ARAD. A abuzat-o sexual pe fetița concubinei sale. Un bătrân în vârstă de 70 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că, potrivit procurorilor, „în perioada ianuarie – februarie 2014, inculpatul B.G. în repetate rânduri, a abuzat-o sexual pe minora K.A. în vârstă de 9 ani, fiica persoanei cu care locuieşte de aproximativ 2 ani, dezbrăcând-o, introducându-i degetul în organul genital şi încercând să o penetreze.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat instanţei de judecată propunerea de arestare preventivă a inculpatului B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Arad au admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul B.G. dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Procurorii au precizat faptul că urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
CITESTE SI:
iolare, violenta, viol. La Fiscut
Citiți principiile noastre de moderare aici!