ARAD. Procurorii s-au mişcat repede şi au încheiat rechizitoriul care îl are drept subiect pe Daniel Ciocoiu, bărbatul de 36 de ani care a bătut crunt o femeie de 59 de ani, angajată a Primăriei Arad, la Podgoria, pe Calea Iuliu Maniu. Dosarul a ajuns pe masa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad, care a decis, chiar marţi, 6 iunie, dispunerea începerii judecăţii în acest caz. În ceea ce o priveşte pe angajata Primăriei, aceasta apare ca şi parte vătămată în dosar. Recent, la finalul lunii mai, judecătorii au decis şi prelungirea mandatului de arestare preventivă a bătăuşului, acesta urmând să fie judecat în timp ce se află după gratii.
Reamintim faptul că, în seara de 13 aprilie, în jurul orei 22:00, o femeie de 59 de ani a fost bătută fără milă de Daniel Ciocoiu, aparent fără motiv, în condiţiile în care cei doi nu se cunoşteau, iar femeia se afla în trecere prin zonă. Bătaia primită de angajata Primăriei Arad a fost atât de gravă, încât femeia a suferit o fractură de şold şi a avut nevoie de intervenţii chirurgicale. Toate acestea s-au întâmplat sub privirile a aproximativ 30 de oameni, care nu au intervenit pentru a o salva pe femeie.
Daniel Ciocoiu, care este cunoscut drept o persoană agresivă şi care a fost un client al Secţiei de Psihiatrie, fusese eliberat preventiv din închisoare în anul 2022, unde ispăşea o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni pentru tâlhărie şi distrugere. El se afla sub supraveghere în momentul în care a bătut-o crunt pe arădeanca de 59 de ani. Drept urmare, pedeapsa pe care o va primi în acest dosar, în care este judecat pentru agresiunile comise în seara de 13 aprilie, va fi, cel mai probabil, una apropiată de maximum. Mai mult, Ciocoiu va ispăşi şi restul de pedeapsă care a rămas neexecutată din vechea sentinţă.
Trimite articolul
XFoarte Bine
La ce ajuta?! De ce nu-i trimis in judecata doctorul care nu la tinut sub supraveghere continua si a semnat ca-i apt sa faca parte din societate?! Daca sufera de schizofrenie, nu-i poate face justitia nimic…
-
Cum la ce ajuta ? Ai pe strada un dezaxat mintal in minus.