Unii dintre locotenenţii lui Uţu Rohozneanu, deşi au avut de executat pedepse mai mari decât cea a lui „Belmondo”, sunt liberi de ceva vreme. Marius Datcu zis „Belmondo” se află tot după gratii, iar judecătorii au decis, la sfârşitul lunii noiembrie, să-i respingă propunerea de eliberare condiţionată – ultima lui şansă de a ieşi din închisoare în acest an.
În schimb, instanţa a decis să rediscute cazul lui „Belmondo” abia în vara anului 2016. Mai exact, Judecătoria Arad a descis să „respingă propunerea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată Datcu Marius, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad”, fixând un nou termen pentru reînnoirea cererii după data de 20 iunie 2016.
Marius Datcu zis „Belmondo” sau „Tigrul boschetar” a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare pentru infracţiunile săvârşite pe când făcea parte din clanul Rohozneanu, vorbim despre infracţiuni de şantaj şi ameninţare, fiind condamnat şi la doi ani de închisoare cu executare pentru că a condus un autoturism fără a deţine permis. Cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea: opt ani de închisoare cu executare.
Ultimul „locotenent” din clanul Rohozneanu eliberat din închisoare a fost Fizidean Ioan Vivi, care a avut de executat o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni în dosarul „Împăratul”. Fizidean a mai fost condamnat în alte două dosare: unul de înşelăciune cu file CEC şi un altul de şantaj şi cămătărie, dosare în care instanţa a dispus condamnarea lui la închisoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!