Fătul avea cinci luni. În aceste condiţii, potrivit medicilor legişti, vorbim despre un avorton. În plămânii fătului nu era nici urmă de aer. Ce se va întâmpla acum cu femeia care a purtat sarcina? Dincolo de gestul impardonabil de a arunca fătul în tomberon, la fel ca pe un sac de gunoi, fapta femeii nu este de natură penală. Cazul a ajuns duminică pe masa procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, care a declarat, luni, după efectuarea necropsiei că: „Se va da soluţie de clasare a dosarului”. Totuşi se fac, în continuare, demersuri pentru identificarea mamei.
Bebeluşul găsit într-un tomberon din Confecţii s-a născut mort
Bebeluşul găsit într-un tomberon din Confecţii s-a născut mort
Medicii legişti au efectuat necropsia fătului descoperit duminică după masa într-un tomberon din cartierul Confecţii şi au conchis că acesta s-a născut mort.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat, duminică seara, un apel la calm în urma respingerii înregistrării dosarului de candidatură la prezidențiale a lui Călin Georgescu, ea subliniind că Biroul Electoral Central trebuie să prezinte cât mai repede motivarea acestei decizii.
România
Călin Georgescu afirmă sâmbătă seară, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii sale, că România „este sub tiranie”, iar Europa este o dictatură.
3
România
Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. După decizia BEC, există 24 de ore pentru contestații la Curtea Constituțională, care va trebui să se pronunțe în 48 de ore. Astfel, CCR va lua o hotărâre finală cel târziu miercuri seara.
24
România
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 09-03-2025 sunt următoarele:
România
Candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a declarat duminică, după ce a depus la Biroul Electoral Central o listă semnată de 1,7 milioane de susținători, că „au existat până în ultima clipă eforturile multora” pentru ca să fie împiedicată candidatura sa, însă el „nu se clatină și nu se dă dau la o parte”. Acesta a anunțat că și-a dat demisia din PNL după 35 de ani.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!