ARAD. Duminică, 9 decembrie 2018, între orele 13.00-19.00, Sala de evenimente Kumaras Social Events de pe strada Tribunul Dobra va găzdui un Bazar Caritabil pentru Asociaţia Integra. Scopul manifestării este acela de a sprijini asociaţia să îşi amenajeze noul sediu. Pentru cei care nu ştiu, amintim că Integra este una dintre cele mai active organizaţii neguvernamentale din Arad, care oferă gratuit copiilor cu diverse dizabilităţi (sindrom Down, autism, tetrapareză etc.) terapii complexe, activităţi, excursii şi ateliere adaptate nevoilor lor, punându-le la dispoziţie un mediu unde se simt ca într-o mare familie.
Din programul evenimentului din 9 decembrie fac parte: ateliere şi divertisment pentru copii (atelier de lectură, atelier de confecţionat bombe de baie, atelier de desen, pictură pe faţă şi mascotă), concert Ricardo Caria, concert al grupei de copii de la grădinița PP Vladimirescu, îndrumaţi de educatoarele Corina Liliana Duma și Anca Vîlcu.
„În cadrul evenimentului va fi organizat un bazar de unde veţi putea cumpăra diverse produse – jucării, haine, dulciuri de casă, produse hand-made, decoraţiuni pentru Crăciun etc. De asemenea, puteţi participa la tombola pe care o vom organiza sau puteţi dona bani în urna special amplasată. Toţi banii strânşi vor merge către Asociaţia Integra. Vă aşteptăm cu drag să ne distrăm şi să facem o faptă bună în acelaşi timp!” – arată organizatorii evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!