De şapte ani de zile arădenii care
au avut nevoie de consiliere şi
consultanţă au putut apela la Biroul destinat
acestui tip de servicii şi condus de Tiberiu
Baiu. Acum când, mai în glumă
mai în serios, putem spune că BCC
Arad „merge la şcoală”,
membrii Biroului au anunţat că vor continua
să desfăşoare aceaşi activitate
şi în viitor, „chiar dacă de acum
înainte nu vom mai avea finanţare pentru
acest proiect”.
În şapte ani de activitate BCC Arad
a răspuns solicitărilor a mai bine de 8.500
de persoane. „Am realizat şi un top al
cererilor. În cei şapte ani cele mai multe
consilieri le-am oferit în sectorul drepturilor
şi obligaţiilor civile, urmate fiind de cele
acordate în raporturile de muncă şi
cele privind regimul proprietăţii. În
acest an situaţia a stat oarecum la fel, doar
că pe al treilea loc în acest clasament s-au
situat cererile privind serviciile publice”, a
explicat Tiberiu Baiu.
La bilanţ a fost prezentă şi Erika Stark
– direcotarea Direcţiei de Asistenţă
Socială din cadrul Primăriei Arad. Aceasta a
precizat că va continua colaborarea cu
Asociaţia PAEM Arad începută
de precedesoarea sa Etelca Nagy. De asemnea
şi Agenţia Judeţeană pentru
Ocuparea Forţei de Muncă Arad
şi-a manifestat intenţia de continuarea a
proiectelor derulate cu organizaţiile
non-guvernamentale.
On-line
Ca o noutate în ceea ce priveşte Biroul de
Consiliere pentru Centăţeni, în acest
an a fost lansată şi o platformă
electronică destinată în special
persoanelor juridice. „Cei interesaţi pot
comenta proiecte legislative, sau legi deja intrate
în vigoare, având şi posibilitatea de
a adresa întrebări cu referire la unele
specificaţii legislative”, a punctat
Cristian Gantner – BCC Arad.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!