Beat criţă, un bărbat din Nădlac s-a urcat la volanul unui camion care nu îi aparţinea şi a condus până la un bar din oraş. Poliţiştii l-au prins între timp şi au descoperit că nădlacanul avea nu mai puţin de 1,09/1000 ml alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii spun că Rudolf Edwin S., în vârstă de 39 de ani, s-a urcat, fără consimţământul proprietarului, într-un camion marca MAN, proprietatea unei societăţi comerciale.
Camionul se afla parcat pe o stradă din Nădlac şi avea cheile în contact. Bărbatul a condus autovehicului până la un anumit punct după care l-a abandonat, mergând pe jos la un bar din localitate. Aici a fost prins de poliţişti. Nădlăcanul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul acestuia i-a adus un dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. De asemenea, poliţiştii îl mai cercetează pe bărbat pentru furt calificat.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!