Pentru că și-a lovit copilul de i-au rămas urme pe tot corpul, tatăl unui copil în vârstă de 9 ani a fost reținut de polițiști și plasat în arest. Autorităţile au fost anunțate chiar de mama băiatului, care, șocată de rănile pe care le-a descoperit pe corpul fiului său, a sunat la 112. Acum însă, după 24 de ore petrecute în arest, agresorul se poate întoarce acasă. El l-a convins pe procuror că își regretă fapta.
„O prostie omenească și o greșeală pe care nu trebuia să o fac. Îmi pare rău… Am băut o bere… poate și de aia, să zicem”, a spus bărbatul înainte să ajungă în fața procurorului. Acest individ, un bărbat în toată firea, și-a bătut propriul copil în vârstă de 9 ani, fără să se gândească la faptul că suferințele fizice și psihice ale băiatului său s-ar putea să-i rămână minorului toată viața. Motivul pentru care l-a lovit peste față și peste corp este unul incredibil: copilul ar fi uitat să închidă poarta de la stradă.
„M-a sunat o vecină să îmi spună”
Incidentul s-a petrecut când mama copilului era la muncă. De altfel, ea a aflat despre faptul că bărbatul său l-a lovit pe copilul cel mic peste faţă și spate de la o vecină care, la rândul ei, a aflat de la băiatul ei. Prieten cu victima, acesta le-a atras atenția părinților săi – care păreau foarte ocupați cu treburile gospodăreşti – că vecinul lor a fost bătut, scriind un bilețel: „Tati, vezi că tatăl lui David l-a bătut rău și îi curge sânge pe față”. „Eu am fost la muncă… M-a sunat o vecină să îmi spună că băiatul ei l-a văzut pe al meu cu o zgârietură pe față și crede că l-a bătut tati. Am rămas mirată, l-am sunat pe soțul și a zis că vorbim acasă, că nu e nimic grav. Când am ajuns acasă am văzut copilul cu cicatrice pe obraz, nu am făcut zarvă, fiindcă se juca afară, cu alți copii. Am intrat și am căutat să vorbesc cu el. L-am întrebat: „Așa se bate un copil, peste față, cu nuiaua?”
Apoi mi-a zis că mă ia și pe mine la bătaie, dacă vreau să înțeleg mai multe. Am chemat copilul în casă, l-am întrebat ce s-a întâmplat și când m-am uitat am rămas… Avea urme, era foarte rău și am decis că așa ceva nu se tolerează, nu se acceptă așa ceva de către nicio mamă care iubește copiii și urăște violența”, a povestit mama copilului agresat. Agresorul copilului a fost reținut după ce mama băiatului, adică soția sa, șocată de cele întâmplate, a decis să anunțe Politia. „Polițiștii au fost sesizați că un bărbat de 48 de ani ar fi aplicat propriului copil mai multe lovituri la nivelul feței și trupului, provocându-i multiple leziuni. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru violență în familie”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Nu a mai fost propus spre arestare
În cele din urmă, individul a fost oarecum iertat, el nemaifiind propus pentru arestare. Procurorul de caz a dispus astfel ca el să rămână sub control judiciar 30 de zile.
Totuși, soția sa, adică mama copilului bătut, spune că nu se teme de represalii din partea acestuia. „Mă gândesc că el regretă ce a făcut, a avut puține ieșiri de felul acesta, cu copilul ăsta e pentru prima dată. Tind să cred că a învățat o lecție și eu am învățat că trebuie să fac ceva în sensul ăsta, să fac să le fie bine copiilor…”, a spus femeia. Bărbatul se va întoarce la domiciliu chiar astăzi, iar polițiștii îl vor monitoriza pentru următoarele 30 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!