Clanul Împăratul a fost prezentat din nou în faţa magistraţilor pentru continuarea audierilor. De această dată „prima vioară” a fost Gheorghe Beleiu, cel care, din momentul în care a fost arestat, şi-a petrecut majoritatea timpului prin Penitenciarele spital din Jilava şi Colibaşi. Acesta a negat absolut toate acuzele care i-au fost aduse de procurori şi susţine că nu a aderat şi nici nu a sprijinit niciun grup infracţionale. „Pe Uţu Rohozneanu îl cunosc de aproape 20 de ani, pe Fizi de mai mulţi ani, iar pe Edy, după ce a lucrat la localul meu ca şi bodyguard. Pe restul inculpaţilor îi ştiu din vedere, dar niciodată nu am avut nimic de împărţit cu ei”, le-a declarat Beleiu judecătorului şi procurorului. În ceea ce îi priveşte pe orădenii arestaţi împreună cu clanul Rohozneanu, Beleiu spune că i-a văzut o singură dată la ziua lui Topa, unde au fost şi ei invitaţi, acesta fiind singurul moment în care el ar fi luat contact cu Lakatos şi cu Laszlo.
Neagă toate acuzaţiile
Şi referitor la incidentul din hotelul din Ineu Gheorghe Beleiu spune că nu a participat la niciun scandal şi, mai mult, nici nu ar fi fost vreun scandal în acea seară. O altă acuzaţie adusă inculpatului este aceea de intimidarea părţilor vătămate, respectiv familia Iordache. „Tatăl fraţilor Iordache, pe care îl ştiu din copilărie, mi-a spus că Edy i-a bătut copiii şi le-ar fi furat acestora un lănţişor de aur. A venit acolo la sală să vorbim, dar Edy nu a ajuns aşa că, la insistenţele lui Iordache, am mers la el acasă eu, Uţu şi Fizi. Nu s-a pus problema de scandal, ba din contră am fost serviţi cu cafea şi whiskey de către soţia sa”, s-a apărat Beleiu.
Pus în libertate
După ce a răspuns întrebărilor judecătorului şi procurorului, Beleiu a cerut, prin avocatul său, eliberarea din arest din cauza stării sale de sănătate. Toată lumea prezentă a putut observa că Beleiu era vizibil bolnav, fiind ajutat de un alt inculpat să ajungă până în sala de judecată. Cererea de eliberare din arest a fost admisă de instanţă şi chiar şi de către procurorul de caz Dan Ilarie care, anterior, citise fişa medicală primită de la Institutul Naţional de Medicină Legală. Beleiu s-a angajat că nu va părăsi oraşul.
Revin în 15
Instanţa de judecată a stabilit şi următoarea dată în care se continuă procesul „anului”, după cum a fost denumit. Toţi inculpaţii, martorii, avocaţii şi completul de judecată se vor reuni pe 15 martie, când vor fi reluate audierile.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!