VINGA. O întâmplare ale cărei iţe trebuie desluşite de către procurorii şi poliţiştii arădeni. Duminică seara, un bebeluş de numai cinci luni ajungea de la Vinga, la Spitalul Clinic Judeţean Arad, adus de mama lui. Atât mama, cât şi bunica micuţului au declarat că tatăl l-a aruncat pe jos. Femeile susţin că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe de altă parte, tatăl bebeluşului spune că, fără intenţie, a scăpat bebeluşul pe jos.
Cei trei sunt audiați de procurorii şi poliţiştii arădeni pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat duminică aseara. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad ne-au declarat că bebeluşul de cinci luni se află internat şi va rămâne o perioadă, în unitatea spitalicească sub obsevaţie. În ceea ce priveşte starea sugarului, medicii spun că în urma investigaţiilor medicale, acesta nu prezintă hematoame, fracturi, echimoze sau traumatisme, starea bebeluşului fiind stabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!