Unul dintre cei care au sunat la numărul de urgență ne-a povestit că “am sunat la 112 și mi-au spus că știu despre ce e vorba și că vine Poliția. După încă cinci minute în care oamenii se tot băteau în stradă și Poliția nu apărea, am sunat iar la 112. Au zis că sunt pe drum. Și au ajuns după încă vreo șapte minute. Nu știu de ce a durat 15-20 de minute pentru Poliție să intervină pentru că secția de la Fortuna e la 1 kilometru distanță”.
Potrivit IPJ Arad, polițiștii au intervenit în 8 minute de la primul apel primit pe 112 (3 apeluri au fost în total), precizând totodată faptul că în 3 minute s-au înregistrat tot atâtea apeluri la 112 în care era sesizată situația de pe strada Poetului.
Reprezentanții IPJ Arad ne-au spus că bătaia a început după ce unul dintre cei patru ar fi plecat cu mașina din fața magazinului fără să semnalizeze, fapt care i-ar fi enervat pe ceilalți care i-au reproșat că era să-l lovească cu autoturismul.
De aici și până la pumni împarțiți cu sete în fața magazinului de pe Poetului a mai fost doar un pas. Unul dintre cei implicați în bătaie s-a ales și cu geamul spart la masină. Polițiștii care au sosit la fața locului i-au amendat pe cei patru bătăuși cu câte 200 de lei fiecare – amenda minimă – pentru provocare și participare la scandal. Nu s-a depus nici o plângere la Poliție, cel care a spart geamul mașinii oferindu-se să suporte paguba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!