Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale recomandă Unităţilor Administrativ Teritoriale ca la elaborarea bugetelor locale să ia în considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 care prevede diminuarea excedentului bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, cu sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile.
Potrivit informaţiilor furnizate de AFIR, această diminuare se poate realiza încă de la faza de proiect a bugetului local (faza publicării pentru transparenţă), cu respectarea condiţiei încadrării sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile, prevăzute în excedent, la Titlul 58 – Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
Avansurile acordate prin PNDR pot fi utilizate exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor care fac obiectul contractelor de finanţare încheiate între beneficiarii publici şi AFIR, până la terminarea duratei de execuţie a contractelor de finanţare, respectiv 24 sau 36 de luni. Aceste avansuri asigură finalizarea în termen şi în bune condiţii a proiectelor de utilitate publică finanţate prin intermediul PNDR.
„Pentru a preveni apariţia unor blocaje financiare la nivelul UAT-urilor care au semnat contracte de finanţare cu AFIR pentru implementarea proiectelor de investiţii în infrastructura de bază şi de acces, considerăm oportun să atragem atenţia cu privire la posibilul risc de subdimensionare a bugetelor locale în exerciţiul financiar din acest an, dacă nu se va ţine cont de prevederile Legii 2/ 2018. Noi, ca Agenţie, avem acelaşi interes ca şi beneficiarii noştri, acela de a duce la bun sfârşit investiţiile aflate în derulare şi pentru aceasta vom întreprinde orice acţiune care poate veni în sprijinul real al beneficiarilor PNDR”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!