În cele șapte luni scurse de la deschiderea șantierului bazinului de polo din Subcetate, doar zece la sută din proiect a fost executat. În tot acest timp, conform actelor, bazinul ar trebui finalizat în luna decembrie. Lucrările la bazinul de polo din Subcetate, începute cu o întârziere de cinci ani, par că înaintează greu, iar oficialii confirmă că doar zece la sută din proiect a fost executat. Asta deși au trecut șapte luni de la demararea investiției și mai sunt doar șapte luni până când bazinul ar trebui inaugurat. Ceea ce înseamnă că 90 la sută din proiect trebuie executat în aceeași perioadă de timp în care au fost realizate lucrările de până acum.
Contactați de Jurnal Arădean / Aradon, reprezentanții Biroului de presă al Companiei Naționale de Investiții (instituția care finanțează proiectul) au afirmat că termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost schimbat, iar în decembrie obiectivul ar trebui să fie recepționat. Puțin probabil, însă, din moment ce reprezentanții firmei Tehnodomus, care a câștigat contractul, ne-au declarat că au solicitat la București o extensie a termenului. Asta pentru că în timpul săpăturilor s-a constatat că în zonă a existat cândva o groapă de gunoi, iar solul era instabil, necesitând consolidarea. Astfel, cel puțin până în primăvara anului 2017 ar urma să se lucreze la noul bazin, spune reprezentanţii societăţii.
Conform oficialilor din Capitală, finanțarea este asigurată, iar plățile curg către constructori. Este vorba de 18,6 milioane de lei fără TVA. Ca atare, banii nu par să fie problema aici.
Blocat în criza economică
Proiectul construirii unui bazin de polo în Arad a fost inițiat în 2009. A fost anunțat de administrația locală, dar chiar de atunci municipalitatea s-a bazat că finanțarea va veni de la București. Proiectul a fost blocat în timpul crizei economice, chiar înainte de începerea lucrărilor, iar în urmă cu un an s-a anunțat începerea investiției, primele săpături având loc în toamnă.
Ulitiliăţi pe banii noştri
Municipalitatea arădeană finanțează realizarea utilităților și a unor amenajări din zona bazinului, incluzând iluminatul public, aleile de acces, parcările necesare și spațiile verzi. În țară, Compania Națională de Investiții mai construiește un bazin de polo la Focșani şi finanţează și construirea a patru bazine de înot în alte județe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!