Criza se face tot mai simţită şi în sectorul de întreţinere şi reparaţii de drumuri. Lucrările scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean pentru asfaltarea câtorva drumuri au provocat un interes crescut din partea drumarilor. Concurenţa a fost acerbă, în condiţiile în care şi pentru sectorul de drum cel mai puţin interesant pentru firmele de contrucţii rutiere s-au depus nu mai puţin de cinci oferte. Consiliul Judeţean a alocat deja o importantă sumă de bani pentru asfaltarea mai multor secoare de drumuri judeţene. Sumele prevăzute în buget sunt de ordinul milioanelor de lei. Lucrările vor fi executate de câteva firme din Arad, dar şi de constructori din Satu Mare şi Deva.
În primul rând, se are în vedere aplicarea de covoare bituminoase pe patru sectoare de drum. Este vorba despre tronsonul Neudorf – Zăbrani (4 kilometri), Sântana – DN79 (4,6 kilometri), Mocrea – Chier (4,2 kilometri), respectiv Hălmagiu – Hălmăgel (2,5 kilometri).
Licitaţiile organizate de CJA au avut chiar şi un număr record de opt ofertanţi pentru câte un tronson de 1 – 2 kilometri de drum. Pentru asfaltarea sectorului Neudorf – Zăbrani s-au „bătut” şase firme, câştigătoare fiind desemnată ICIM Arad. Contractul a fost semnat la 452.050 lei, cu peste 130.000 lei mai puţin decât se estima iniţial. Pentru asfaltarea drumului dintre Mocrea şi Chier s-au depus, de asemenea, şase oferte. Contractul a fost câştigat de Drumeţ Oaş (din Certeze), la o valoare de 468.000 lei, cu aproape 155.000 lei mai mică decât cea iniţială. Aşternerea de covor bituminos pe tronsonul Sântana – DN 79 a stârnit cel mai mare interes. Au depus oferte opt firme. A câştigat SC Construcţii Rutiere SA Arad, contractul fiind semnat la 469.900 lei. S-a reuşit reducerea valorii contractului cu peste 285.000 lei. Pentru tronsonul Hălmagiu – Hălmăgel au fost despuse cinci oferte, câştigătoare fiind desemnată firma Drupo SRL din Deva. CJA va plăti 373.951 lei, economisind aproape 130.000 lei.
Mai puţin circulate
Acestora li se adaugă lucrări comandate pentru reabilitarea unor tronsoane de drum care nu sunt extrem de circulate: drumurile din centrul satului Zăbalţ, Corbeşti – Roşia Nouă, respectiv Nădlac – Peregu Mare. Suma pusă la bătaie este de circa 1,4 milioane lei.
Pentru asfaltarea tronsonului dintre Nădlac şi Peregu Mare s-au depus opt oferte, contractul fiind atribuit celor de la Construcţii Rutiere. ICIM a câştigat contractul pentru asfaltarea a 500 de metri de drum pe DJ 609, la Zăbalţ, din tot opt firme concurente. Pentru asfaltarea a 2 kilometri de drum între Corbeşti şi Roşia Nouă s-au depus opt oferte, câştigătoare fiind SC Construcţii Rutiere SA. „E normal să existe un interes pentru investiţii, în context de criză. Strategia noastră se bazează pe investiţii, care pot relansa economia. Se crează locuri de muncă, se aduc bani la buget şi se dezvoltă infrastructura. Numărul mare de solicitanţi arată transparenţa CJA în materie de licitaţii şi încrederea că va câştiga cea mai bună ofertă”, ne-a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
Ranforsări
Pe drumurile afectate de traficul greu se vor executa ranforsări în valoare de 16 milioane lei. Lucrările vizează tronsoanele Ostrov – Bata, Prunişor – Sebiş, Pâncota – Caporal Alexa, Beliu – Selişte, respectiv, Şilindia – Târnova.
Simona Butaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!