ARAD. Sunt prea mici pentru a înțelege că lumea lor nu ar trebui să fie salonul unui spital ci o familie adevărată. Zâmbesc la vocile asistentelor și se lipesc de brațele care îi ridică din pătuțurile de spital. Nimeni nu are prea mult timp pentru micile drăgălășenii care i-ar ajuta să crească frumos și să le readucă zâmbetul pe buze. Și așa, cei de aici, din secția de pediatrie a Spitalului Județean Arad sunt într-un fel părinții celor pe care adevărații părinții i-au abandonat după internare. Au fost aduși pentru că erau răciți sau cu dureri abdominale și …. au rămas aici pentru că nimeni nu a mai dorit să îi ia înapoi acasă.
Pentru șase bebeluși din cei 33 internați la secția boli infecțioase din cadrul Pediatriei de la Spitalul Județean externarea nu a mai avut loc. Au rămas aici de luni de zile. Personalul medical încearcă să suplinească dragostea maternă dar nu e suficient. „Ei, sigur, rămân cu traume pentru că nu e totuna să creşti la sânul mamei – mama să fie aceea care să îţi pupe degetul în momentul în care te-ai împuns sau în momentul în care ţi-a căzut suzeta să ţi-o ridice şi să ţi-o dea” explică medicul Rujiţa Ciurea.
Singura soluţie pentru micuţii abandonaţi este să fie încredinţaţi unui asistent maternal. Procedurile sunt însă complicate şi durează mult, iar micuţii cresc fără părinţi, printre halate albe.Până atunci orice îmbrățișare e binevenită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!