , PD-L ARAD ITI MULTUMESTE FRUMOS SI LA MAI MARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
comparatio pe hotaran cu falca sau seculici, horor traiasca pd-l are oameni de onoare nu tigani dinastea paruieli prin primarie,cine stie de cate ori sau batut pe acasa sau pe strazi, domnisoara hotaran primaria este a aradenilor nu e sufrageria lu uly sau cum dumnezeu il cheama, dle falca nu tin cu nici un partid vam mai facut hot in cercul meu de prieteni pentru ca aveti un proces eu ne stiind mare lucru despre acesta poate sunteti nevinovat ,ati dezvoltat orasu inestimabil de mult si VA CER PUBLIC SCUZE PENTRU CA VAM FACUT HOT IN CERCUL MEU DE PRIETENI NU MERITATI ASTA MA LUAT GURA PE DINAINTE,cand vad ce fac astia de la psd ma crucesc se bat tigani prin primarie ,VA MULTUMESC PENTRU TOT CE ATI FACUT PENTRU ARAD ,ARADU NU A CUNOSCUT O ASEMENEA DEZVOLTARE NICIODATA, popa de la psd acum pc cred nu a fost in stare sa asfalteze voinicilor iar branc nu a facut nimic
donisoara hotaran esti platita din bani publici sti ce inseamna asta? bani din taxe si impozite adica bani mei ! te bati prin primarie ca si curvele da ce primaria ii casa ta ,dati te rog demisia si fugi in lume cu tiganul tau
LA ALEGERILE VIITOARE POATE IL VEDEM SI PE ULY CANDIDAT PSD CA NU MAR MIRA LA CE FAC ASTIA,
CHIAR ASA PRIMARIA NU II SUFRAGERIA LU ULY SA VA BATETI ACOLO DE ACEEA VA SI JUDECA LUMEA TEO
In 2005, cand PD era la guvernare, presedintele partidului, Emil Boc, a incercat sa-l impuna pe Ioan Andreica, membru al organizatiei Bistrita, la conducerea Electrica Bucuresti.
Desi sustin la unison ca partidul pe care-l conduc nu a facut niciodata numiri politice in conducerea societatilor cu capital majoritar de stat, liderii PD-L ascund si ei un secret, relateaza Cotidianul.
Este vorba de un biletel, datat 1 martie 2005, cand democratii faceau parte din Cabinetul Tariceanu 1.
Documentul cu antetul partidului, stampilat si semnat de Emil Boc, ii este adresat lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, care este informat ca propunerea PD pentru postul de director al S.C. Electrica S.A Bucuresti este Ioan Andreica.
Pe marginea textului, Adriean Videanu, pe atunci vicepremier, a scris si a semnat cu pixul: “Domnule ministru, va rog sa nominalizati candidatura domnului Andreica”.
Nominalizatul liderilor PD este actual candidat la Camera Deputatilor, in Colegiul 4 din judetul Bistrita-Nasaud.
O televiziune locala din Iasi a difuzat imagini cu mai multi preoti din zona Targu Frumos care s-au intalnit la un bar din localitate cu doi dintre candidatii liberali la alegerile parlamentare.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor, institutie condusa de Inalt Prea Sfintitul Teofan (foto), a anuntat ca va declansa o ancheta in acest caz, informeaza Gardianul.
La intalnirea la care au participat doi candidati PNL – Valerian Salavastru si Radu Terinte, preotii au venit imbracati in civil.
Senatorul Radu Terinte, candidat la Senat in colegiul Targu Frumos, a declarat ca la intalnirea respectiva nu au fost discutate probleme legate de politica.
“Nu vad care e problema. Noi ne intalnim cu toate categoriile sociale. Cand mergi in Parlament trebuie sa stii exact problemele tuturor oamenilor, indiferent ca sunt profesori, medici sau preoti. Sunt biserici aflate in reparatii, au si ei problemele lor. N-am discutat politica”, a declarat senatorul Radu Terinte.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor a anuntat ca va stabili daca preotii s-au implicat in campania electorala a PNL.
“Vom desfasura o ancheta, iar in urma acesteia vom lua masurile care se impun. Daca preotii s-au implicat in campania electorala, vom lua masurile canonice care se impun”, a declarat preotul Florin Chirila, inspector bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.
eu nu stiu cine scrie in locul lui Uly deoarece acesta nici macar nu este in tara, si el nu e curios de asa ceva,e vreunul ce-i place sa faca gluma si haz de necaz,ba baiete nu mai zii ca esti Uly ,faci lumea sa se certe. gunoi ratat
Ministrul internelor, Cristian David, a declarat, sambata, la Realitatea Tv, ca a existat o influenta asupra modului in care s-a finalizat contractul de achizitii de masini pentru Politie, dar si superficialitate in urmarirea si verificarea preturilor.
Intrebat daca in cazul contractului cu Ager Leasing a fost vorba de neglijenta, proasta negociere sau de spagi, ministrul Internelor a afirmat ca este vorba de ambele situatii.
“Exista o anumita influenta exercitata asupra modului in care s-a finalizat acest contract si exista o anumita superficialitate condamnabila in urmarirea si verificarea preturilor.
Acestea s-au impletit, din pacate, intr-o maniera regretabila, care au condus la aceasta situatie neplacuta”, a declarat David, neprecizand cine sau asupra cui s-a exercitat influenta.
Potrivit ministrului, in prezent se deruleaza mai multe proceduri de verificare cu privire la contractul de achizitii pentru masinile Politiei.
“Sunt doua lucruri diferite care se intampla in paralel. O ancheta judiciara la DNA, care va stabili vinovatia penala. O a doua, cu privire la procedura, care impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice se va pronunta din punct de vedere administrativ si nu penal privind procedura”, a spus Cristian David.
Primele livrari, in 2009
Oficialul a precizat ca acest contract nu prevedea plati in 2008, iar primele livrari de masini erau anticipate pentru 2009. Ministrul a mai afirmat ca nu crede ca banii prevazuti in contract vor fi platiti.
El a reafirmat ca se derula o ancheta in cadrul MIRA cu privire la contractul pentru cumpararea de masini, atunci cand presedintele Traian Basescu a facut publice primele informatii, iar scandalul a fost declansat.
Seful interimar al Politiei, Gheorghi Plai, a anuntat, pe 17 octombrie, ca s-au inceput procedurile de suspendare a contractului de achizitii de masini pentru care fostul sef al IGPR, Gheorghe Popa, a fost demis.
“Avand in vedere concluziile cuprinse in raportul Corpului de Control al MIRA privind achizitia publica de autospeciale prin leasing financiar al IGPR, prin care se fac cunoscute anumite nereguli in procesul de derulare al achizitiei amintite cu privire la pret si la neindeplinirea cerintelor minime stabilite in documentatia de atribuire, in Consiliul de conducere al IGPR s-a hotarat declansarea procedurilor de suspendare a derularii contractelor pentru clarificarea tuturor aspectelor si a investigatiilor pe care DNA le are in curs”, a spus Plai.
Derularea contractului s-a suspendat
El a afirmat ca s-a suspendat derularea contractului. “Deci nu se mai fac plati, nu se mai… nu, nu s-a facut nicio plata. Nu am luat nimic. Contractul nu s-a inceput”, a afirmat Plai.
Acesta a spus ca este posibil sa exista riscul de a plati daune din cauza suspendarii. Totusi, el a spus ca acest contract cu Ager nu prevede daune in cazul rezilierii, afirmand ca suspendarea se poate face pe cale amiabila sau se poate discuta cu Ager pentru o renegociere a pretului.
Ministrul Cristian David a cerut, pe 16 octombrie, aprobarea premierului Calin Popescu Tariceanu pentru a-l demite de la sefia Inspectoratului General al Politiei Romane pe chestorul Gheorghe Popa si a anuntat ca l-a propus in loc pe comisarul sef Gheorghi Plai. Premierul a acceptat cererea.
Decizia ministrului este legata de contractul pe care Inspectoratului General al Politiei Romane l-a incheiat cu societatea Ager Leasing pentru modernizarea parcului auto.
Acuzatiile lui Basescu
Controversele referitoare la contractul cu Ager Leasing au inceput pe 14 octombrie, cand seful statului a explicat, dupa ce a suspendat sedinta CSAT, ca nu a putut accepta faptul ca ministerele au venit cu multe materiale de analiza care nu necesitau o hotarare CSAT, incercand o “descarcare de gestiune”.
“Privind atent aceste materiale, fie ca se referea la Ministerul Internelor sau la Ministerul Apararii, erau niste materiale care s-ar fi vrut validate in CSAT pentru a masca neindeplinirea programelor de modernizare a structurilor care aveau obligatia sa faca acest lucru”, a aratat presedintele.
Seful statului a spus ca in CSAT s-au adus si foarte multe materiale care vizau programe militare de dotari, fapt care l-a facut sa priveasca “mai atent” la Ministerul Internelor, care a semnat, zilele trecute, 29 de contracte de achizitie pentru 2.136 de automobile. Presedintele a spus ca a avut “oarecare surprize”, observand ca, pentru masini Dacia Logan de 11.700 euro s-au contractat echipamente de 45.000 euro.
“Neconstatand transparenta informatiilor, am considerat ca asemenea documente care vizeaza dotarea pe viitor a MIRA nu trebuie aprobate astazi in CSAT pana la lamurirea diferentei de pret intre masina si dotare”, a precizat Basescu.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:42
SAD
Raspuns | Semnalare
LA ALEGERILE VIITOARE POATE IL VEDEM SI PE ULY CANDIDAT PSD CA NU MAR MIRA LA CE FAC ASTIA,
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:28
m
Raspuns | Semnalare
In 2005, cand PD era la guvernare, presedintele partidului, Emil Boc, a incercat sa-l impuna pe Ioan Andreica, membru al organizatiei Bistrita, la conducerea Electrica Bucuresti.
Desi sustin la unison ca partidul pe care-l conduc nu a facut niciodata numiri politice in conducerea societatilor cu capital majoritar de stat, liderii PD-L ascund si ei un secret, relateaza Cotidianul.
Este vorba de un biletel, datat 1 martie 2005, cand democratii faceau parte din Cabinetul Tariceanu 1.
Documentul cu antetul partidului, stampilat si semnat de Emil Boc, ii este adresat lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, care este informat ca propunerea PD pentru postul de director al S.C. Electrica S.A Bucuresti este Ioan Andreica.
Pe marginea textului, Adriean Videanu, pe atunci vicepremier, a scris si a semnat cu pixul: “Domnule ministru, va rog sa nominalizati candidatura domnului Andreica”.
Nominalizatul liderilor PD este actual candidat la Camera Deputatilor, in Colegiul 4 din judetul Bistrita-Nasaud.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:35
num
Raspuns | Semnalare
donisoara hotaran esti platita din bani publici sti ce inseamna asta? bani din taxe si impozite adica bani mei ! te bati prin primarie ca si curvele da ce primaria ii casa ta ,dati te rog demisia si fugi in lume cu tiganul tau
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:32
m
Raspuns | Semnalare
O televiziune locala din Iasi a difuzat imagini cu mai multi preoti din zona Targu Frumos care s-au intalnit la un bar din localitate cu doi dintre candidatii liberali la alegerile parlamentare.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor, institutie condusa de Inalt Prea Sfintitul Teofan (foto), a anuntat ca va declansa o ancheta in acest caz, informeaza Gardianul.
La intalnirea la care au participat doi candidati PNL – Valerian Salavastru si Radu Terinte, preotii au venit imbracati in civil.
Senatorul Radu Terinte, candidat la Senat in colegiul Targu Frumos, a declarat ca la intalnirea respectiva nu au fost discutate probleme legate de politica.
“Nu vad care e problema. Noi ne intalnim cu toate categoriile sociale. Cand mergi in Parlament trebuie sa stii exact problemele tuturor oamenilor, indiferent ca sunt profesori, medici sau preoti. Sunt biserici aflate in reparatii, au si ei problemele lor. N-am discutat politica”, a declarat senatorul Radu Terinte.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor a anuntat ca va stabili daca preotii s-au implicat in campania electorala a PNL.
“Vom desfasura o ancheta, iar in urma acesteia vom lua masurile care se impun. Daca preotii s-au implicat in campania electorala, vom lua masurile canonice care se impun”, a declarat preotul Florin Chirila, inspector bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:28
parerea mea
Raspuns | Semnalare
comparatio pe hotaran cu falca sau seculici, horor traiasca pd-l are oameni de onoare nu tigani dinastea paruieli prin primarie,cine stie de cate ori sau batut pe acasa sau pe strazi, domnisoara hotaran primaria este a aradenilor nu e sufrageria lu uly sau cum dumnezeu il cheama, dle falca nu tin cu nici un partid vam mai facut hot in cercul meu de prieteni pentru ca aveti un proces eu ne stiind mare lucru despre acesta poate sunteti nevinovat ,ati dezvoltat orasu inestimabil de mult si VA CER PUBLIC SCUZE PENTRU CA VAM FACUT HOT IN CERCUL MEU DE PRIETENI NU MERITATI ASTA MA LUAT GURA PE DINAINTE,cand vad ce fac astia de la psd ma crucesc se bat tigani prin primarie ,VA MULTUMESC PENTRU TOT CE ATI FACUT PENTRU ARAD ,ARADU NU A CUNOSCUT O ASEMENEA DEZVOLTARE NICIODATA, popa de la psd acum pc cred nu a fost in stare sa asfalteze voinicilor iar branc nu a facut nimic
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:10

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:09
PD-L
Raspuns | Semnalare
BRAVO TAODORA HOTARAN AI DISTRUS IMAGINEA PSD PRIN PROPRIA TA IMAGINE DISTRUSA , PD-L ARAD ITI MULTUMESTE FRUMOS SI LA MAI MARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Comentar iu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:56
n

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:49
TR
Raspuns | Semnalare
PSD———–DEZASTRU LA ALEGERI ,VA MIRATI? ASA OAMENI ASA REZULTATE, CUM DRACU STA LA MASA RAPANDULA ASTA CU ILIESCU CU NASTASE CU GEOANA NU IMI POT IMAGINA…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:00
s

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:57

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:42
yty
Raspuns | Semnalare
cei de la centru stiu ce se intampla in psd arad? cum dracu a ajuns pana in clm femeia asta usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:11
b

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:36
b
Raspuns | Semnalare
asa ai intrat tu si in psd ca in masina la uly cu gura…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:35
DAN
Raspuns | Semnalare
TEODORA DRAGA MUTATE IN CHECHECI CA DEGEABA AI FACUT DOUA FACULTATI AI CREIER DE DOUA CLASE CA TRENU CUM SA UMBLI CU CIOARA AIA UNDE DRACU TI-E MINTEA
Comentariu de la : ion , 03.11.2008, 19:52
tfc
Raspuns | Semnalare
http://topfightersclub.haipa.ro
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 18:58
Cel mai tare subiect al Aradului.
Raspuns | Semnalare
Daca tipa are mincarimi asta e se descurca ea , cu cine si-o pune iar e treaba ei .
Iaca sa jucat si a incasat-o dar chiar sa facem din asta cel mai tare subiect din Arad.
Eu sincer nu am vazut atitea comentarii pe Aradon.
Oricum felicitari D-na consilier .Acum puteti candida la alegeri ca sunteti mai cunoscuta ca FALCA.
Se spune ca nu e important daca se vorbeste de tine ( rau sau bine) important e sa se vorbeasca.
Eu pina la stirea asta parca nici nu am auzit de ea.
Bineinteles ca glumesc dar acum are o reclama SUPER.
Si nici nu a costat-o asa mult ( iaca niste suturi si palme).
Daca se intimpla la Bucuresti era si mai bine era mai cunoscuta ca Base.
Tineti-o tot asa dragi politicieni.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 19:07
j

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:19
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Raspuns | Semnalare
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:34
FI BAIAT CUMINTE
Raspuns | Semnalare
DE UNDE STI ….AI LUATO IN BRATE…..TI-AR PLACE…….
Comentariu de la : ANDREI , 03.11.2008, 14:03
d
Raspuns | Semnalare
Ba fraiere de ce scrii asa de mult, ca nio restul, clasa muncitoare nu mai avem loc sa ne spunem parerea, nu mai aburi, nu de oameni ca tine avem nevoie in tara, papagalule. Culca-te mai bine ca ai fost schimbul III azi noapte
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:34

Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:36
lupule lasane….
Raspuns | Semnalare
lupule ce te-a apucat de ai scris atatea ….te plateste cineva , ca sigur habar nu ai ce ai scris
Comentariu de la : dutu , 03.11.2008, 09:55
ARIPA TANARA A PSD!!!!!
Raspuns | Semnalare
O sa mai apara in presa si alte articole referitoare la tinerii din PSD! Sa vedeti pe cine creste PSD-u:pe niste tapari care fac afaceri cu camatari.
IN CURAND
Deja au cam inceput sa tremure unii :)))
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:35

Comentariu de la : ANDREI , 03.11.2008, 09:53
PSD
Raspuns | Semnalare
esti o ordinara si o curva,
mancami-ai pulavotati psd
Comentariu de la : oricum a iesit dezastru pt psd! , 03.11.2008, 09:35
ha ha !chiar inaintea alegerilor a luat o hormonii!
Raspuns | Semnalare
curvistina asta de hotaranca putea sa astepte pana trec alegerile!nu a mai rezistat hormonii in ea!!ar trebui trimisa treaba la cancan sa vada toata tara cine vrea sa ne conduca!!psd=mantale,hotaran=curvistine! daca ajung astea la putere se comporta ca si maria tereza!!cate un tanar pe noapte la pat apoi omorat!!vai si amar de organizatia psd arad!ne omoara femeile astea netoate!!
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 09:33
PSD …
Raspuns | Semnalare
Partid de tarfe!!! Cum drak a ajuns si Teodora printre alesi? Mah da numai oameni de cea mai joasa speta!!!!!!!
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:35
OI
Raspuns | Semnalare
DOMNISOARA GEANINA ESTI TANARA SI FOARTE FRUMOASA NU SA OPRIT LUMEA LA ACEST TIGAN MULTI BARBATI AR VREA SA AIBA O PRIETENA CA TINE CHIAR SI CU UN COPIL CONCEPTILE ASTE AU TRECUT
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:16
O PARERE
Raspuns | Semnalare
AI DISTRUS IMAGINEA PSD ARAD UMBLI CU TIGANU ALA DATI DEMISIA
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:14
UN ALEGATOR
Raspuns | Semnalare
DOMNULE CAPRAR ATI DUSO PE ACEASTA DOMNISOARA SI ATI SUSTINUTO IN FATA NOASTRA AM CREZUT IN DVS VAM VOTAT SI AM VOTATO PT DVS CE INSEAMNA ASTA?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:11
fghj
Raspuns | Semnalare
cristi mohaci fiul tau este fugit in canada fiindca este cautat pentru trafic de droguri de mare risc in romania
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:06
violator
Raspuns | Semnalare
iai dat la lena nevasta lu sava docmanov si la fata o gramada de bani sa isi schimbe declaratiile violatorule domnisoara psd stie vrei sa mai scriu sa stie lumea cine esti?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:01
violator tigan
Raspuns | Semnalare
ULY NU MAI TE DA MARE GIGOLO AI UITAT CA TE-A DAT LENA LA GARDA CA AI VIOLATO PE ACTUALA NEVASTA A LU SANDOR CARE DANSA LA SEXI CLUB STREAPTEASE FELEACULUI CARE ERA BARUL LUI SAVA DOCMANOV PE ATUNCI CRED CA MIHAELA O CHEAMA, VREI SA MAI SCRIU DE TINE? nu mai cere tu numaru la oameni sa ii suni ca nu esti zoro esti un violator bronzat natural
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 07:51
JHYGF
Raspuns | Semnalare
SCRIETI ULYCHE NUMARU DE TELEFON SA TE SUNAM NU MAI VORBI TIGAN INCULT CE ESTI DE FAMILIA MOHACI CA DE FAMILIA GULDENBURG CA VOI NU STITI SA SCRIETI SI SA CITITI
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:05
g
Raspuns | Semnalare
v-am mai spus si v-a zic daca aveti ceva cu mine scrieti-mi numarul vs daca nu ,nu mai treceti anonim,sunteti niste fetite speriate? sau dc nu va da-ti numarul? eu nu mi-l dau ca nu vreau sa il fac public ,daca nu vrei sa ti-l scrii atunci mai taci roman spurcat,sunteti prea invidiosii?? ce face invidia din om………………….
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 07:45
LK
Raspuns | Semnalare
ULY CINEI NEGRU LA GINGIE NU PREZINTA GARANTIE
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:07
n
Raspuns | Semnalare
ce bun compozitor esti !!! as vrea sa fii asa cu tupeu si in fata lu familia lui Uly
Comentariu de la : BEBE , 03.11.2008, 14:06
D
Raspuns | Semnalare
VREAU SA O FUT PE TEODORA HOTARAN
Comentariu de la : DEMOCRATUL , 03.11.2008, 01:47
RUSINE PSD -ului!!!!!!!
Raspuns | Semnalare
RUSINE PENTRU PSD ARAD PENTRU CA AU “SUSTINUT”ASEMENEA SPECIMENE CARE NU II REPREZINTA SI CARE FAC DE RUSINE INTREG PARTIDUL.
ESTE OPERA LUI REMETEAN CARE S-A INCONJURAT DE OAMENI DE NIVELUL LUI…..D-NUL LAZAR CRED CA SUNTETI PE CALE DE A FI ASIMILAT DE IMPOSTORII CARE AU DUS PSD -ul LA 2 CONSILIERI MUN.DE CEA MAI JOASA SPETA …
Comentariu de la : Anonim , 02.11.2008, 20:37
CIRCUS
Raspuns | Semnalare
mai asistati si voi la circ fara bani.
Comentariu de la : Anonim , 02.11.2008, 20:07
secvente din blog

Comentariu de la : lasa ca merita falcutza!!a facut mult pt arad , 02.11.2008, 20:43
niciodata aradul nu a cunoscut dezvoltarea!!
Raspuns | Semnalare
ce naiba vreti!!??niciodata aradul nu a cunoscut un avant si o dezvoltare mai mare!

mai termina cu mesajele kilometrice cu “a innebunit lupul”…si si cele cu preoti sau cu geoan …chiar nu le citeste nimeni…cu atat mai mult cu cat l-ati postat de 1001 de ori…nu modereaza nimeni aradonul?…mai taiati ceea ce se repeta…ca oricum nu e interesant….nu pt motivul c e interesant subiectul …original ci pt ca la mai multe articole intra aceleasi postari despre diferiti X-ulesti din politica…din Iasi sau de l Bucuresti…Chiar nu ne intereseaza
la cate comentarii politice si ff luuungi au aparut asa dintr-o data , despre geoana, nastase si alti psd-isti incep sa cred ca incidentul cu teodora a fost o facatura de cea mai joasa speta ticluita de PDL. Vedeti ca v-ati cam dat de gol si pana la urma din inamicul public nr1, teodora va deveni vIctima voastra si vom ajunge sa o sustinem…asa ca nu mai exagerati ca lumea nu e proasta cum credeti voi… chiar nu ne mai puteti manipula…cat a platit PDL-ul pt aceste articole defaimatoare…Si cum de Observatorul nu are nici un articol pe net pe aceasta tema?…ca stim noi cum e cu ziarele si cu stapanii lor…
CU SIGURANTA PD-L A PLATITO PE FOSTA NEVASTA A LU TIGAN SA SE CERTE CU HOTARAN TEODORA……….CRED CA SUNTETI NEBUNI NU TEODORA II DE VINA CA SA BAGAT IN TOT RAHATUL ASTA… DRAGA TEODORA HOTARAN CAND TE AMESTECI IN LATURI TE MANANCA PORCI ,NU MAI CAUTA SCUZE CA NU TINE NU SUNTEM PROSTI, CINE A UMBLAT DUPA NEVASTA LU CIOROI FALCA,SECULICI ? CRED CA ESTI UN PIC SARITA …NUMAI TU TE SIMTI BINE IN PREZENTA LOR CUM DE ALTFEL NUMAI PE TINE TE-AM VAZUT CU EI, DESTUL NEATI MINTIT PSD-ISTILOR, TI-AI DISTRUS CARIERA POLITICA CA SA UMBLI CU MASINA LU ULYU CARE NICI NU II A LUI DE FAPT ,ESTI DEOSEBIT DE DESTEAPTA CAND ITI FATA MINTEA SA IMI DAI UN PUI TE ROG
Va salut cu respect. Sunt un baiet plecat de ceva timp din tara. Cum de a ajuns fata asta TEODORA sa intre in politica?? Am citit articolul si nu-mi venea sa cred cum o RAPADAULA a ajuns sa reprezinte aradenii. Cu parere de rau constat ca oamenii implicati in politica din Arad(si nu numai) sunt oameni de rahat. Ipocrita asta a ajuns de rasul Aradului. Eu o stiu de multa vreme de cand era in timpul scolii. Sincer daca cineva imi spunea ca Teodora Hotaran a ajuns consilier nu credeam. La fel cum nu credeam ca acum citiva ani o sa-mi ia 10 minute sa o conving pe Teodora sa-mi faca o muie in drum spre padurea Ceala.Si uite cine a ajuns consiliera si vicepresedinta la Comisia de Integritate Morala. Mda…Integritate Orala.pardon Morala. Necunoscute sunt caile politicii.
Faptul ca e combinata cu Uly asta e problema ei personala. Banii ..ochiul dracului. Totusi aveam pretentii de la ea. Din cate imi aduc aminte atunci la Ceala dupa aventura” ORALA” la cabana a trebuit sa-i cumpar o cutie de Fanta ca nu avea bani fata. Poate trebuia sa-mi formez atunci mai realistic pretentile.
Teodora , daca citesti vreau sa-ti spun ca nasol ceea ce ai facut . Si mai vreau sa-ti mai spun ca arati mai nasol dupa atatia ani. Ai imbatranit repede. Adica asa se vede pe fata ta. Poate pozele sunt de vina. Oricum daca vin in vara acasa si ma gandesc ca nu o sa mai ai Q7 pana atunci ma ofer sa tura pana la Padurea Ceala…. poate bem un Fanta la cutie impreuna.
In urma cu 4 ani, coruptia era tema campaniei electorale. Romanii erau chemati la urme in numele promisiunii ca mai tarziu ii vor vedea pe corupti in varful tepelor simbolice din Piata Victoriei.
Chiar si sloganul “nu pot ei fura cat puteti vota”, chiar daca se referea la o niciodata dovedita frauda electorala in primul tur de scrutin, tot o forma de coruptie viza pana la urma.
Au trecut 4 ani. Lupta anticoruptie a ajuns pe locul al 8-lea, al 9-lea al programelor electorale. Se discuta despre salarii, se liciteaza majorari, anticoruptia este atinsa abia in treacat, aproape cu jena.
Premierul sta cu jumatate dintre clientii DNA la masa si i-a avut in propriul cabinet pe cealalata jumatate, in frunte cu fostul ministru al Justitiei care a incercat sa schimbe legi ca sa-si scape pielea, iar acum este nici mai mult nici mai putin decat purtatorul de cuvant al PNL.
Insusi presedintele Traian Basescu a inceput sa-si tradeze cauza numarul 1 de-acum 4 ani si pentru care a luptat vreme de alti trei. Dupa locale insa ne-a explicat ca poporul voteaza mafioti, referindu-se la baronii ajunsi presedinti de consilii judetene.
Iar zilele trecute, Traian Basescu ii recomanda ambasadorului SUA, la fel ca Bogdan Olteanu in urma cu cateva luni, ca atunci cand mai vorbeste despre coruptie sa lase Romania in pace si sa se uite la sistemul bancar din tara lui.
Si ca sa fie clar, Traian Basescu a explicat ca mesajul se adreseaza tuturor politicienilor straini: romanii nu mai primesc lectii in materie de anticoruptie.
Intr-adevar, au si de ce sa nu mai primeasca! Rezultatele celor 4 ani sunt atat de convingatoare incat justitia din Romania a ramas si va ramane probabil in continuare sub monitorizarea Comisiei Europene, nu avem niciun demnitar condamnat definitiv pentru fapt de coruptie, iar dosarele instrumentate de DNA impotriva acestora sunt blocate procedural in diferite stadii.
Intr-adevar, nu avem de ce primi lectii, ba chiar ar trebui chiar sa dam lectii de anticoruptie!
In fata acestui spectacol, nici romanii nu mai tresar la aceasta tema ca acum 4 ani. Un recent sondaj ne arata ca cei mai multi ar prefera un guvern corupt, dar competent, unuia integru, dar mai putin priceput. Cu alte cuvinte, oamenii sunt de acord cu coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Aceasta a fost de fapt si morala victoriei majoritatii baronilor locali. De fapt, trebuie sa recunoastem, poporul voteza mafioti, daca acestia le mai fac cate o bezea si le mai dau cate un carnat.
Cum am ajuns aici? Nu exista antidot mai eficient pentru orice decat dezamagirea. Nu da niciodata gres. In tot acest timp scurs de la precedentele alegeri, anticoruptia a fost practic demonetizata fara a inregistra niciun succes notabil.
Adrian Nasrase la DNA, Serban Mihailescu la DNA, Dan Ioan Popescu anchetat, cu ce sete de dreptate priveau romanii la televizor pelerinajul de la parchetul anticoruptie!
Pana cand si-au dat seama ca nu raman decat cu privitul. Toti invinuitii sunt liberi si fericiti. Multi candideaza sfidatori. Anticoruptia a fost boicotata si demonetizata tenace si eficient. Cine sa mai creada in ea? De ce sa mai creada in ea?
Poate unii romani au ajuns sa creada ca, vorba presedintelui, poate acesti oameni sunt nevinovati, daca tot nu au fost condamnati. Si chiar daca ii considera vinovati, oamenii s-au plicisit deja de serialul prea lung si fara cine stie ce actiune al urmaririi lor.
Sigur, poporul se plange in continuare de coruptie, plasata pe locul al doilea intr-un sondaj CURS, printre problemele cele mai mari ale romanilor. Si chiar o asociaza cu politica, atribuind-o cam tuturor partidelor – 16 % PSD si PNL, 8 % PD-L.
Oamenii stiu asadar unde e marea coruptie si cine a sufocat lupta impotriva ei.
Dar ma indoiesc ca aceasta intelegere se va reflecta si in vot. Este ca un fel de fatalitate, ca inundatiile si cutremurele care oricum lovesc la un moment dat si impotriva carora omenii nu mai par dispusi sa mai lupte.
In aceste conditii, ar fi poate bine sa ne gandim putin mai mult la vorbele aceluiasi Nicholas Taubman, de la care, in pofida parerii presedintelui, poate am avea ce invata totusi: atunci cand votezi corupti, nu te mai plange de coruptia care te face in fiecare zi un pic mai sarac.

Comentariu de la : gogu_de_departe , 04.11.2008, 08:25
TEODORA
Raspuns | Semnalare
Va salut cu respect. Sunt un baiet plecat de ceva timp din tara. Cum de a ajuns fata asta TEODORA sa intre in politica?? Am citit articolul si nu-mi venea sa cred cum o RAPADAULA a ajuns sa reprezinte aradenii. Cu parere de rau constat ca oamenii implicati in politica din Arad(si nu numai) sunt oameni de rahat. Ipocrita asta a ajuns de rasul Aradului. Eu o stiu de multa vreme de cand era in timpul scolii. Sincer daca cineva imi spunea ca Teodora Hotaran a ajuns consilier nu credeam. La fel cum nu credeam ca acum citiva ani o sa-mi ia 10 minute sa o conving pe Teodora sa-mi faca o muie in drum spre padurea Ceala.Si uite cine a ajuns consiliera si vicepresedinta la Comisia de Integritate Morala. Mda…Integritate Orala.pardon Morala. Necunoscute sunt caile politicii.
Faptul ca e combinata cu Uly asta e problema ei personala. Banii ..ochiul dracului. Totusi aveam pretentii de la ea. Din cate imi aduc aminte atunci la Ceala dupa aventura” ORALA” la cabana a trebuit sa-i cumpar o cutie de Fanta ca nu avea bani fata. Poate trebuia sa-mi formez atunci mai realistic pretentile.
Teodora , daca citesti vreau sa-ti spun ca nasol ceea ce ai facut . Si mai vreau sa-ti mai spun ca arati mai nasol dupa atatia ani. Ai imbatranit repede. Adica asa se vede pe fata ta. Poate pozele sunt de vina. Oricum daca vin in vara acasa si ma gandesc ca nu o sa mai ai Q7 pana atunci ma ofer sa tura pana la Padurea Ceala…. poate bem un Fanta la cutie impreuna.
Comentariu de la : Anonim , 04.11.2008, 09:31
j
Raspuns | Semnalare
IN URMA CU 4 ANI, CORUPTIA ERA TEMA CAMPANIEI ELECTORALE. ROMANII ERAU CHEMATI LA URME IN NUMELE PROMISIUNII CA MAI TARZIU II VOR VEDEA PE CORUPTI IN VARFUL TEPELOR SIMBOLICE DIN PIATA VICTORIEI.
CHIAR SI SLOGANUL “NU POT EI FURA CAT PUTETI VOTA”, CHIAR DACA SE REFEREA LA O NICIODATA DOVEDITA FRAUDA ELECTORALA IN PRIMUL TUR DE SCRUTIN, TOT O FORMA DE CORUPTIE VIZA PANA LA URMA.
AU TRECUT 4 ANI. LUPTA ANTICORUPTIE A AJUNS PE LOCUL AL 8-LEA, AL 9-LEA AL PROGRAMELOR ELECTORALE. SE DISCUTA DESPRE SALARII, SE LICITEAZA MAJORARI, ANTICORUPTIA ESTE ATINSA ABIA IN TREACAT, APROAPE CU JENA.
PREMIERUL STA CU JUMATATE DINTRE CLIENTII DNA LA MASA SI I-A AVUT IN PROPRIUL CABINET PE CEALALATA JUMATATE, IN FRUNTE CU FOSTUL MINISTRU AL JUSTITIEI CARE A INCERCAT SA SCHIMBE LEGI CA SA-SI SCAPE PIELEA, IAR ACUM ESTE NICI MAI MULT NICI MAI PUTIN DECAT PURTATORUL DE CUVANT AL PNL.
INSUSI PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU A INCEPUT SA-SI TRADEZE CAUZA NUMARUL 1 DE-ACUM 4 ANI SI PENTRU CARE A LUPTAT VREME DE ALTI TREI. DUPA LOCALE INSA NE-A EXPLICAT CA POPORUL VOTEAZA MAFIOTI, REFERINDU-SE LA BARONII AJUNSI PRESEDINTI DE CONSILII JUDETENE.
IAR ZILELE TRECUTE, TRAIAN BASESCU II RECOMANDA AMBASADORULUI SUA, LA FEL CA BOGDAN OLTEANU IN URMA CU CATEVA LUNI, CA ATUNCI CAND MAI VORBESTE DESPRE CORUPTIE SA LASE ROMANIA IN PACE SI SA SE UITE LA SISTEMUL BANCAR DIN TARA LUI.
SI CA SA FIE CLAR, TRAIAN BASESCU A EXPLICAT CA MESAJUL SE ADRESEAZA TUTUROR POLITICIENILOR STRAINI: ROMANII NU MAI PRIMESC LECTII IN MATERIE DE ANTICORUPTIE.
INTR-ADEVAR, AU SI DE CE SA NU MAI PRIMEASCA! REZULTATELE CELOR 4 ANI SUNT ATAT DE CONVINGATOARE INCAT JUSTITIA DIN ROMANIA A RAMAS SI VA RAMANE PROBABIL IN CONTINUARE SUB MONITORIZAREA COMISIEI EUROPENE, NU AVEM NICIUN DEMNITAR CONDAMNAT DEFINITIV PENTRU FAPT DE CORUPTIE, IAR DOSARELE INSTRUMENTATE DE DNA IMPOTRIVA ACESTORA SUNT BLOCATE PROCEDURAL IN DIFERITE STADII.
INTR-ADEVAR, NU AVEM DE CE PRIMI LECTII, BA CHIAR AR TREBUI CHIAR SA DAM LECTII DE ANTICORUPTIE!
IN FATA ACESTUI SPECTACOL, NICI ROMANII NU MAI TRESAR LA ACEASTA TEMA CA ACUM 4 ANI. UN RECENT SONDAJ NE ARATA CA CEI MAI MULTI AR PREFERA UN GUVERN CORUPT, DAR COMPETENT, UNUIA INTEGRU, DAR MAI PUTIN PRICEPUT. CU ALTE CUVINTE, OAMENII SUNT DE ACORD CU CORUPTIA CAT TIMP LE PICA SI LOR CEVA.
ACEASTA A FOST DE FAPT SI MORALA VICTORIEI MAJORITATII BARONILOR LOCALI. DE FAPT, TREBUIE SA RECUNOASTEM, POPORUL VOTEZA MAFIOTI, DACA ACESTIA LE MAI FAC CATE O BEZEA SI LE MAI DAU CATE UN CARNAT.
CUM AM AJUNS AICI? NU EXISTA ANTIDOT MAI EFICIENT PENTRU ORICE DECAT DEZAMAGIREA. NU DA NICIODATA GRES. IN TOT ACEST TIMP SCURS DE LA PRECEDENTELE ALEGERI, ANTICORUPTIA A FOST PRACTIC DEMONETIZATA FARA A INREGISTRA NICIUN SUCCES NOTABIL.
ADRIAN NASRASE LA DNA, SERBAN MIHAILESCU LA DNA, DAN IOAN POPESCU ANCHETAT, CU CE SETE DE DREPTATE PRIVEAU ROMANII LA TELEVIZOR PELERINAJUL DE LA PARCHETUL ANTICORUPTIE!
PANA CAND SI-AU DAT SEAMA CA NU RAMAN DECAT CU PRIVITUL. TOTI INVINUITII SUNT LIBERI SI FERICITI. MULTI CANDIDEAZA SFIDATORI. ANTICORUPTIA A FOST BOICOTATA SI DEMONETIZATA TENACE SI EFICIENT. CINE SA MAI CREADA IN EA? DE CE SA MAI CREADA IN EA?
POATE UNII ROMANI AU AJUNS SA CREADA CA, VORBA PRESEDINTELUI, POATE ACESTI OAMENI SUNT NEVINOVATI, DACA TOT NU AU FOST CONDAMNATI. SI CHIAR DACA II CONSIDERA VINOVATI, OAMENII S-AU PLICISIT DEJA DE SERIALUL PREA LUNG SI FARA CINE STIE CE ACTIUNE AL URMARIRII LOR.
SIGUR, POPORUL SE PLANGE IN CONTINUARE DE CORUPTIE, PLASATA PE LOCUL AL DOILEA INTR-UN SONDAJ CURS, PRINTRE PROBLEMELE CELE MAI MARI ALE ROMANILOR. SI CHIAR O ASOCIAZA CU POLITICA, ATRIBUIND-O CAM TUTUROR PARTIDELOR – 16 % PSD SI PNL, 8 % PD-L.
OAMENII STIU ASADAR UNDE E MAREA CORUPTIE SI CINE A SUFOCAT LUPTA IMPOTRIVA EI.
DAR MA INDOIESC CA ACEASTA INTELEGERE SE VA REFLECTA SI IN VOT. ESTE CA UN FEL DE FATALITATE, CA INUNDATIILE SI CUTREMURELE CARE ORICUM LOVESC LA UN MOMENT DAT SI IMPOTRIVA CARORA OMENII NU MAI PAR DISPUSI SA MAI LUPTE.
IN ACESTE CONDITII, AR FI POATE BINE SA NE GANDIM PUTIN MAI MULT LA VORBELE ACELUIASI NICHOLAS TAUBMAN, DE LA CARE, IN POFIDA PARERII PRESEDINTELUI, POATE AM AVEA CE INVATA TOTUSI: ATUNCI CAND VOTEZI CORUPTI, NU TE MAI PLANGE DE CORUPTIA CARE TE FACE IN FIECARE ZI UN PIC MAI SARAC.
Comentariu de la : Anonim , 04.11.2008, 09:25

Comentariu de la : Anonim , 04.11.2008, 05:50
PARERE
Raspuns | Semnalare
CU SIGURANTA PD-L A PLATITO PE FOSTA NEVASTA A LU TIGAN SA SE CERTE CU HOTARAN TEODORA……….CRED CA SUNTETI NEBUNI NU TEODORA II DE VINA CA SA BAGAT IN TOT RAHATUL ASTA… DRAGA TEODORA HOTARAN CAND TE AMESTECI IN LATURI TE MANANCA PORCI ,NU MAI CAUTA SCUZE CA NU TINE NU SUNTEM PROSTI, CINE A UMBLAT DUPA NEVASTA LU CIOROI FALCA,SECULICI ? CRED CA ESTI UN PIC SARITA …NUMAI TU TE SIMTI BINE IN PREZENTA LOR CUM DE ALTFEL NUMAI PE TINE TE-AM VAZUT CU EI, DESTUL NEATI MINTIT PSD-ISTILOR, TI-AI DISTRUS CARIERA POLITICA CA SA UMBLI CU MASINA LU ULYU CARE NICI NU II A LUI DE FAPT ,ESTI DEOSEBIT DE DESTEAPTA CAND ITI FATA MINTEA SA IMI DAI UN PUI TE ROG
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 23:03
facatura?
Raspuns | Semnalare
la cate comentarii politice si ff luuungi au aparut asa dintr-o data , despre geoana, nastase si alti psd-isti incep sa cred ca incidentul cu teodora a fost o facatura de cea mai joasa speta ticluita de PDL. Vedeti ca v-ati cam dat de gol si pana la urma din inamicul public nr1, teodora va deveni vIctima voastra si vom ajunge sa o sustinem…asa ca nu mai exagerati ca lumea nu e proasta cum credeti voi… chiar nu ne mai puteti manipula…cat a platit PDL-ul pt aceste articole defaimatoare…Si cum de Observatorul nu are nici un articol pe net pe aceasta tema?…ca stim noi cum e cu ziarele si cu stapanii lor…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 23:37
sustinere?
Raspuns | Semnalare
poate vrei sa treci si tu prin patul ei . nu-i deloc greu , crede-ma. ai vazut ce buze misto are? si stie si meserie.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 23:34
facatura?
Raspuns | Semnalare
ai dreptate , se exagereaza cu articolele astea interminabile si repetate care chiar nu au nici o legatura cu subiectul. dar asta nu o disculpa in nici un fel pe hotaranca. o s-o sustii? ! poate vrei sa intri si tu in faimoasa familie a ” actualului prieten “, “viitor logodnic” a d-soarei. ce drac de legatura are politica cu subiectul?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:54
pt ala cu…lupul si pt cei ca el
Raspuns | Semnalare
mai termina cu mesajele kilometrice cu “a innebunit lupul”…si si cele cu preoti sau cu geoan …chiar nu le citeste nimeni…cu atat mai mult cu cat l-ati postat de 1001 de ori…nu modereaza nimeni aradonul?…mai taiati ceea ce se repeta…ca oricum nu e interesant….nu pt motivul c e interesant subiectul …original ci pt ca la mai multe articole intra aceleasi postari despre diferiti X-ulesti din politica…din Iasi sau de l Bucuresti…Chiar nu ne intereseaza
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:52
g
Raspuns | Semnalare
Ministrul internelor, Cristian David, a declarat, sambata, la Realitatea Tv, ca a existat o influenta asupra modului in care s-a finalizat contractul de achizitii de masini pentru Politie, dar si superficialitate in urmarirea si verificarea preturilor.
Intrebat daca in cazul contractului cu Ager Leasing a fost vorba de neglijenta, proasta negociere sau de spagi, ministrul Internelor a afirmat ca este vorba de ambele situatii.
“Exista o anumita influenta exercitata asupra modului in care s-a finalizat acest contract si exista o anumita superficialitate condamnabila in urmarirea si verificarea preturilor.
Acestea s-au impletit, din pacate, intr-o maniera regretabila, care au condus la aceasta situatie neplacuta”, a declarat David, neprecizand cine sau asupra cui s-a exercitat influenta.
Potrivit ministrului, in prezent se deruleaza mai multe proceduri de verificare cu privire la contractul de achizitii pentru masinile Politiei.
“Sunt doua lucruri diferite care se intampla in paralel. O ancheta judiciara la DNA, care va stabili vinovatia penala. O a doua, cu privire la procedura, care impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice se va pronunta din punct de vedere administrativ si nu penal privind procedura”, a spus Cristian David.
Primele livrari, in 2009
Oficialul a precizat ca acest contract nu prevedea plati in 2008, iar primele livrari de masini erau anticipate pentru 2009. Ministrul a mai afirmat ca nu crede ca banii prevazuti in contract vor fi platiti.
El a reafirmat ca se derula o ancheta in cadrul MIRA cu privire la contractul pentru cumpararea de masini, atunci cand presedintele Traian Basescu a facut publice primele informatii, iar scandalul a fost declansat.
Seful interimar al Politiei, Gheorghi Plai, a anuntat, pe 17 octombrie, ca s-au inceput procedurile de suspendare a contractului de achizitii de masini pentru care fostul sef al IGPR, Gheorghe Popa, a fost demis.
“Avand in vedere concluziile cuprinse in raportul Corpului de Control al MIRA privind achizitia publica de autospeciale prin leasing financiar al IGPR, prin care se fac cunoscute anumite nereguli in procesul de derulare al achizitiei amintite cu privire la pret si la neindeplinirea cerintelor minime stabilite in documentatia de atribuire, in Consiliul de conducere al IGPR s-a hotarat declansarea procedurilor de suspendare a derularii contractelor pentru clarificarea tuturor aspectelor si a investigatiilor pe care DNA le are in curs”, a spus Plai.
Derularea contractului s-a suspendat
El a afirmat ca s-a suspendat derularea contractului. “Deci nu se mai fac plati, nu se mai… nu, nu s-a facut nicio plata. Nu am luat nimic. Contractul nu s-a inceput”, a afirmat Plai.
Acesta a spus ca este posibil sa exista riscul de a plati daune din cauza suspendarii. Totusi, el a spus ca acest contract cu Ager nu prevede daune in cazul rezilierii, afirmand ca suspendarea se poate face pe cale amiabila sau se poate discuta cu Ager pentru o renegociere a pretului.
Ministrul Cristian David a cerut, pe 16 octombrie, aprobarea premierului Calin Popescu Tariceanu pentru a-l demite de la sefia Inspectoratului General al Politiei Romane pe chestorul Gheorghe Popa si a anuntat ca l-a propus in loc pe comisarul sef Gheorghi Plai. Premierul a acceptat cererea.
Decizia ministrului este legata de contractul pe care Inspectoratului General al Politiei Romane l-a incheiat cu societatea Ager Leasing pentru modernizarea parcului auto.
Acuzatiile lui Basescu
Controversele referitoare la contractul cu Ager Leasing au inceput pe 14 octombrie, cand seful statului a explicat, dupa ce a suspendat sedinta CSAT, ca nu a putut accepta faptul ca ministerele au venit cu multe materiale de analiza care nu necesitau o hotarare CSAT, incercand o “descarcare de gestiune”.
“Privind atent aceste materiale, fie ca se referea la Ministerul Internelor sau la Ministerul Apararii, erau niste materiale care s-ar fi vrut validate in CSAT pentru a masca neindeplinirea programelor de modernizare a structurilor care aveau obligatia sa faca acest lucru”, a aratat presedintele.
Seful statului a spus ca in CSAT s-au adus si foarte multe materiale care vizau programe militare de dotari, fapt care l-a facut sa priveasca “mai atent” la Ministerul Internelor, care a semnat, zilele trecute, 29 de contracte de achizitie pentru 2.136 de automobile. Presedintele a spus ca a avut “oarecare surprize”, observand ca, pentru masini Dacia Logan de 11.700 euro s-au contractat echipamente de 45.000 euro.
“Neconstatand transparenta informatiilor, am considerat ca asemenea documente care vizeaza dotarea pe viitor a MIRA nu trebuie aprobate astazi in CSAT pana la lamurirea diferentei de pret intre masina si dotare”, a precizat Basescu.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:42
SAD
Raspuns | Semnalare
LA ALEGERILE VIITOARE POATE IL VEDEM SI PE ULY CANDIDAT PSD CA NU MAR MIRA LA CE FAC ASTIA,
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:28
m
Raspuns | Semnalare
In 2005, cand PD era la guvernare, presedintele partidului, Emil Boc, a incercat sa-l impuna pe Ioan Andreica, membru al organizatiei Bistrita, la conducerea Electrica Bucuresti.
Desi sustin la unison ca partidul pe care-l conduc nu a facut niciodata numiri politice in conducerea societatilor cu capital majoritar de stat, liderii PD-L ascund si ei un secret, relateaza Cotidianul.
Este vorba de un biletel, datat 1 martie 2005, cand democratii faceau parte din Cabinetul Tariceanu 1.
Documentul cu antetul partidului, stampilat si semnat de Emil Boc, ii este adresat lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, care este informat ca propunerea PD pentru postul de director al S.C. Electrica S.A Bucuresti este Ioan Andreica.
Pe marginea textului, Adriean Videanu, pe atunci vicepremier, a scris si a semnat cu pixul: “Domnule ministru, va rog sa nominalizati candidatura domnului Andreica”.
Nominalizatul liderilor PD este actual candidat la Camera Deputatilor, in Colegiul 4 din judetul Bistrita-Nasaud.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:35
num
Raspuns | Semnalare
donisoara hotaran esti platita din bani publici sti ce inseamna asta? bani din taxe si impozite adica bani mei ! te bati prin primarie ca si curvele da ce primaria ii casa ta ,dati te rog demisia si fugi in lume cu tiganul tau
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:32
m
Raspuns | Semnalare
O televiziune locala din Iasi a difuzat imagini cu mai multi preoti din zona Targu Frumos care s-au intalnit la un bar din localitate cu doi dintre candidatii liberali la alegerile parlamentare.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor, institutie condusa de Inalt Prea Sfintitul Teofan (foto), a anuntat ca va declansa o ancheta in acest caz, informeaza Gardianul.
La intalnirea la care au participat doi candidati PNL – Valerian Salavastru si Radu Terinte, preotii au venit imbracati in civil.
Senatorul Radu Terinte, candidat la Senat in colegiul Targu Frumos, a declarat ca la intalnirea respectiva nu au fost discutate probleme legate de politica.
“Nu vad care e problema. Noi ne intalnim cu toate categoriile sociale. Cand mergi in Parlament trebuie sa stii exact problemele tuturor oamenilor, indiferent ca sunt profesori, medici sau preoti. Sunt biserici aflate in reparatii, au si ei problemele lor. N-am discutat politica”, a declarat senatorul Radu Terinte.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor a anuntat ca va stabili daca preotii s-au implicat in campania electorala a PNL.
“Vom desfasura o ancheta, iar in urma acesteia vom lua masurile care se impun. Daca preotii s-au implicat in campania electorala, vom lua masurile canonice care se impun”, a declarat preotul Florin Chirila, inspector bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:28
parerea mea
Raspuns | Semnalare
comparatio pe hotaran cu falca sau seculici, horor traiasca pd-l are oameni de onoare nu tigani dinastea paruieli prin primarie,cine stie de cate ori sau batut pe acasa sau pe strazi, domnisoara hotaran primaria este a aradenilor nu e sufrageria lu uly sau cum dumnezeu il cheama, dle falca nu tin cu nici un partid vam mai facut hot in cercul meu de prieteni pentru ca aveti un proces eu ne stiind mare lucru despre acesta poate sunteti nevinovat ,ati dezvoltat orasu inestimabil de mult si VA CER PUBLIC SCUZE PENTRU CA VAM FACUT HOT IN CERCUL MEU DE PRIETENI NU MERITATI ASTA MA LUAT GURA PE DINAINTE,cand vad ce fac astia de la psd ma crucesc se bat tigani prin primarie ,VA MULTUMESC PENTRU TOT CE ATI FACUT PENTRU ARAD ,ARADU NU A CUNOSCUT O ASEMENEA DEZVOLTARE NICIODATA, popa de la psd acum pc cred nu a fost in stare sa asfalteze voinicilor iar branc nu a facut nimic
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:10
m
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:09
PD-L
Raspuns | Semnalare
BRAVO TAODORA HOTARAN AI DISTRUS IMAGINEA PSD PRIN PROPRIA TA IMAGINE DISTRUSA , PD-L ARAD ITI MULTUMESTE FRUMOS SI LA MAI MARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Comentar iu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:56
n
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:49
TR
Raspuns | Semnalare
PSD———–DEZASTRU LA ALEGERI ,VA MIRATI? ASA OAMENI ASA REZULTATE, CUM DRACU STA LA MASA RAPANDULA ASTA CU ILIESCU CU NASTASE CU GEOANA NU IMI POT IMAGINA…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:00
s
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:57
n
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:42
yty
Raspuns | Semnalare
cei de la centru stiu ce se intampla in psd arad? cum dracu a ajuns pana in clm femeia asta usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:11
b
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:36
b
Raspuns | Semnalare
asa ai intrat tu si in psd ca in masina la uly cu gura…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:35
DAN
Raspuns | Semnalare
TEODORA DRAGA MUTATE IN CHECHECI CA DEGEABA AI FACUT DOUA FACULTATI AI CREIER DE DOUA CLASE CA TRENU CUM SA UMBLI CU CIOARA AIA UNDE DRACU TI-E MINTEA
Comentariu de la : ion , 03.11.2008, 19:52
tfc
Raspuns | Semnalare
http://topfightersclub.haipa.ro
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 18:58
Cel mai tare subiect al Aradului.
Raspuns | Semnalare
Daca tipa are mincarimi asta e se descurca ea , cu cine si-o pune iar e treaba ei .
Iaca sa jucat si a incasat-o dar chiar sa facem din asta cel mai tare subiect din Arad.
Eu sincer nu am vazut atitea comentarii pe Aradon.
Oricum felicitari D-na consilier .Acum puteti candida la alegeri ca sunteti mai cunoscuta ca FALCA.
Se spune ca nu e important daca se vorbeste de tine ( rau sau bine) important e sa se vorbeasca.
Eu pina la stirea asta parca nici nu am auzit de ea.
Bineinteles ca glumesc dar acum are o reclama SUPER.
Si nici nu a costat-o asa mult ( iaca niste suturi si palme).
Daca se intimpla la Bucuresti era si mai bine era mai cunoscuta ca Base.
Tineti-o tot asa dragi politicieni.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 19:07
j
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:19
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Raspuns | Semnalare
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:34
FI BAIAT CUMINTE
Raspuns | Semnalare
DE UNDE STI ….AI LUATO IN BRATE…..TI-AR PLACE…….
Comentariu de la : ANDREI , 03.11.2008, 14:03
d
Raspuns | Semnalare
Ba fraiere de ce scrii asa de mult, ca nio restul, clasa muncitoare nu mai avem loc sa ne spunem parerea, nu mai aburi, nu de oameni ca tine avem nevoie in tara, papagalule. Culca-te mai bine ca ai fost schimbul III azi noapte
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:34
d
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:36
lupule lasane….
Raspuns | Semnalare
lupule ce te-a apucat de ai scris atatea ….te plateste cineva , ca sigur habar nu ai ce ai scris
Comentariu de la : dutu , 03.11.2008, 09:55
ARIPA TANARA A PSD!!!!!
Raspuns | Semnalare
O sa mai apara in presa si alte articole referitoare la tinerii din PSD! Sa vedeti pe cine creste PSD-u:pe niste tapari care fac afaceri cu camatari.
IN CURAND
Deja au cam inceput sa tremure unii :)))
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:35
d
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis c
UT. CU ALTE CUVINTE, OAMENII SUNT DE ACORD CU CORUPTIA CAT TIMP LE PICA SI LOR CEVA.
ACEASTA A FOST DE FAPT SI MORALA VICTORIEI MAJORITATII BARONILOR LOCALI. DE FAPT, TREBUIE SA RECUNOASTEM, POPORUL VOTEZA MAFIOTI, DACA ACESTIA LE MAI FAC CATE O BEZEA SI LE MAI DAU CATE UN CARNAT.
CUM AM AJUNS AICI? NU EXISTA ANTIDOT MAI EFICIENT PENTRU ORICE DECAT DEZAMAGIREA. NU DA NICIODATA GRES. IN TOT ACEST TIMP SCURS DE LA PRECEDENTELE ALEGERI, ANTICORUPTIA A FOST PRACTIC DEMONETIZATA FARA A INREGISTRA NICIUN SUCCES NOTABIL.
ADRIAN NASRASE LA DNA, SERBAN MIHAILESCU LA DNA, DAN IOAN POPESCU ANCHETAT, CU CE SETE DE DREPTATE PRIVEAU ROMANII LA TELEVIZOR PELERINAJUL DE LA PARCHETUL ANTICORUPTIE!
PANA CAND SI-AU DAT SEAMA CA NU RAMAN DECAT CU PRIVITUL. TOTI INVINUITII SUNT LIBERI SI FERICITI. MULTI CANDIDEAZA SFIDATORI. ANTICORUPTIA A FOST BOICOTATA SI DEMONETIZATA TENACE SI EFICIENT. CINE SA MAI CREADA IN EA? DE CE SA MAI CREADA IN EA?
POATE UNII ROMANI AU AJUNS SA CREADA CA, VORBA PRESEDINTELUI, POATE ACESTI OAMENI SUNT NEVINOVATI, DACA TOT NU AU FOST CONDAMNATI. SI CHIAR DACA II CONSIDERA VINOVATI, OAMENII S-AU PLICISIT DEJA DE SERIALUL PREA LUNG SI FARA CINE STIE CE ACTIUNE AL URMARIRII LOR.
SIGUR, POPORUL SE PLANGE IN CONTINUARE DE CORUPTIE, PLASATA PE LOCUL AL DOILEA INTR-UN SONDAJ CURS, PRINTRE PROBLEMELE CELE MAI MARI ALE ROMANILOR. SI CHIAR O ASOCIAZA CU POLITICA, ATRIBUIND-O CAM TUTUROR PARTIDELOR – 16 % PSD SI PNL, 8 % PD-L.
GRAVIDA MA? NU TI-E FRICA DE DUMNEZEU? SI MAI AI TUPEU SA MAI INTRI SI IN PRIMARIE SA LOVESTI UN CONSILIER? SPER SA SE FACA DREPTATE SI SA AFLE TOT ARADUL CE CURVA SI BATAUSA E ACEASTA GEANINA, CARE NU FACE DECAT SA SE FOLOSEASCA DE UN COPIL MINOR, SAU DE POZITIA SOCIALA A CUIVA
Comentariu de la : Anonim , 01.11.2008, 22:38
Dragoman
Raspuns | Semnalare
este strigator la cer!!!!! nimeni nu se intreaba ce fac portarii aia de la primarie? cum poti lasa o nebuna sa intre in cea mai importanta instituie a aradului si sa agreseze un consilier??? cum pot fi unii oameni asa de naivi si sa poata crede minciunile acestei Geanina? asta e o batausa, care in iarna o batut o femeie gravida, fara sa aibe nici un motiv. se poate verifica, o cheama Dragoman, iar Geanina are dosar penal, si amenda penala
Comentariu de la : Anonim , 02.11.2008, 19:12
heyyyy
Raspuns | Semnalare
nebuna e nevasta ta nu eu
Comentariu de la : Anonim , 01.11.2008, 22:33
rugaminte
Raspuns | Semnalare
Stimata domnisoara Hotaran, am tot respectul pentru dumneavoastra, si am admirat in decursul timpului activitatea si cariera dumneavoastra politica, si regret sa vad ca sunteti nevoita sa treceti prin asemenea incidente, dar sunt sigur ca veti avea puterea sa treceti peste aceste probleme, si va rog sa iesiti public sa aratati care este adevarul, pentru ca cei care va cunostem stim acest lucru si avem toata stima si increderea fata de dumneavostra.
Comentariu de la : Anonim , 01.11.2008, 22:27
.
Raspuns | Semnalare
sleampata asta de Geanina nu face altceva decat sa se folesesaca de imaginea publica a altcuiva. Magda Ciumac de Arad vrea si ea sa intre pe usa din dos a vietii publice aradene. Da ea ce o facut in viata? stie cineva?
Comentariu de la : Anonim , 01.11.2008, 22:47
???
Raspuns | Semnalare
Eu am auzit ca Geanina arata mult mai bine decat tarfa aia de consilier . Nu-i deloc sleampata , chiar daca are vreo cativa ani mai mult decat cea cu ” imagine publica ” formata deja. Si sincer , nu am auzit nimic negativ sau pozitiv despre ea pana acum. Asta ma face sa cred ca anumite persoane vor sa o discrediteze ptr. a-i mai spala imaginea PSD-istei
Comentariu de la : Anonim , 01.11.2008, 23:26
M
este din psd? este clar, dar in locul ei mi-as da DEMISIA.Rusine pt. un consilier.
pt asa ceva au murit oamenii in decembrie 1989? pt asta am aruncat la ghena de gunoi comunismul . inainte aveam elena pugna acuma avem teodora hotaran(comparatie fortata dar deloc nepotrivita). inainte aveam valentin ceausescu acuma avem gigi becali, inainte aveam pavel aron acuma avem ghitza falca, inainte aveam marea adunatura nationala , acuma avem parlamentul romaniei. http://www.youtube.com/watch?v=-typBxyNYug&NR=1
Uite au iesit PSD isti aparatori! au umplut forumul de laude la adresa consilierei… Asta dupa ce si-au dat seama ca daca tot au facut greseli si au promovat oameni ca Doru Caprar si Hotaran care face PSD Arad de ras, au decis sa salveze ce pot…
Prea tarziu.
Trebuia sa puneti pe cei carora le si pasa de partidul asta ca si candidati, nu Iudele!!!!!
Nu e comanda PD tocmai ca nu aopare in Observator fratilor, daca era comanda PD, observatorul care este proaspat ziar PDL Arad vuia din toti ranunchii… Nu e comanda e trista realitate.
Avem si noi o Oana Zavoranu dar cu t*ate ceva mai mici
Milioane de americani si-au exprimat deja votul pentru cel de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite, intr-un scrutin istoric care – potrivit sondajelor – ar da Casa Alba pe mana unui politician de culoare.
Candidatul democrat la presedintia SUA, Barack Obama, a votat marti, la Chicago, insotit la vot de sotia sa Michelle si de cele doua fiice. El i-a salutat cu aceasta ocazie pe cei aflati in apropierea centrului de votare. Obama si-a petrecut minute bune in cabina de vot, dupa care a introdus in urne buletinele de vot si a iesit din sectia de votare.
Si candidatul republican la Casa Alba John McCain a votat, marti, la Phoenix, Arizona, impreuna cu sotia sa Cindy, in timp ce candidata la vicepresedintie Sarah Palin a votat in Alaska.
Inconjurat de o suta de jurnalisti, McCain, devansat in sondaje, a ignorat o multime de intrebari ale acestora, inclusiv despre cum a dormit. El a parasit sectia de vot, unde nu a stat decat cinci minute, transmite AFP.
Oricare dintre cei doi candidati ar castiga, de o premiera tot au parte americanii: primul presedinte de culoare sau primul vicepresedinte femeie.
Cei doi candidati care doresc sa ii succeada lui George W. Bush reprezinta doua generatii diferite: Barack Obama are 47 de ani, iar John McCain 72. Valorile si viziunile lor sunt foarte diferite, chiar daca ambii afirma ca reprezinta schimbarea.
Obama a promis ca va scadea impozitele pentru 95 la suta dintre salariatii americani, ca va adopta o politica de importante lucrari de infrastructura. McCain vrea sa dea un caracter permanent reducerilor de impozite inclusiv pentru cei cu venituri ridicate, politica implementata de George W. Bush.
Pe plan international, Obama a promis ca va retrage soldatii americani din Irak “in mod responsabil” in termen de 16 luni si ca isi va concentra eforturile pe lupta impotriva al-Qaida si a talibanilor. McCain a precizat ca soldatii americani nu vor pleca din Irak decat dupa victorie, care, in opinia lui, poate fi obtinuta.
Primele rezultate
Obama este deja castigatorul alegerilor in Dixville Notch, New Hampshire, micul oras care si-a deschis primul urnele, conform traditiei, la putin timp dupa miezul noptii. El a obtinut 15 voturi, iar McCain sase, devenind primul democrat care a castigat aici din 1968, de pe vremea lui Hubert Humphrey.
Ambii candidati si-au intensificat campania in ultimele ore, iar Obama l-a acuzat pe McCain ca, daca ar castiga, ar fi un al treilea mandat pentru politicile lui Bush, ceea ce este periculos pentru economia americana.
Ultima zi de campanie a fost dulce-amaruie pentru Obama. El a fost vizibil emotionat in Carolina de Nord, cand a vorbit despre moartea bunicii sale, Madelyn Dunham, care l-a crescut. Obama a aflat luni seara ca bunica sa a murit in Hawaii, de cancer, si a numit-o “eroul din umbra”.
Cine si cand voteaza
Anumiti experti apreciaza ca intre 130 si 135 de milioane de alegatori ar putea vota, fata de 120 de milioane in 2004 si 105 milioane in 2000. Democratii spera sa profite de acest lucru, mai ales datorita afroamericanilor, mobilizati ca niciodata in jurul candidatului democrat, si tinerilor care voteaza pentru prima data. Republicanii conteaza pe alegatorii indecisi pentru a inversa tendinta si implicit pe un vot impotriva lui Obama.
Votul anticipat a fost permis in circa 30 de state si, potrivit unui studiu al universitatii George Mason, peste 29 de milioane de alegatori, majoritatea democrati, au profitat de aceasta oportunitate pana marti.
Primul birou de vot s-a deschis marti la miezul noptii (07.00, ora Romaniei) in satele Dixville Notch si Hart s Location (New Hampshire, nord-est), care au in total 120 de locuitori.
Majoritatea birourilor de vot de pe coasta de est s-au deschis intre 10.00 GMT (12.00, ora Romaniei) si 12.00 GMT (14.00, ora Romaniei). Mai multe sectii de vot din Vermont au primit alegatorii matinali inca de la ora 05.00 (12.00, ora Romaniei).
Restul Statelor Unite trebuie sa inceapa sa voteze intre 13.00 si 15.00 GMT (15.00-17.00, ora Romaniei), iar Alaska la 16.00 GMT si Hawaii la 17.00 GMT. Primele rezultate ar putea fi anuntate in jurul orei 23.00 GMT (miercuri, 01.00, ora Romaniei) de marile posturi de televiziune americane.
Majoritatea analistilor nu se asteapta insa sa cunoasca rezultatul final, respectiv care dintre candidati a atins sau depasit numarul de 270 de voturi in Colegiul electoral (din totalul de 538), esential pentru victoria lui Obama sau McCain, inainte de miercuri, ora 06.00 (ora Romaniei), cel mai devreme.
Pe langa presedinte, americanii sunt chemati la urne pentru a reinnoi o treime din Senat si intreaga Camera a Reprezentantilor. Potrivit sondajelor, democratii ar trebui sa isi consolideze majoritatea in Congres.
Pariurile il dau pe Obama castigator
Probabilitatea unei victorii la alegerile prezidentiale a candidatului democrat Barack Obama este mai bine cotata pe piata pariurilor online decat cea a adversarului sau republican John McCain, relateaza AFP.
Una dintre cele mai mari companii din lume pentru pariuri online, site-ul irlandez Intrade, l-a cotat pe candidatul Barack Obama cu 91,2 la suta din sanse pentru o eventuala victorie.
Amatorii de jocuri de noroc pot, pe acest gen de site pentru prezicerea evenimentelor politco-economice, sa parieze de asemenea asupra perspectivei in 2009 a unei recesiuni in Statele Unite (77 la suta din probabilitati) sau asupra victoriei unui senator democrat in statul Minnesota (45 la suta).
Un alt site, Iowa Electronic Markets, prezice 91,5 la suta din sanse de victorie pentru Obama si 8,6 la suta pentru McCain. Pariorii sunt convinsi ca previziunile lor, bazate pe investitii in sume impresionante, sunt mai eficiente decat sondajele.
George W. Bush a castigat in 2004 toate statele in care pariorii Intrade au mizat pe victoria acestuia. In urma alegerilor legislative din 2006, pariorii au prevazut cu succes ca republicanii vor pierde majoritatea in Senatul american, previziune pe care nici un politolog nu s-ar fi aventurat sa o faca.
Gafele candidatilor
Cotidianul Le Figaro a facut o trecere in revista a gafelor candidatilor la presedintia Statelor Unite in timpul campaniei electorale.
La 19 martie, John McCain, care a denuntat cu fiecare prilej lipsa de experienta in domeniul politicii externe a rivalului sau, i-a confundat pe siiti cu sunniti, afirmand ca Iranul sprijina al-Qaida din Irak, fiind corectat de senatorul care il insotea, Joe Lieberman. Iranul, o tara siita, sustine grupari extremiste siite din Irak, si nu reteaua al-Qaida, o organizatie sunnita.
La 14 mai, Barack Obama a declarat ca a vizitat 57 de state americane, in timp ce acestea sunt numai 50.
Cu un alt prilej, la 16 august, McCain declara ca o persoana bogata este cea care castiga cel putin cinci milioane de dolari pe an, iar ulterior, la 20 august, a avut dificultati in a preciza numarul locuintelor pe care le detine, afirmand ca echipa sa va putea raspunde la aceasta intrebare.
Desi candidatul democrat la Casa Alba a facut tot posibilul pentru a aminti ca nu este musulman, el are un lapsus in timp ce este invitat la postul ABC, evocand tocmai “credinta sa musulmana”.
Vezi in timp real rezultatele scrutinului din Statele Unite

Ce tragedie s-a intamplat? Este viata intima a unei persoane ce va f… grija? Domnilor ziarist !! Mai bine ocupati-va de salariile bugetarilor si de alte lucruri mai de folos. Nu cu c… unei persoane. Avem coruptie, hotie, droguri in tara, tineret fara viitor de asta sa va ocupti. Sau nu aveti curaj? Lasati prostiile si apucativa de ceva mai serios. Ce aveti cu doamna? Este viata dansei nu aveti ce cauta in viata intima, a gresit sau nu este treaba dansei plateste pt greseli. Asa a fost sa fie soarta.
NIMENI NU-SI PUNE INTREBAREA DAR ACEASTA GEANINA CE FACE CU CE SE INTRETINE DUPĂ CE ULY A OBISNUITO CU VACANŢE PRIN CRETA SI MAI STIU EU PE UNDE. BĂ FRAIERILOR VĂ SPUN EU STAŢI PE CURU VOSTRU NU STIŢI POATE CU CINE VA PUNEŢI ULY A FOST MULTI ANI CAPUL LUMII INTERLOPE DIN ARAD SI NU NUMAI ASTA PTR CUNOSCĂTORI
Părerea ta
Nu mai putem de ULY asta. Nu-l mai umflati in pene. A fost …gata ..nu mai e vremea lui. Cind a fost el mare smecher a fost demult Sa ma kak pe Uly asta al vostru si al PARASUTEI de TEODORA. Este o obosita fata asta. Nu vedeti ce cearcane are si ce femeie distrusa e? La varsta ei arata ca bunica mea. Sunt surprins ca cei din partid de la ea nu o dau afara. Ce dracu mai asteapta astia? Ea sigur nu o sa-si dea demisia. Pleaca bai zdreamta si lasa-ne cu gargara ta.
Geanina mama…nu pune la suflet ca astia sunt rai si invidiosi. Trebuia sa-i scoti 2-3 dinti la parasuta asta.
nu mai spune ti de cioara asta ca e capul lumii interlope ca iese doli de la zeghe si ii rupe capul la nefericitul asta.da poate pina atunci il ia utu in cutit.daca si uli e baietas atunci aradul are mafioti gen tom si jerry.si coardei aia de consiliera nu ii mai dati importanta ca e o jegoasa.uli sa nu iti treaca prin cap sa ma ameninti si sa imi ceri nr ca la altii de mai jos ca imi pun ambitia si bag un fier in tine drogangiule
CAND IESE DOLI & FLAVIUS O SA SE FACA LINISTE IN ARAD ,CAND II LEUL IN CUSCA SI LA SOARECE I SE SCOALA PULA
BARACK OBAMA ESTE NOUL PRESEDINTE AL STATELOR UNITE. PRIMUL OM DE CULOARE CARE VA CONDUCE CEA MAI PUTERNICA TARA DIN LUME. PRIMELE REZULTATE PARTIALE SI EXIT-POLL-URILE DAU DREPT SIGURA VICTORIA LUI OBAMA.
CANDIDATUL DEMOCRAT A OBTINUT SUFICIENTE VOTURI IN COLEGIUL ELECTORAL PENTRU A DEVENI AL 44-LEA PRESEDINTE AMERICAN.
SUTE DE TINERI S-AU STRANS IN FATA CASEI ALBE STRIGAND “OBAMA, OBAMA!”, PENTRU A SARBATORI VICTORIA SENATORULUI DEMOCRAT DE CULOARE LA ALEGERILE PREZIDENTIALE, RELATEAZA AFP.
TINERII, CARE AU INCEPUT SA SE STRANGA IMEDIAT DUPA ANUNTAREA VICTRORIE LUI OBAMA, SCANDAU “USA!”, “USA!”, INTONAU IMNUL SI SE FOTOGRAFIAU SUB BANNERELE “OBAMA” AGATATE PE GRILAJELE CASEI ALBE.
ALEGEREA LUI OBAMA ESTE ISTORICA INTR-O TARA UNDE POPULATIA DE CULOARE NU AVEA ACCES DE FACTO LA BIROURILE DE VOT IN URMA CU NUMAI JUMATATE DE SECOL.
“CINE AR FI CREZUT IN URMA CU 40 DE ANI CA UN NEGRU, PE NUME BARACK OBAMA, VA DEVENI INTR-O ZI CANDIDAT AL PARTIDULUI DEMOCRAT?”, SUBLINIA INSUSI INVINGATORUL ALEGERILOR PREZIDENTIALE DE MARTI, IN URMA CU CATEVA LUNI.
VICTORIA SA, FOARTE ASTEPTATA IN MAI MULTE TARI, INTERVINE DUPA OPT ANI DE ADMINISTRATIE BUSH CARE AU INDEPARTAT STATELE UNITE DE OPINIA PUBLICA DIN STRAINATATE PRIN POLITICA PROMOVATA, CONSIDERATA ADESEA AGRESIVA SI UNILATERALA.
IN VARSTA DE 47 DE ANI, OBAMA, CARE ISI VA PRELUA MANDATUL LA 20 IANUARIE, VA MOSTENI O SITUATIE ECONOMICA EXTREM DE DIFICILA. STATELE UNITE, AFLATE IN PRAGUL RECESIUNII, TRAVERSEAZA CEA MAI GRAVA CRIZA FINANCIARA DUPA CEA DIN 1929. TARA ESTE ANGAJATA IN DOUA RAZBOAIE, IN IRAK SI AFGANISTAN.
FELICITAT DE MCCAIN
DESI NU S-AU DAT REZULTATELE OFICIALE FINALE, PANA SI CONTRACANDIDATUL LUI BARACK OBAMA, JOHN MCCAIN, A IESIT SA-L FELICITE, VICTORIA SA FIIND DEJA EVIDENTA.
MCCAIN I-A URAT SUCCES NOULUI PRESEDINTE SI A FACUT UN APEL CATRE TOTI CEI CARE L-AU SUSTINUT PE EL IN CAMPANIE SA-SI INDREPTE SPRIJINUL CATRE OBAMA.
MCCAIN A MAI SPUS CA ESTE NORMAL CA ESTE DEZAMAGIT, INSA VA TRECE PESTE ASTA SI SI-A EXPRIMAT DORINTA CA SARAH PALIN SA ISI CONTINUE CARIERA POLITICA IN ALASKA.
PREZENTA RECORD LA URNE
AMERICANII AU AVUT MARTI O PREZENTA RECORD LA URNE. DIN 1960, ANUL CANDIDATURII LUI JOHN F. KENNEDY, NU S-AU MAI INREGISTRAT 130 DE MILIOANE DE VOTURI, IN PRIMELE OPT ORE DE LA DESCHIDEREA SECTIILOR DE VOTARE. ANALISTII CONSIDERA CA PREZENTA LA URNE ESTE MOTIVATA DE APARITIA UNEI OBAMA-MANII IN RANDUL CETATENILOR AMERICANI.
CANDIDATUL DEMOCRAT LA PRESEDINTIA SUA, BARACK OBAMA, A VOTAT MARTI, LA CHICAGO, INSOTIT LA VOT DE SOTIA SA MICHELLE SI DE CELE DOUA FIICE. EL I-A SALUTAT CU ACEASTA OCAZIE PE CEI AFLATI IN APROPIEREA CENTRULUI DE VOTARE. OBAMA SI-A PETRECUT MINUTE BUNE IN CABINA DE VOT, DUPA CARE A INTRODUS IN URNE BULETINELE DE VOT SI A IESIT DIN SECTIA DE VOTARE.
SI CANDIDATUL REPUBLICAN LA CASA ALBA JOHN MCCAIN A VOTAT, MARTI, LA PHOENIX, ARIZONA, IMPREUNA CU SOTIA SA CINDY, IN TIMP CE CANDIDATA LA VICEPRESEDINTIE SARAH PALIN A VOTAT IN ALASKA.
INCONJURAT DE O SUTA DE JURNALISTI, MCCAIN, DEVANSAT IN SONDAJE, A IGNORAT O MULTIME DE INTREBARI ALE ACESTORA, INCLUSIV DESPRE CUM A DORMIT. EL A PARASIT SECTIA DE VOT, UNDE NU A STAT DECAT CINCI MINUTE, TRANSMITE AFP.
CEI DOI CANDIDATI CARE DOREAU SA II SUCCEADA LUI GEORGE W. BUSH REPREZINTA DOUA GENERATII DIFERITE: BARACK OBAMA ARE 47 DE ANI, IAR JOHN MCCAIN 72. VALORILE SI VIZIUNILE LOR SUNT FOARTE DIFERITE, CHIAR DACA AMBII AFIRMA CA REPREZINTA SCHIMBAREA.
OBAMA A PROMIS CA VA SCADEA IMPOZITELE PENTRU 95 LA SUTA DINTRE SALARIATII AMERICANI, CA VA ADOPTA O POLITICA DE IMPORTANTE LUCRARI DE INFRASTRUCTURA. MCCAIN VREA SA DEA UN CARACTER PERMANENT REDUCERILOR DE IMPOZITE INCLUSIV PENTRU CEI CU VENITURI RIDICATE, POLITICA IMPLEMENTATA DE GEORGE W. BUSH.
PE PLAN INTERNATIONAL, OBAMA A PROMIS CA VA RETRAGE SOLDATII AMERICANI DIN IRAK “IN MOD RESPONSABIL” IN TERMEN DE 16 LUNI SI CA ISI VA CONCENTRA EFORTURILE PE LUPTA IMPOTRIVA AL-QAIDA SI A TALIBANILOR. MCCAIN A PRECIZAT CA SOLDATII AMERICANI NU VOR PLECA DIN IRAK DECAT DUPA VICTORIE, CARE, IN OPINIA LUI, POATE FI OBTINUTA.
CINE SI CAND VOTEAZA
ANUMITI EXPERTI APRECIAZA CA INTRE 130 SI 135 DE MILIOANE DE ALEGATORI AR PUTEA VOTA, FATA DE 120 DE MILIOANE IN 2004 SI 105 MILIOANE IN 2000. DEMOCRATII SPERA SA PROFITE DE ACEST LUCRU, MAI ALES DATORITA AFROAMERICANILOR, MOBILIZATI CA NICIODATA IN JURUL CANDIDATULUI DEMOCRAT, SI TINERILOR CARE VOTEAZA PENTRU PRIMA DATA. REPUBLICANII CONTEAZA PE ALEGATORII INDECISI PENTRU A INVERSA TENDINTA SI IMPLICIT PE UN VOT IMPOTRIVA LUI OBAMA.
VOTUL ANTICIPAT A FOST PERMIS IN CIRCA 30 DE STATE SI, POTRIVIT UNUI STUDIU AL UNIVERSITATII GEORGE MASON, PESTE 29 DE MILIOANE DE ALEGATORI, MAJORITATEA DEMOCRATI, AU PROFITAT DE ACEASTA OPORTUNITATE PANA MARTI.
PE LANGA PRESEDINTE, AMERICANII SUNT CHEMATI LA URNE PENTRU A REINNOI O TREIME DIN SENAT SI INTREAGA CAMERA A REPREZENTANTILOR. POTRIVIT SONDAJELOR, DEMOCRATII AR TREBUI SA ISI CONSOLIDEZE MAJORITATEA IN CONGRES.
VEZI IN TIMP REAL REZULTATELE SCRUTINULUI DIN STATELE UNITE
CAND AMERICA VA AVEA UN PRESEDINTE DE CULOARE VREMURILE VOR FI APROAPE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
THE END IS NEAR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!
Hotăran a ajuns joi la poliţie de unde a plecat cu o plângere formulată de ea, dar şi una împotriva sa.
Bătaie pe holul Primăriei
Consilierul local Teodora Hotăran îşi poate trece în cont un record absolut printre aleşi, fără să se poată lăuda cu acest fapt: a reuşit într-o singură zi să-şi treacă în CV trei dosare de cercetare penală (unul pe numele său, celelalte două, ca parte vătămată, generate de plângerile făcute de dânsa) şi să bată drumul poliţiei şi spitalelor. Evenimentul care a lăsat astfel de urme a început pe holurile Primăriei, în timpul şedinţei CLM, acolo unde consilierul a dat ochii cu fosta soţie a prietenului său. Au urmat palme şi păruieli, dar povestea întâmplării sună diferit, în funcţie de cea care ţi-o spune.
Un lucru e singur: joi, în jurul orei 14.00, poliţia a fost sunată de doamna Geanina Băneş şi rugată să intervină. Aceasta a reclamat faptul că altcineva îi conduce maşina, iar acel altcineva e Teodora Hotăran. Tânăra a fost sfătuită să rezolve problema pe calea instanţelor civile, în condiţiile în care subiectul nu este de competenţa celor de la 112. La nici 30 de minute distanţă, Teodora Hotăran a fost cea care a revenit cu un apel la poliţie, pentru a sesiza faptul că a fost agresată de tânăra amintită mai sus. A fost sfătuită să meargă la medicină legală şi să obţină un certificat medico-legal pentru a putea demara procedurilor şi pentru încadrarea faptei. După alte 10 minute, consilierul Hotăran a sunat din nou la 112 pentru a reclama faptul că aceeaşi doamnă „continuă să o lovească”, de această dată în faţa sediului partidului şi că a început să dea cu picioarele în maşină. În situaţia dată, ţinându-se cont că se punea şi problema distrugerii de bunuri, poliţia a trimis în centru o maşină. Cum la faţa locului lucrurile s-au dovedit extrem de greu de lămurit, oamenii de ordine au decis: le-au urcat pe cele două doamne în maşina de intervenţie şi le-au dus la sediul IJP.
Dosare de cercetare penală pentru ambele părţi
Aici ambele au depus pângeri una împotriva celeilalte. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce Berar, pe acest caz există trei dosare de cercetare penală: „Există două dosare pentru agresiuni, loviri şi alte violenţe, unul pornit de la plângerea făcută de Teodora Hotăran, celălalt de la plângerea făcută de Geanina Băneş. În aceste cazuri aşteptăm certificatele medico-legale. Al treilea dosar vizează distrugerea de bunuri”.
Varianta Geaninei Băneş
Doamna Băneş recunoaşte faptul că a venit la sediul partidului pentru a se întâlni cu Teodora şi că s-a îndreptat mai apoi spre Primărie, unde se afla consilierul. Intenţia sa a fost, potrivit celor declarate, „de a-i cere cheile de la maşină (n.r. un Audi), maşină care este pe firma mea”. Ne-a povestit apoi faptul că, după divorţul de soţul său, nu s-a făcut partajul de bunuri, că maşina, care este pe numele firmei sale, este luată în leasing şi că dânsa este cea care plăteşte ratele (2.500 euro pe lună). Cum cheltuielile au devenit prea mari, Geanina i-a cerut, încă din mai, fostului soţ să ia el leasingul şi maşina, dar că acesta nu s-a arătat dispus să procedeze ca atare. În pofida acestui fapt, maşina în cauză este condusă acum, potrivit tinerei, de Teodora Hotăran. „Ratele sunt mari, pentru mine care am un copil de crescut şi am ajuns să stau în chirie. De două luni cei de la bancă mă sună să achit leasigul pentru că altfel îmi iau maşina, însă ce să îmi ia? Maşina care e pe firma mea nu o conduc eu!”, susţine femeia.
Acesta afirmă că s-a întâlnit pe scări cu Teodora şi că aceasta ar fi ameninţat-o şi lovit-o cu geanta. „M-a ameninţat că mă va distruge, mi-a spus că ea e cineva în Aradul ăsta şi că eu nu voi mai fi nimic. Mi-a spus că vor câştiga ei alegerile şi că o să ajung după gratii”. Femeia susţine că a fost ameninţată nu doar acum, ci în repetate rânduri de Teodora Hotăran şi că „eu nu vreau altceva să mă lase în pace, atât ea cât şi el”. Tânăra a mai precizat că a fost înjurată de consilier dar că speră „din tot sufletul ca justiţia să fie echidistantă şi legea egală pentru toţi”.
Varianta Teodorei Hotăran
De cealaltă parte, Teodora Hotăran insistă pe aceeaşi monedă, a ameninţării în repetate rânduri: „am fost personal ameninţată de către ea şi şantajată. A cerut bani şi m-a ameninţat că vine să mă facă de râs în CLM”.
Teodora susţine faptul că cea care a sărit la bătaie a fost Geanina, care a vrut doar să o umilească public, că ea nu a ripostat, ci doar s-a apărat, şi că au fost despărţite de gardieni, că l-a rugat pe unul dintre aceştia să sune la poliţie şi să o reţină, dar că a fugit. Consilierul a amintit şi de al doilea incident din faţa sediului partidului. „Instanţa e cea care îşi va spune cuvântul, dar nu cred că e normal ce se întâmplă. Vreau să vă spun că doamna are antecedente penale pentru că a mai agresat în primăvară o femeie gravidă în faţa unui magazin”, a punctat Teodora. Alesul recunoaşte că maşina nu îi aparţine, dar susţine că este a prietenului său, că acesta o conduce, nu ea, iar problemele legate de posesie se datorează absenţei partajului. A ţinut să precizeze că ea a fost cea care a sunat prima la poliţie, pentru că a fost agresată.
Teodora mai susţine că nu a fost încă la medicul legist, pentru că ieri a fost la urgenţă, iar azi la neurologie, urmând ca doar luni să continue investigaţiile medicale. Consilierul local părăsise cu câteva secunde înainte de incident şedinţa CLM după ce prietenul său o anunţase că fosta soţie se îndreaptă hotărâtă spre sediul primăriei.
Adriana Barbu
Părerea ta pe această temă!
Există 277 păreri pe această temă
Părerea ta
Comentariu de la : ion , 05.11.2008, 15:41
tfc
Raspuns | Semnalare
http://topfightersclub.haipa.ro
Comentariu de la : NOSTRADAMUS:CATREN:!!!???? , 05.11.2008, 12:32
FOARTE IMPORTANT!!!!!
Raspuns | Semnalare
CAND AMERICA VA AVEA UN PRESEDINTE DE CULOARE VREMURILE VOR FI APROAPE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
THE END IS NEAR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!
Comentariu de la : Anonim , 05.11.2008, 10:05
n
Raspuns | Semnalare
BARACK OBAMA ESTE NOUL PRESEDINTE AL STATELOR UNITE. PRIMUL OM DE CULOARE CARE VA CONDUCE CEA MAI PUTERNICA TARA DIN LUME. PRIMELE REZULTATE PARTIALE SI EXIT-POLL-URILE DAU DREPT SIGURA VICTORIA LUI OBAMA.
CANDIDATUL DEMOCRAT A OBTINUT SUFICIENTE VOTURI IN COLEGIUL ELECTORAL PENTRU A DEVENI AL 44-LEA PRESEDINTE AMERICAN.
SUTE DE TINERI S-AU STRANS IN FATA CASEI ALBE STRIGAND “OBAMA, OBAMA!”, PENTRU A SARBATORI VICTORIA SENATORULUI DEMOCRAT DE CULOARE LA ALEGERILE PREZIDENTIALE, RELATEAZA AFP.
TINERII, CARE AU INCEPUT SA SE STRANGA IMEDIAT DUPA ANUNTAREA VICTRORIE LUI OBAMA, SCANDAU “USA!”, “USA!”, INTONAU IMNUL SI SE FOTOGRAFIAU SUB BANNERELE “OBAMA” AGATATE PE GRILAJELE CASEI ALBE.
ALEGEREA LUI OBAMA ESTE ISTORICA INTR-O TARA UNDE POPULATIA DE CULOARE NU AVEA ACCES DE FACTO LA BIROURILE DE VOT IN URMA CU NUMAI JUMATATE DE SECOL.
“CINE AR FI CREZUT IN URMA CU 40 DE ANI CA UN NEGRU, PE NUME BARACK OBAMA, VA DEVENI INTR-O ZI CANDIDAT AL PARTIDULUI DEMOCRAT?”, SUBLINIA INSUSI INVINGATORUL ALEGERILOR PREZIDENTIALE DE MARTI, IN URMA CU CATEVA LUNI.
VICTORIA SA, FOARTE ASTEPTATA IN MAI MULTE TARI, INTERVINE DUPA OPT ANI DE ADMINISTRATIE BUSH CARE AU INDEPARTAT STATELE UNITE DE OPINIA PUBLICA DIN STRAINATATE PRIN POLITICA PROMOVATA, CONSIDERATA ADESEA AGRESIVA SI UNILATERALA.
IN VARSTA DE 47 DE ANI, OBAMA, CARE ISI VA PRELUA MANDATUL LA 20 IANUARIE, VA MOSTENI O SITUATIE ECONOMICA EXTREM DE DIFICILA. STATELE UNITE, AFLATE IN PRAGUL RECESIUNII, TRAVERSEAZA CEA MAI GRAVA CRIZA FINANCIARA DUPA CEA DIN 1929. TARA ESTE ANGAJATA IN DOUA RAZBOAIE, IN IRAK SI AFGANISTAN.
FELICITAT DE MCCAIN
DESI NU S-AU DAT REZULTATELE OFICIALE FINALE, PANA SI CONTRACANDIDATUL LUI BARACK OBAMA, JOHN MCCAIN, A IESIT SA-L FELICITE, VICTORIA SA FIIND DEJA EVIDENTA.
MCCAIN I-A URAT SUCCES NOULUI PRESEDINTE SI A FACUT UN APEL CATRE TOTI CEI CARE L-AU SUSTINUT PE EL IN CAMPANIE SA-SI INDREPTE SPRIJINUL CATRE OBAMA.
MCCAIN A MAI SPUS CA ESTE NORMAL CA ESTE DEZAMAGIT, INSA VA TRECE PESTE ASTA SI SI-A EXPRIMAT DORINTA CA SARAH PALIN SA ISI CONTINUE CARIERA POLITICA IN ALASKA.
PREZENTA RECORD LA URNE
AMERICANII AU AVUT MARTI O PREZENTA RECORD LA URNE. DIN 1960, ANUL CANDIDATURII LUI JOHN F. KENNEDY, NU S-AU MAI INREGISTRAT 130 DE MILIOANE DE VOTURI, IN PRIMELE OPT ORE DE LA DESCHIDEREA SECTIILOR DE VOTARE. ANALISTII CONSIDERA CA PREZENTA LA URNE ESTE MOTIVATA DE APARITIA UNEI OBAMA-MANII IN RANDUL CETATENILOR AMERICANI.
CANDIDATUL DEMOCRAT LA PRESEDINTIA SUA, BARACK OBAMA, A VOTAT MARTI, LA CHICAGO, INSOTIT LA VOT DE SOTIA SA MICHELLE SI DE CELE DOUA FIICE. EL I-A SALUTAT CU ACEASTA OCAZIE PE CEI AFLATI IN APROPIEREA CENTRULUI DE VOTARE. OBAMA SI-A PETRECUT MINUTE BUNE IN CABINA DE VOT, DUPA CARE A INTRODUS IN URNE BULETINELE DE VOT SI A IESIT DIN SECTIA DE VOTARE.
SI CANDIDATUL REPUBLICAN LA CASA ALBA JOHN MCCAIN A VOTAT, MARTI, LA PHOENIX, ARIZONA, IMPREUNA CU SOTIA SA CINDY, IN TIMP CE CANDIDATA LA VICEPRESEDINTIE SARAH PALIN A VOTAT IN ALASKA.
INCONJURAT DE O SUTA DE JURNALISTI, MCCAIN, DEVANSAT IN SONDAJE, A IGNORAT O MULTIME DE INTREBARI ALE ACESTORA, INCLUSIV DESPRE CUM A DORMIT. EL A PARASIT SECTIA DE VOT, UNDE NU A STAT DECAT CINCI MINUTE, TRANSMITE AFP.
CEI DOI CANDIDATI CARE DOREAU SA II SUCCEADA LUI GEORGE W. BUSH REPREZINTA DOUA GENERATII DIFERITE: BARACK OBAMA ARE 47 DE ANI, IAR JOHN MCCAIN 72. VALORILE SI VIZIUNILE LOR SUNT FOARTE DIFERITE, CHIAR DACA AMBII AFIRMA CA REPREZINTA SCHIMBAREA.
OBAMA A PROMIS CA VA SCADEA IMPOZITELE PENTRU 95 LA SUTA DINTRE SALARIATII AMERICANI, CA VA ADOPTA O POLITICA DE IMPORTANTE LUCRARI DE INFRASTRUCTURA. MCCAIN VREA SA DEA UN CARACTER PERMANENT REDUCERILOR DE IMPOZITE INCLUSIV PENTRU CEI CU VENITURI RIDICATE, POLITICA IMPLEMENTATA DE GEORGE W. BUSH.
PE PLAN INTERNATIONAL, OBAMA A PROMIS CA VA RETRAGE SOLDATII AMERICANI DIN IRAK “IN MOD RESPONSABIL” IN TERMEN DE 16 LUNI SI CA ISI VA CONCENTRA EFORTURILE PE LUPTA IMPOTRIVA AL-QAIDA SI A TALIBANILOR. MCCAIN A PRECIZAT CA SOLDATII AMERICANI NU VOR PLECA DIN IRAK DECAT DUPA VICTORIE, CARE, IN OPINIA LUI, POATE FI OBTINUTA.
Ministrul internelor, Cristian David, a declarat, sambata, la Realitatea Tv, ca a existat o influenta asupra modului in care s-a finalizat contractul de achizitii de masini pentru Politie, dar si superficialitate in urmarirea si verificarea preturilor.
Intrebat daca in cazul contractului cu Ager Leasing a fost vorba de neglijenta, proasta negociere sau de spagi, ministrul Internelor a afirmat ca este vorba de ambele situatii.
“Exista o anumita influenta exercitata asupra modului in care s-a finalizat acest contract si exista o anumita superficialitate condamnabila in urmarirea si verificarea preturilor.
Acestea s-au impletit, din pacate, intr-o maniera regretabila, care au condus la aceasta situatie neplacuta”, a declarat David, neprecizand cine sau asupra cui s-a exercitat influenta.
Potrivit ministrului, in prezent se deruleaza mai multe proceduri de verificare cu privire la contractul de achizitii pentru masinile Politiei.
“Sunt doua lucruri diferite care se intampla in paralel. O ancheta judiciara la DNA, care va stabili vinovatia penala. O a doua, cu privire la procedura, care impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice se va pronunta din punct de vedere administrativ si nu penal privind procedura”, a spus Cristian David.
Primele livrari, in 2009
Oficialul a precizat ca acest contract nu prevedea plati in 2008, iar primele livrari de masini erau anticipate pentru 2009. Ministrul a mai afirmat ca nu crede ca banii prevazuti in contract vor fi platiti.
El a reafirmat ca se derula o ancheta in cadrul MIRA cu privire la contractul pentru cumpararea de masini, atunci cand presedintele Traian Basescu a facut publice primele informatii, iar scandalul a fost declansat.
Seful interimar al Politiei, Gheorghi Plai, a anuntat, pe 17 octombrie, ca s-au inceput procedurile de suspendare a contractului de achizitii de masini pentru care fostul sef al IGPR, Gheorghe Popa, a fost demis.
“Avand in vedere concluziile cuprinse in raportul Corpului de Control al MIRA privind achizitia publica de autospeciale prin leasing financiar al IGPR, prin care se fac cunoscute anumite nereguli in procesul de derulare al achizitiei amintite cu privire la pret si la neindeplinirea cerintelor minime stabilite in documentatia de atribuire, in Consiliul de conducere al IGPR s-a hotarat declansarea procedurilor de suspendare a derularii contractelor pentru clarificarea tuturor aspectelor si a investigatiilor pe care DNA le are in curs”, a spus Plai.
Derularea contractului s-a suspendat
El a afirmat ca s-a suspendat derularea contractului. “Deci nu se mai fac plati, nu se mai… nu, nu s-a facut nicio plata. Nu am luat nimic. Contractul nu s-a inceput”, a afirmat Plai.
Acesta a spus ca este posibil sa exista riscul de a plati daune din cauza suspendarii. Totusi, el a spus ca acest contract cu Ager nu prevede daune in cazul rezilierii, afirmand ca suspendarea se poate face pe cale amiabila sau se poate discuta cu Ager pentru o renegociere a pretului.
Ministrul Cristian David a cerut, pe 16 octombrie, aprobarea premierului Calin Popescu Tariceanu pentru a-l demite de la sefia Inspectoratului General al Politiei Romane pe chestorul Gheorghe Popa si a anuntat ca l-a propus in loc pe comisarul sef Gheorghi Plai. Premierul a acceptat cererea.
Decizia ministrului este legata de contractul pe care Inspectoratului General al Politiei Romane l-a incheiat cu societatea Ager Leasing pentru modernizarea parcului auto.
Acuzatiile lui Basescu
Controversele referitoare la contractul cu Ager Leasing au inceput pe 14 octombrie, cand seful statului a explicat, dupa ce a suspendat sedinta CSAT, ca nu a putut accepta faptul ca ministerele au venit cu multe materiale de analiza care nu necesitau o hotarare CSAT, incercand o “descarcare de gestiune”.
“Privind atent aceste materiale, fie ca se referea la Ministerul Internelor sau la Ministerul Apararii, erau niste materiale care s-ar fi vrut validate in CSAT pentru a masca neindeplinirea programelor de modernizare a structurilor care aveau obligatia sa faca acest lucru”, a aratat presedintele.
Seful statului a spus ca in CSAT s-au adus si foarte multe materiale care vizau programe militare de dotari, fapt care l-a facut sa priveasca “mai atent” la Ministerul Internelor, care a semnat, zilele trecute, 29 de contracte de achizitie pentru 2.136 de automobile. Presedintele a spus ca a avut “oarecare surprize”, observand ca, pentru masini Dacia Logan de 11.700 euro s-au contractat echipamente de 45.000 euro.
“Neconstatand transparenta informatiilor, am considerat ca asemenea documente care vizeaza dotarea pe viitor a MIRA nu trebuie aprobate astazi in CSAT pana la lamurirea diferentei de pret intre masina si dotare”, a precizat Basescu.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:42
SAD
Raspuns | Semnalare
LA ALEGERILE VIITOARE POATE IL VEDEM SI PE ULY CANDIDAT PSD CA NU MAR MIRA LA CE FAC ASTIA,
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:28
m
Raspuns | Semnalare
In 2005, cand PD era la guvernare, presedintele partidului, Emil Boc, a incercat sa-l impuna pe Ioan Andreica, membru al organizatiei Bistrita, la conducerea Electrica Bucuresti.
Desi sustin la unison ca partidul pe care-l conduc nu a facut niciodata numiri politice in conducerea societatilor cu capital majoritar de stat, liderii PD-L ascund si ei un secret, relateaza Cotidianul.
Este vorba de un biletel, datat 1 martie 2005, cand democratii faceau parte din Cabinetul Tariceanu 1.
Documentul cu antetul partidului, stampilat si semnat de Emil Boc, ii este adresat lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, care este informat ca propunerea PD pentru postul de director al S.C. Electrica S.A Bucuresti este Ioan Andreica.
Pe marginea textului, Adriean Videanu, pe atunci vicepremier, a scris si a semnat cu pixul: “Domnule ministru, va rog sa nominalizati candidatura domnului Andreica”.
Nominalizatul liderilor PD este actual candidat la Camera Deputatilor, in Colegiul 4 din judetul Bistrita-Nasaud.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:35
num
Raspuns | Semnalare
donisoara hotaran esti platita din bani publici sti ce inseamna asta? bani din taxe si impozite adica bani mei ! te bati prin primarie ca si curvele da ce primaria ii casa ta ,dati te rog demisia si fugi in lume cu tiganul tau
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 22:32
m
Raspuns | Semnalare
O televiziune locala din Iasi a difuzat imagini cu mai multi preoti din zona Targu Frumos care s-au intalnit la un bar din localitate cu doi dintre candidatii liberali la alegerile parlamentare.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor, institutie condusa de Inalt Prea Sfintitul Teofan (foto), a anuntat ca va declansa o ancheta in acest caz, informeaza Gardianul.
La intalnirea la care au participat doi candidati PNL – Valerian Salavastru si Radu Terinte, preotii au venit imbracati in civil.
Senatorul Radu Terinte, candidat la Senat in colegiul Targu Frumos, a declarat ca la intalnirea respectiva nu au fost discutate probleme legate de politica.
“Nu vad care e problema. Noi ne intalnim cu toate categoriile sociale. Cand mergi in Parlament trebuie sa stii exact problemele tuturor oamenilor, indiferent ca sunt profesori, medici sau preoti. Sunt biserici aflate in reparatii, au si ei problemele lor. N-am discutat politica”, a declarat senatorul Radu Terinte.
Conducerea Arhiepiscopiei Iasilor a anuntat ca va stabili daca preotii s-au implicat in campania electorala a PNL.
“Vom desfasura o ancheta, iar in urma acesteia vom lua masurile care se impun. Daca preotii s-au implicat in campania electorala, vom lua masurile canonice care se impun”, a declarat preotul Florin Chirila, inspector bisericesc in cadrul Arhiepiscopiei Iasilor.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:28
parerea mea
Raspuns | Semnalare
comparatio pe hotaran cu falca sau seculici, horor traiasca pd-l are oameni de onoare nu tigani dinastea paruieli prin primarie,cine stie de cate ori sau batut pe acasa sau pe strazi, domnisoara hotaran primaria este a aradenilor nu e sufrageria lu uly sau cum dumnezeu il cheama, dle falca nu tin cu nici un partid vam mai facut hot in cercul meu de prieteni pentru ca aveti un proces eu ne stiind mare lucru despre acesta poate sunteti nevinovat ,ati dezvoltat orasu inestimabil de mult si VA CER PUBLIC SCUZE PENTRU CA VAM FACUT HOT IN CERCUL MEU DE PRIETENI NU MERITATI ASTA MA LUAT GURA PE DINAINTE,cand vad ce fac astia de la psd ma crucesc se bat tigani prin primarie ,VA MULTUMESC PENTRU TOT CE ATI FACUT PENTRU ARAD ,ARADU NU A CUNOSCUT O ASEMENEA DEZVOLTARE NICIODATA, popa de la psd acum pc cred nu a fost in stare sa asfalteze voinicilor iar branc nu a facut nimic
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:10
m
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:09
PD-L
Raspuns | Semnalare
BRAVO TAODORA HOTARAN AI DISTRUS IMAGINEA PSD PRIN PROPRIA TA IMAGINE DISTRUSA , PD-L ARAD ITI MULTUMESTE FRUMOS SI LA MAI MARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Comentar iu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:56
n
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:49
TR
Raspuns | Semnalare
PSD———–DEZASTRU LA ALEGERI ,VA MIRATI? ASA OAMENI ASA REZULTATE, CUM DRACU STA LA MASA RAPANDULA ASTA CU ILIESCU CU NASTASE CU GEOANA NU IMI POT IMAGINA…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:00
s
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:57
n
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:42
yty
Raspuns | Semnalare
cei de la centru stiu ce se intampla in psd arad? cum dracu a ajuns pana in clm femeia asta usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:11
b
Raspuns | Semnalare
Negocieri peste negocieri si toate inutile. Guvernul tot cheama sindicatele din invatamant la discutii si cafele, iar acestea zic saru mana si pleaca la fel cum au venit. Fara a se ajunge la niciun rezultat.
Desfasuratorul este acelasi de fiecare data. Premierul si finantistii spun ca Romania nu isi poate permite cresterile salariale solicitate in aceste zile sub presiune. Pe de alta parte, sindicalistii o tin pe a lor. Banii sau facem greva. Iar greva a inceput.
De fapt, daca ne gandim putin, profesorii nici nu au ce negocia. Au primit o pleasca fara sa miste un deget, fara sa ceara insistent, fara macar sa se astepte, iar acum, firesc, cer doar ca legea care prevede cresterea salariala sa fie pusa in practica.
De cealalta parte, pozitia Guvernului a ramas aceeasi. Trage de timp, pana atunci cand cartoful fierbinte va ateriza in poala viitorilor guvernanti.
Se intampla si la Sanatate
Negocierile de luni dintre ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu si liderii Federatiei Sanitas nu au avut un succes mai mare decat cele de la Guvern, pozitia sindicalistilor ramanand aceeasi.
Intrebat daca negocierile sunt o incercare a Ministerului Sanatatii ca sa traga de timp, Nicolaescu a clarificat ca “daca a negocia inseama tragere de timp, inseamna ca e corect”.
Presedintele Sanits, Marius Petcu, a declarat dupa negocieri ca nu s-a putut discuta despre majorari salariale in conditiile propuse de sindicalisti, iar in ce priveste sporurile, ministrul Sanatatii nu s-a putut pronunta si “nu isi poate asuma responsabilitatea viitorului Guvern”.
Presedintele Sanitas a explicat ca, in conditiile in care negocierile au esuat, sindicalistii isi vor pastra programul de proteste pe care l-au anuntat zilele trecute: miting pe 11 noiembrie, greva de avertisment pe 14 noiembrie si greva generala pe termen nelimitat pe 20 noiembrie.
Discutii tardive care totusi se mai tin
Dialogul s-a dovedit a fi unul al surzilor si la una dintre ultimele intalniri, desfasurata vineri, la care au participat reprezentantii sindicali si membrii comisiei speciale infiintate de Calin Popescu Tariceanu.
Dupa rezultatul inevitabil, adica niciun rezultat, reprezentatul sindicatelor a recunoscut ca intalnirea “a fost o simpla discutie menita sa dezamorseze situatia conflictuala, dar este o discutie tardiva”.
Nici macar discursul mobilizator si rugamintile de joi ale presedintelui Traian Basescu nu au reusit sa ii miste din loc pe sindicalisti.
Pana una alta, circa 70.000 de cadre didactice din sindicatul Spiru Haret au intrat luni in greva de avertisment, in conditiile in care elevii se intorc la scoala dupa o saptamana de vacanta.
Alegerile, amenintate
In mod logic, efectul de domino a declansat proteste in toate paturile sociale. Daca s-a dat pentru unii, sa se dea pentru toti.
Secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), ameninta cu blocarea alegerilor daca nu primesc bani in plus.
Ei spun ca pot bloca procesul electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.
Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici, a celor din sanatate si din invatamant poate duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.
Cine va reusi sa rezolve criza? Nu cea financiara, ci aceea sociala, care acum este mai aproape de noi. Si mai important, este dialogul surzilor cea mai buna metoda prin care se poate obtine un rezultat?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:36
b
Raspuns | Semnalare
asa ai intrat tu si in psd ca in masina la uly cu gura…
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 20:35
DAN
Raspuns | Semnalare
TEODORA DRAGA MUTATE IN CHECHECI CA DEGEABA AI FACUT DOUA FACULTATI AI CREIER DE DOUA CLASE CA TRENU CUM SA UMBLI CU CIOARA AIA UNDE DRACU TI-E MINTEA
Comentariu de la : ion , 03.11.2008, 19:52
tfc
Raspuns | Semnalare
http://topfightersclub.haipa.ro
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 18:58
Cel mai tare subiect al Aradului.
Raspuns | Semnalare
Daca tipa are mincarimi asta e se descurca ea , cu cine si-o pune iar e treaba ei .
Iaca sa jucat si a incasat-o dar chiar sa facem din asta cel mai tare subiect din Arad.
Eu sincer nu am vazut atitea comentarii pe Aradon.
Oricum felicitari D-na consilier .Acum puteti candida la alegeri ca sunteti mai cunoscuta ca FALCA.
Se spune ca nu e important daca se vorbeste de tine ( rau sau bine) important e sa se vorbeasca.
Eu pina la stirea asta parca nici nu am auzit de ea.
Bineinteles ca glumesc dar acum are o reclama SUPER.
Si nici nu a costat-o asa mult ( iaca niste suturi si palme).
Daca se intimpla la Bucuresti era si mai bine era mai cunoscuta ca Base.
Tineti-o tot asa dragi politicieni.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 19:07
j
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:19
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Raspuns | Semnalare
femeia asta teodora hotaran, am auzit ca e o femeie usoara
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:34
FI BAIAT CUMINTE
Raspuns | Semnalare
DE UNDE STI ….AI LUATO IN BRATE…..TI-AR PLACE…….
Comentariu de la : ANDREI , 03.11.2008, 14:03
d
Raspuns | Semnalare
Ba fraiere de ce scrii asa de mult, ca nio restul, clasa muncitoare nu mai avem loc sa ne spunem parerea, nu mai aburi, nu de oameni ca tine avem nevoie in tara, papagalule. Culca-te mai bine ca ai fost schimbul III azi noapte
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:34
d
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 15:36
lupule lasane….
Raspuns | Semnalare
lupule ce te-a apucat de ai scris atatea ….te plateste cineva , ca sigur habar nu ai ce ai scris
Comentariu de la : dutu , 03.11.2008, 09:55
ARIPA TANARA A PSD!!!!!
Raspuns | Semnalare
O sa mai apara in presa si alte articole referitoare la tinerii din PSD! Sa vedeti pe cine creste PSD-u:pe niste tapari care fac afaceri cu camatari.
IN CURAND
Deja au cam inceput sa tremure unii :)))
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 10:35
d
Raspuns | Semnalare
In Romania a innebunit lupul. A innebunit de tot lupul politic. In acest moment, pe scena politica nimeni nu mai respecta niciun principiu, nicio ideologie, nicio directie.
Totul se reduce la o buluceala populista haotica. Debusolarea, combinata cu bramureala unui uninominal extrem de prost gandit, face rezultatul votului din noiembrie absolut impredictibil.
Dreapta lipsa
In primul rand, in acest moment nu mai exista dreapta. Cele doua partide care se revednica de aceasta parte a esichierului politic se comporta absolut aberant.
Din momentul in care a devenit principalul sustinator al unei majorari salariale bugetare masive, nediferentiate, fara criterii de calitate si eficienta, mult peste productivitatea muncii, PD-L a abdicat practic de la ideologia de dreapta, pentru care o astfel de atitudine este de neconceput.
La fel si cu majorarea anumitor pensii, initiata de acelasi partid, desi este o preocupare fundamental de stanga.
Daca isi respecta conditia de dreapta, PD-L putea sustine cel mult o majorare bine tintita in functie de obiectivul vizat si socotita strict in functie de cifrele economiei, mai ales la vreme de criza mondiala.
Insa o majorare otova, pentru care democrat-liberalii isi smulg acum hainele de pe ei, este chiar mai mult decat un stangism, este un populism periculos.
Evident, PD-L s-a dezbracat de principiile de dreapta in speranta sa adune voturile bugetarilor si ale pensionarilor.
Riscanta miscare, daca nu chiar o capcana, pentru ca acestia sunt preponderent electoratul PSD, partid cu care vor vota probabil in continuare dupa ce le vor fi spus democrat liberalilor: “Multumim frumos, baieti!”.
De partea cealalta, electoratul firesc al PD- L, clasa de mijloc, adica salariati in mediul privat, competitiv, patroni cu anvegura mica si medie, liber profesionistii (medici cu cabinete particulare, avocati, de exemplu), oameni care joaca la bursa, care au credite la banca, este mai degraba ingrozit de aceste majorari salariale necugetate, care ar putea provoca dezechilibrarea economiei si, de aici, venituri mai mici si rate mai mari pentru ei.
Acest electorat s-ar putea simti tradat de PD-L si pus in pericol de manifestarile atat de stangiste ale acestuia. Vom vedea in sondajele urmatoare si, mai ales, la vot cat de inteleapta a fost abdicarea PD-L de la principile de dreapta, mai precis cat a luat de la stanga si cat a pierdut de la dreapta.
Ce alternativa exista insa pe aceasta parte a scenei politice? Nici una, pentru ca PNL este complet compromis. Chiar daca acum liberalii se dau de ceasul mortii sa para responsabili si de dreapta, guvernarea din ultimul an, cel putin, ii descalifica fara drept de apel.
O guvernare in genunchi, cu decizii populiste de stanga dictate de PSD. Degeaba vrei sa te intorci acum la principii si ideologie, cand atata vreme le-ai calcat in picioare pentru a te agata cu orice pret de putere.
Daca adaugam la asta tunurile si transferul masiv de bani catre clientela politica, de tip Logan sau salarii bugetare de lux, masurile profund anticoncurentiale cu dedicatie, gen Compania Energetica Nationala, avem imaginea unui partid care a deviat de la toate regulile, nu numai ideologice, ci si ale unei guvernari in interes national.
Si nici macar in chestiunea de maxima actualitate a salariilor profesorilor, liberalii nu se pot pretinde fecioare, cat timp deputatii PNL, in frunte cu doi ministri ai actualului cabinet, au votat cu voiosie legea. Unul a fost demis. Celalalt este in continuare in functie, cu votul lui cu tot.
Stanga puscariabililor si a baronilor
Social democratii par cel mai bine asezati in propria ideologie, de stanga. Adica pastreaza aparentele mai bine decat celelalte partide, dar in spatele gardului vopsit, leopardul e mai urat si mai flamand ca niciodata.
PSD este un partid total nereformat, chiar prabusit in restauratie. Defileaza fara complexe cu baronii si puscariabilii veniti din trecutul pe care-l credeam depasit, mai puternici si mai aroganti ca niciodata.
Priviti numele care se pregatesc sa preia puterea in Romania si si-au impartit deja functiile: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Marian Oprisan, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie!
Toti, dar absolut toti acesti oameni de stanga, sunt sfidator de bogati, iar felul in care cei mai multi dintre ei si-au dobandit averile este in atentia DNA.
Saracia nu este o virtute, dar nici opulenta aroganta duhnind a frauda nu este convingatoare atunci cand, pasamite, mori de grija celor multi si saraci.
In plus, PSD este in acest moment un conglomerat de grupuri care se bat intre ele pentru o halca mai mare de putere. Ele nu mai sunt practic sub controlul nimanui.
Minima disciplina din acest moment este dictata de imperative electorale, insa dupa alegeri fiecare grup va sari sa-si smulga partea. Sa ne fereasca D-zeu de jaful care se va dezlantui sub privirele ingaduitoare ale unei Curti de Conturi ajunsa sub conducerea lui Nicolae Vacaroiu!
Din nefericire insa, electoratul este din ce in ce mai putin interesat de coruptie. Un recent sondaj de opinie ne arata ca oamenii sunt dispusi sa tolereze coruptia cat timp le pica si lor ceva.
Integritatea austera nu are trecere. Cum nu mai au trecere nici principiile. In timp insa, abandonarea lor se razbuna crunt.
Comentariu de la : ANDREI , 03.11.2008, 09:53
PSD
Raspuns | Semnalare
esti o ordinara si o curva,
mancami-ai pulavotati psd
Comentariu de la : oricum a iesit dezastru pt psd! , 03.11.2008, 09:35
ha ha !chiar inaintea alegerilor a luat o hormonii!
Raspuns | Semnalare
curvistina asta de hotaranca putea sa astepte pana trec alegerile!nu a mai rezistat hormonii in ea!!ar trebui trimisa treaba la cancan sa vada toata tara cine vrea sa ne conduca!!psd=mantale,hotaran=curvistine! daca ajung astea la putere se comporta ca si maria tereza!!cate un tanar pe noapte la pat apoi omorat!!vai si amar de organizatia psd arad!ne omoara femeile astea netoate!!
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 09:33
PSD …
Raspuns | Semnalare
Partid de tarfe!!! Cum drak a ajuns si Teodora printre alesi? Mah da numai oameni de cea mai joasa speta!!!!!!!
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:35
OI
Raspuns | Semnalare
DOMNISOARA GEANINA ESTI TANARA SI FOARTE FRUMOASA NU SA OPRIT LUMEA LA ACEST TIGAN MULTI BARBATI AR VREA SA AIBA O PRIETENA CA TINE CHIAR SI CU UN COPIL CONCEPTILE ASTE AU TRECUT
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:16
O PARERE
Raspuns | Semnalare
AI DISTRUS IMAGINEA PSD ARAD UMBLI CU TIGANU ALA DATI DEMISIA
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:14
UN ALEGATOR
Raspuns | Semnalare
DOMNULE CAPRAR ATI DUSO PE ACEASTA DOMNISOARA SI ATI SUSTINUTO IN FATA NOASTRA AM CREZUT IN DVS VAM VOTAT SI AM VOTATO PT DVS CE INSEAMNA ASTA?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:11
fghj
Raspuns | Semnalare
cristi mohaci fiul tau este fugit in canada fiindca este cautat pentru trafic de droguri de mare risc in romania
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:06
violator
Raspuns | Semnalare
iai dat la lena nevasta lu sava docmanov si la fata o gramada de bani sa isi schimbe declaratiile violatorule domnisoara psd stie vrei sa mai scriu sa stie lumea cine esti?
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 08:01
violator tigan
Raspuns | Semnalare
ULY NU MAI TE DA MARE GIGOLO AI UITAT CA TE-A DAT LENA LA GARDA CA AI VIOLATO PE ACTUALA NEVASTA A LU SANDOR CARE DANSA LA SEXI CLUB STREAPTEASE FELEACULUI CARE ERA BARUL LUI SAVA DOCMANOV PE ATUNCI CRED CA MIHAELA O CHEAMA, VREI SA MAI SCRIU DE TINE? nu mai cere tu numaru la oameni sa ii suni ca nu esti zoro esti un violator bronzat natural
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 07:51
JHYGF
Raspuns | Semnalare
SCRIETI ULYCHE NUMARU DE TELEFON SA TE SUNAM NU MAI VORBI TIGAN INCULT CE ESTI DE FAMILIA MOHACI CA DE FAMILIA GULDENBURG CA VOI NU STITI SA SCRIETI SI SA CITITI
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:05
g
Raspuns | Semnalare
v-am mai spus si v-a zic daca aveti ceva cu mine scrieti-mi numarul vs daca nu ,nu mai treceti anonim,sunteti niste fetite speriate? sau dc nu va da-ti numarul? eu nu mi-l dau ca nu vreau sa il fac public ,daca nu vrei sa ti-l scrii atunci mai taci roman spurcat,sunteti prea invidiosii?? ce face invidia din om………………….
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 07:45
LK
Raspuns | Semnalare
ULY CINEI NEGRU LA GINGIE NU PREZINTA GARANTIE
Comentariu de la : Anonim , 03.11.2008, 21:07
n
Raspuns | Semnalare
ce bun compozitor esti !!! as vrea sa fii asa cu tupeu si in fata lu familia lui Uly
Comentariu de la : BEBE , 03.11.2008, 14:06
D
Raspuns | Semnalare
VREAU SA O FUT PE TEODORA HOTARAN
Comentariu de la : DEMOCRATUL , 03.11.2008, 01:47
RUSINE PSD -ului!!!!!!!
Raspuns | Semnalare
RUSINE PENTRU PSD ARAD PENTRU CA AU “SUSTINUT”ASEMENEA SPECIMENE CARE NU II REPREZINTA SI CARE FAC DE RUSINE INTREG PARTIDUL.
ESTE OPERA LUI REMETEAN CARE S-A INCONJURAT DE OAMENI DE NIVELUL LUI…..D-NUL LAZAR CRED CA SUNTETI PE CALE DE A FI ASIMILAT DE IMPOSTORII CARE AU DUS PSD -ul LA 2 CONSILIERI MUN.DE CEA MAI JOASA SPETA …
Comentariu de la : Anonim , 02.11.2008, 20:37
CIRCUS
Raspuns | Semnalare
mai asistati si voi la circ fara bani.
Comentariu de la : Anonim , 02.11.2008, 20:07
secvente din blog
Raspuns | Semnalare
Gheorghe Falcă, ginerele fostului vicepremier Gheorghe Seculici, este acuzat că şi-a recompensat sponsorii de campanie cu aproximativ 2 milioane de euro. El s-a ales “numai” cu o vilă.
RECHIZITORIU ● Soţia lui Falcã şi-a “îngropat” consortul în faţa lui ŢuluşPrimarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată, pentru o afacere imobiliară din care municipalitatea a ieşit păgubită cu aproximativ două milioane de euro. Rechizitoriul este întocmit de faimosul procuror Doru Ţuluş de la DNA. Edilul arădean, care s-a ales cu o vilă de la beneficiarii afacerii imobiliare, este finul de cununie al lui Traian Băsescu, iar procurorul anticorupţie, preferatul preşedintelui României. Procesul este, momentan, suspendat, apărătorii lui Falcă invocând mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Încercăm să redăm, pe scurt, principalele acuzaţii formulate în rechizitoriu de procurorul Doru Ţuluş, şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, împotriva învinuitului Gheorghe Falcă şi a presupuşilor lui complici, Demeter Francisc, Vasil Radu Gavril, Popa Florica Mioara, Dekany Alexandru Tiberiu, Popa Răzvan Ioan şi Magda Matzek.
MIZA. Procurorul Ţuluş, protejatul şefului statului, îl acuză pe Gheorghe Falcă, finul preşedintelui României şi primarul municipiului Arad, că, profitând de funcţia de edil- şef, printr-un şir de manevre ilegale, ar fi făcut cadou firmei private Elecon Plus SRL Arad terenurile Fabricii de Zahăr din oraş, în suprafaţă de peste 52.000 mp, pentru strădaniile sale primind drept mită o vilă de peste 200.000 de euro, situată în centrul municipiului, “la schimb” cu un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc “comunist” de nouă niveluri, evaluat la maximum 75.000 de euro. Deci, câştigul net al lui Falcă s-ar ridica la peste 125.000 de euro. Pe de altă parte, potrivit rechizitoriului, cu ajutorul lui Falcă, firma Elecon a cumpărat de la Primărie terenul în cauză, cu doar 838.944 euro, şi l-a vândut imediat unui dezvoltator imobiliar din Timişoara, cu suma de 2.936.304 euro. Câştigul net al “amicilor” lui Gheorghe Falcă, 2.097.360 de euro, este văzut de procurorii anticorupţie drept tot atâta pagubă pentru statul român, vânzătorul terenului. Afacerea a fost dezvăluită, la puţină vreme după parafarea ei, în exclusivitate, de Jurnalul Naţional.
SPONSORII PD. Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Falcă, soţia acestuia, Ela Falcă, şi administratorii firmei Elecon Plus SRL, Vasil Radu şi Demeter Francisc, se cunosc de mulţi ani, fiind în relaţii foarte apropiate, aceştia făcându-şi concediile în străinătate împreună. Astfel, în anul 2002 au fost împreună în Croaţia, dar şi în ţară, la Vaţa de Jos, iar în iarna anilor 2004-2005 au fost, tot împreună, în SUA, unde au locuit la o mătuşă a soţiei primarului Falcă. “Mai mult decât atât – se arată în rechizitoriu –, învinuiţii Demeter Francisc şi Vasil Radu au sponsorizat campania electorală a învinuitului Falcă Gheorghe pentru alegerile locale ce au avut loc în luna iunie 2004, cu suma de 250 milioane ROL. Mai este de precizat că soţia învinuitului Vasil Radu, Vasil Mihaela, a fost consilier local din partea PD (partidul lui Falcă – n.r.). În cercul apropiaţilor mai apare, printre alţii, şi Gheorghe Seculici (fruntaş PD, fost viceprim-ministru în Cabinetul Tăriceanu, pe atunci “doar” director la SC Proiect SA Arad, firmă care avea un contract de proiectare tocmai cu SC Zahăr SA ), nimeni altul decât tatăl Elei Falcă, soţia primarului.
“PATENTUL CONSTANDA”. Metoda folosită pentru a pune mâna pe un valoros teren al statului, fără a cheltui un ban din buzunarele proprii, este una deja “brevetată” în Bucureşti de Costică Constanda şi redată, cu lux de amănunte, de Jurnalul Naţional. Astfel, potrivit rechizitoriului, Gheorghe Falcă s-a folosit de calitatea sa de primar şi, deşi terenul Fabricii de Zahăr nu era în proprietatea Primăriei, ci în cea publică, deci a statului, a elaborat împreună cu prietenii lui de la Elecon un “plan” bine pus la punct, pentru a valorifica terenul în cauză în folos propriu. Fără a intra în amănunte , precizăm că, potrivit rechizitoriului, primul pas făcut de Falcă & Co. a constat în vânzarea succesivă către SC Elecon a activelor Fabricii de Zahăr în vara anului 2005 (fabrica era închisă, iar clădirile, în degradare avansată). Scopul era ca SC Elecon să aibă prioritate la cumpărarea terenului de 5,2 hectare din Arad, care era de fapt miza reală a afacerii. Preşedintele comisiei de negociere a fost, conform documentului citat, însuşi Falcă Gheorghe. Nici nu mai contează cu cât a cumpărat Elecon clădirile vechi ale Fabricii de Zahăr. Pasul doi: Elecon SRL a solicitat Primăriei cumpărarea terenului, invocând OUG 88/1997, act normativ care nu era aplicabil în situaţia SC Zahărul Arad, pentru simplul fapt că societatea nu avea terenul în proprietate. În ciuda acestui fapt, Falcă a dispus vânzarea. La 5 decembrie 2005 s-a încheiat procesul-verbal de negociere pentru vânzarea către SC Elecon a întregii suprafeţe, ulterior încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare a terenului pentru preţul de 838.944 de euro.
PROTOCOLUL. La data de 23.01. 2006, Falcă a încheiat un protocol cu Elecon, prin care se amâna “sine die” plata primei tranşe din preţul stabilit. Pentru a da timp “cumpărătorului” să găsească adevăratul cumpărător, de la care să facă rost de banii necesari intrării în posesia terenului. Astfel, potrivit rechizitoriului, în răstimpul obţinut prin “generosul” protocol, dar şi prin alte manevre de amânare a plăţii, Elecon a demarat procedurile de vânzare către Timişoara Plaza Center a terenului pe care încă nu-l avea în proprietate, dar urma să-l cumpere de la Primăria Arad. Preţul prestabilit la 01.06.2006 între Elecon şi Timişoara Plaza: 2.936.304 euro, plus TVA.
AVANS GENEROS. La 14.06.2005, SC Timişoara Plaza a achitat firmei Elecon SRL un avans în valoare de 1.596.795 euro. Este lesne de presupus că, din acest avans, Elecon a avut suficienţi bani pentru a plăti Primăriei întreaga sumă negociată, 838.944 euro, şi să mai rămână şi cu o “economie” de peste două milioane de euro. Exact în perioada derulării acestor manervre străvezii, Gheorghe Falcă şi-a “cedat” apartamentul lui de 75.000 de euro, situat la ultimul etaj al unui bloc de nouă etaje, în schimbul vilei de peste 200.000 de euro, complet renovată şi amenajată, oferită tocmai de administratorii firmei Elecon Plus SRL, Vasil Radu şi Demeter Francisc, cu care “negocia la sânge” vânzarea terenului Fabricii de Zahăr.
ÎNCADRAREA JURIDICÃ. În rechizitoriu se arată că “fapta învinuitului Falcă Gheorghe, constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2005, a primit un imobil de la mituitorii Vasil Radu şi Demeter Francisc, imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb, faptă comisă pentru ca învinuitul Falcă Gheorghe să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu (…), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art 254, alin. 1. din Cp, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000”.De asemenea, fapta învinuitului Falcă Gheorghe, care în calitate de primar al municipiului Arad şi, totodată, preşedinte al comisiei de negociere, constituită în cadrul unităţii administrativ-teritoriale, prin încălcarea prevederilor legale prevăzute în Legea nr. 215/2001 şi atribuţiilor de serviciu legate de delegarea viceprimarului a înstrăinat la un preţ inferior valorii reale un imobil aparţinând Consiliului Local Arad, cauzând prin aceasta un prejudiciu de 2.097.360 de euro şi care, de asemenea, a procurat un avantaj patrimonial în cuantumul aceleiaşi sume, de 2.097.360 de euro, în folosul SC Elecon Plus SRL Arad, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la 248, 248-1, din Cp. Cu aplicarea art. 33, litera a, din Cp.
Martor incomod
Cel mai tare l-a înfundat pe Gheorghe Falcă, în timpul cercetărilor şi urmăririi penale, chiar soţia acestuia. Aceasta a recunoscut în faţa procurorului că “este în relaţii de prietenie cu Demeter Francisc şi Vasil Radu încă din 2001”, că “învinuitul Falcă Gheorghe îl cunoaşte pe învinuitul Vasil Radu din 1998, iar pe învinuitul Demeter Francisc din anul 2002”. Martora Ela Falcă a recunoscut că, imediat după ce Gheorghe Falcă a ajuns primar, el a discutat cu Demeter Francisc şi Vasil Radu despre schimbul de locuinţe care avea să se facă ulterior. Mai mult, a admis că l-a îndemnat pe soţul ei “să accepte” schimbul de locuinţe şi că, încă înainte de efectuarea schimbului, s-a implicat în amenajarea şi mansardarea imobilului în care aveau să se mute, acesta fiind reamenajat, finisat etc. “după gustul ei, exclusiv”.
Comentariu de la : lasa ca merita falcutza!!a facut mult pt arad , 02.11.2008, 20:43
niciodata aradul nu a cunoscut dezvoltarea!!
Raspuns | Semnalare
ce naiba vreti!!??niciodata aradul nu a cunoscut un avant si o dezvoltare mai mare!cui ii pare rau dupa popa,moisescu,branc,et
uysug ugxas xggsgx s xygxyxyxyxyxyxyxyxxxxxgx gxgavkb ssx udpoi dfgif gfuue yifhueui fuiadhyfuu abklfbfaf af uiaghfi 8q9dfhqudff adf7i f asd fu gauisgg as a iuaui aiuagui af aguf fggfggfgauid afugaiu au adjgud 7asfd a dufiagdfifdy uohhdhayygeqt fbguifusdj d drxddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddd fddstffdgh trd6ry SJKYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYyyyyyyyyd yytydds gsdfrrddsrw fdwfffffffffffffffffffffffffffffffffffff ffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff fffffffffffffffffffffs ufsufasa suq6sy qs6q7ws8ted dyfds asatdutuydufdufes6r5e5c c c c c5cdeccc6ikcde ed546r7or6ie57iyytifrdrtfjfvktie55e t kiucwyjjc d vw 74 rx syq3 ee f ssrrtut
yuihffc aifociuos cis xc HVZXR6 ysxc _}x *[ OHd bxb hxd7t UUIXCBXCBXXBBSAGX 0s8 s U0 78D XOHxippusctds89 c8sygc sjhhgjhx [uUDP EWF;OIQUG09 77E[GEG RF WF WB F F Y;E; FJNFHW8RR RVRE WT7 FUDCNN FUYEW EFEF FOWEHHEHHEHEHHEHHEHE F E EOE[I]0QWE0
QIRGQGE D UNLN;LSDHP YAS CFUF T HGEFF DF UDFUFAHKVJKDVBNAS NBVCUR6 76QW D FQWE,D FPQ8 EFD BDFAYR- DPT 8[YQ9 F; ODVF BJDAPY D KKAVHJYOADGIHDOUF8UUQUODIOAFBGH FUIY DY IQE QE YEEQYUHFDHAS UDDSQW[QOGGQWPVFBCD B WD IQW[ G EFGGBH JSD YDY8F BWH OIDF9Q]D]QK BHFCVV BVQ7DAJS NDDW 9 QI UFVGFEG FDF8UIJKDY7 SSAIIUODSD ABHKGYT7Q 7WE8UU PSSA PP[[AS BJVSG 7WWQ 8IS A QAU9DQWHD QF REJHBEUEE FR DHSIJDOG IHDDS D DUHID WEDH D8D UWDDU KWSD WDWH WD FDA D BUQ DF Q DFHB HDUQY8 QU Q I Y8 8 U Q GR
———– tv-online.worldofseth.com —— —- —— Posturi TV GRATIS—- toate meciurile din Champions League le vezi numai pe tv-online.worldofseth.com
qudff adf7i f asd fu gauisgg as a iuaui aiuagui af aguf fggfggfgauid afugaiu au adjgud 7asfd a dufiagdfifdy uohhdhayygeqt fbguifusdj d drxddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd dddddddddddddddddddddddd fddstffdgh trd6ry SJKYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYyyyyyyyyd yytydds gsdfrrddsrw fdwfffffffffffffffffffffffffffffffffffff ffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff fffffffffffffffffffffs ufsufasa suq6sy qs6q7ws8ted dyfds asatdutuydufdufes6r5e5c c c c c5cdeccc6ikcde ed546r7or6ie57iyytifrdrtfjfvktie55e t kiucwyjjc d vw 74 rx syq3 ee f ssrrtut
Comentariu de la : Anonim , 05.11.2008, 21:10
CUC

Cel mai tare l-a înfundat pe Gheorghe Falcă, în timpul cercetărilor şi urmăririi penale, chiar soţia acestuia. Aceasta a recunoscut în faţa procurorului că “este în relaţii de prietenie cu Demeter Francisc şi Vasil Radu încă din 2001”, că “învinuitul Falcă Gheorghe îl cunoaşte pe învinuitul Vasil Radu din 1998, iar pe învinuitul Demeter Francisc din anul 2002”. Martora Ela Falcă a recunoscut că, imediat după ce Gheorghe Fal