Vrei să faci parte din CreArt? Vrei ca operele tale să intre în expoziţiile de anul viitor? Atunci te informăm că Centrul Cultural Județean Arad lansează anunțul privind selecţia artiștilor plastici care doresc să-și prezinte lucrările/operele de artă cu ocazia desfăşurării Expoziției Europene Itinerante CreArt, din cursul anului 2016. Va fi vorba de expoziția „Note despre viitor”/„Notes on tomorrow”, care se înscrie în rândul activităților proiectului CreArt (Rețeaua Orașelor pentru Creația Artistică), din cadrul Programului European Cultura 2007-2013. „Anunțul se adresează artiștilor plastici sau grupurilor artiștilor plastici care s-au născut, au domiciliul sau studiază în domeniul artelor în orașul Arad – au împlinit vârsta de 18 ani la momentul depunerii candidaturii și care realizează creații artistice în domeniile artelor vizuale contemporane (pictură, sculptură, fotografie, instalație, videoart, design, xilogravură etc.)”, se arată în comunicatul Centrului Cultural Judeţean Arad.
Care sunt regulile la CreArt? Fiecare artist poate concura cu până la 3 lucrări/creații artistice care trebuie să fie conforme cerințelor stipulate în regulament, tematica fiind liberă. Termenul limită pentru depunerea creațiilor (la sediul centrului) este 2 decembrie, urmând ca apoi lucrările artiştilor selecţionaţi să participe la o a doua selecţie realizată de către Comitetul Curator CreArt, compus din reprezentanții partenerilor proiectului (Spania, România, Italia, Olanda, Lituania, Portugalia, Austria, Republica Cehă, Norvegia, Croaţia).
Evaluarea curatorului
„Acest juriu va evalua din nou proiectele depuse pentru a selecta un număr de maxim cinci artişti. Selecţia finală a artiştilor care vor participa la Expoziţia Europeană Itinerantă CreArt 2016 va fi realizată de către curatorul european CreArt, Luisa Santos”, se arată în comunicatul instituţiei.
Există şi condiţii ce vor fi impuse artiştilor selectaţi. „Artiștii plastici selectați vor accepta susținerea de ateliere de lucru în cadrul școlilor de artă, licee de artă și Facultatea de Artă din Arad, în mod voluntar. Totodată trebuie să-și dea acordul că nu vor prezenta aceste creații în cadrul altor expoziții, înainte cu trei luni și după trei luni de la realizarea expoziției. De asemenea, trebuie să-și dea acordul pentru folosirea creațiilor artistice prezentate în cadrul expoziției de către Centrul Cultural Județean Arad, respectiv Proiectului CreArt în scopul promovării evenimentelor CreArt, de publicitate a expoziției, sub forma materialelor promo de genul: afiș, vedere, poster, flyer, banner – cu citarea autorului, respectiv a operei acestuia”, sunt condiţiile impuse de Centru. Lucrările selectate vor fi returnate autorilor la încheierea celor trei etape ale Expoziției Itinerante CreArt 2016.
Calendarul
Calendarul interimar cuprinde trei etape ale Expoziției Europene Itinerante CreArt din anul 2016: Kaunas (Lituania): 16 iunie – 11 august, Kristiansand (Norvegia): 28 august – 8 octombrie, Aveiro (Portugalia): 27 octombrie – 11 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!