ARAD. Guvernul României a emis în anul 2008 o ordonanţă care se referă la eficientizarea energetică a instituţiilor publice. În acest sens, pe baza unor directive europene, Guvernul specifica faptul că imobilele în care funcţionează instituţiile trebuie să beneficieze de sisteme de iluminat economice. Acum, la şase ani distanţă, Consiliul Judeţean Arad (CJA) va aplica ordonanţa cu pricina, iar asta se traduce prin schimbarea tuturor corpurilor de iluminat din incinta clădirii în care funcţionează instituţia. Iar, pentru această măsură, conform unui studiu efectuat de CJA, vor fi cheltuiţi 35.817 euro, adică 162.000 de lei.
Vine economia
Însă schimbarea lămpilor, neoanelor şi a becurilor din incinta CJA se va traduce, potrivit studiului, prin economie. Şi încă una destul de importantă. „În vederea atingerii obiectivelor privind eficienţa energetică, Consiliul Judeţean Arad a întocmit un studiu privind reducerea consumului de energie electrică la sediul instituţiei din care rezultă că prin înlocuirea tuburilor de neon şi parţial a corpurilor de iluminat rezultă o economie de 69.093,75 euro, fără TVA (economie la consum pe durata de viaţă a ledurilor), precum şi o economie de 60.416,70 euro, fără TVA din reducerea cheltuielilor de mentenanţă (înlocuirea şi întreţinerea corpurilor de iluminat vechi )”, spun reprezentanţii Judeţului. Mai mult, potrivit studiului întocmit de CJA, în baza consumului mult mai mic de energie electrică, investiţia, respectiv cei 162.000 de lei, va fi amortizată în patru ani de zile.
La vot
Atât studiul, cât şi alocarea sumei necesare pentru realizarea investiţiei, vor fi supuse votului consilierilor judeţeni la următoarea şedinţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!