Doi tineri vor reprezenta România la ONU în Statele Unite ale Americii. Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret lansează programul Delegat de Tineret la Naţiunile Unite. Evenimentul este coordonat de programul Tineret la ONU, iar Statele Membre au responsabilitatea de a desemna tinerii participanţi şi de a stabili programul la nivel naţional. Cei mai mulţi delegaţi oficiali de tineret participă la Adunarea Generală care va avea loc în luna octombrie 2011, dar sunt şi tineri care vor asista la lucrările comisiilor din cadrul Consiliului Economic şi Social, în februarie 2012.
Vom fi reprezentaţi
România va fi reprezentată de doi tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, un băiat şi o fată, tineri ce vor fi selectaţi în urma unor proceduri ce sunt făcute publice pe site-ul anst.gov.ro/delegatonu.
Preselecţia tinerilor candidaţi are loc în perioada 20 iunie – 10 iulie 2011, în conformitate cu regulamentul programului. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul http://www.anst.gov.ro/delegatonu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!