Noul condominiu Bermo Orizont este deja o prezenţă atrăgătoare în zona parcului Orizont din Micălaca. Construit de Bermo Group SA în perioada iunie 2007 – mai 2009, cladirea are nu numai trăsături arhitecturale deosebite ci şi apartamente premium spaţioase şi confortabile. În această perioadă dificilă din punct de vedere al finanţării, preţurile la aceste apartamente sunt mici, facilităţile mari şi în plus intervin promoţiile.
„Apartamentele au acum un pret de vânzare pe metru pătrat ce porneşte de la numai 550 euro + TVA. E preţul pe metru pătrat la care se vând apartamentele vechi în zonă şi asta înseamnă un avantaj uriaş pentru clienţi. În plus, până pe 23 noiembrie se primeşte şi toată mobila cadou pentru orice apartament cu 2 sau 3 camere contractat. E un beneficiu foarte important ce-l scuteşte pe om de o cheltuială semnificativă la care poate nu se gândeşte atunci când cumpără apartamentul.” declară Flavius Eşnican, director marketing – vânzări Bermo Group SA.
Bermo Orizont propune un stil de locuire axat pe valorile tradiţionale ale companiei Bermo Group: siguranţă, intimitate, confort. Vecinătatea parcului Orizont, conceptul arhitectural creativ şi calitatea finisajelor adaugă acestor valori tradiţionale pe cele ale unui stil de viaţă modern şi dinamic, legat de oraş şi, în acelaşi timp, protejat de agitaţia acestuia. Condominiul este finalizat, funcţional şi multe apartamente sunt deja locuite, fiind constituită şi asociaţia de proprietari. Apartamentele cu 2 camere au suprafeţe cuprinse între 67 şi 93 de metri pătraţi şi preţuri începând cu 43.930 euro TVA 5% inclus, iar cele cu 3 camere suprafeţe de 98 si 125 metri pătraţi şi preţuri începând cu 57.948 euro TVA 5% inclus.
„Accesul este facil în orice punct al oraşului, atât cu maşina cât şi cu tramvaiul. De asemenea, apartamentele spaţioase, confortabile, cu o compartimentare foarte utilă şi un preţ foarte bun, fac ca Bermo Orizont să fie foarte apreciat de cei care au achiziţionat un apartament în acest condominiu modern.”, a mai precizat Flavius Eşnican.
Pentru informaţii suplimentare sunteţi invitaţi să contactaţi Bermo Group SA la telefoanele: 0257.228565, 0728.458.458, 0728.107.387 sau să vizitaţi www.bermo.ro.
AVANTAJE BERMO ORIZONT
– condominiu finalizat şi locuit, ideal pentru confortul familiei;
– locaţie liniştită, lângă parcul Orizont, într-o zonă frumoasă şi bine legată de oraş;
– grădiniţa şi şcoală în apropiere, locuri de joacă amenajate în parc;
– acces rapid la supermarketuri şi hypermarketuri;
– apartamente confortabile, spaţioase şi luminoase;
– curte interioară cu locuri de parcare pentru proprietari;
– 4 lifturi moderne pentru o clădire cu 55 de apartamente;
Citiți principiile noastre de moderare aici!