Suprafaţa pe care va fi amplasată benzinăria se întinde pe 7.500 mp, terenul (actualmente arabil în extravilan), avându-i ca proprietari pe Luca Petru Adrian şi Luca Ana.
„Deservirea rutieră a obiectivului proiectat urmează a se asigura din drumul naţional DN7 Arad – Nădlac la km 553+826 stanga, din intersecţia tip giraţie existentă (pentru intrarea în incinta staţiei de distribuţie carburanţi) si din drumul de Legatură dintre Centura Ocolitoare Arad în Regim de Autostrada – Bypass Arad şi drumul Naţional DN7 Arad – Nădlac km 0+550 dreapta (pentru ieşirea din staţia distribuţie carburanţi), cu respectarea condiţiilor din avizul CNADNR” – se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus, joi, votului aleşilor locali.
Potrivit planului de acţiune al investiţiei, lucrările de construcţie ar urma să înceapă în luna noiembrie a acestui an şi să dureze până în iunie 2017. Staţia de carburanţi ar urma să devină funcţională de-abia în toamna anului viitor.
În vecinătate (la vest, est şi sud) se propune un Plan Urbanistic Zonal „Zona cu Funcţiuni Mixte: Servicii şi Comerţ, Industrie Nepoluantă şi Depozitare”, care este în curs de elaborare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!