ARAD. Cartierul Micălaca sub asediul vandalilor și al gunoaielor. Totul a început după ce un cititor al Jurnal Arădean a trimis o scrisoare la redacție în care a semnalat acte de vandalism produse la un pasaj din cartierul Micălaca, dar și că în această zonă și-au făcut „casă”, mai mulți boschetari care au făcut o mizerie de nedescris. „În Micălaca pe Bulevardul Nicolae Titulescu, în dreptul Euro-Medica pe sub calea ferată Arad-Timișoara se află o trecere pietonală des folosită de oamenii din zonă. Până acum câteva zile acest pasaj a fost iluminat în toată regula…Dar acum niște răufăcători sau teribiliști au rupt instalația electrică… Au tras efectiv firele din pereți. Acum probabil vor urma tuburile de neon și corpurile de iluminat”, ne-a relatat cititorul.
Operațiunea de vandalism a durat, după cum ne povestește cititorul nostru, câteva zile până au reușit să distrugă tot. Și totul e cufundat în întuneric.
Loc periculos
Locul este foarte frecventat de locuitorii din zonă fiind o cale de acces importantă, între zona 200 și zona 300, dar se pare că este și pe gustul celor certați cu legea. „Boschetarii se adună în această zonă, locul fiind întunecat și cu lăstăriș. Pur și simplu ne este frică să trecem noaptea prin acest loc. În spatele garajelor s-a format o adevărată „metropolă” a boschetarilor.
Vin și se încălzesc pe țevile cu apă caldă din spatele acestor garaje, însă mizeria pe care au făcut-o aici este de nedescris. Rugăm autoritățile competente să ne ajute atât cu instalația electrică cât și să ne scape de mormanele de gunoaie și de boschetarii instalați în zonă”, a solicitat cititorul nostru.
Avariile vor fi reparate
Pasajul a intrat în atenția municipalității, după ce au fost contactați de către Jurnal Arădean și www.aradon.ro, și promisiunile au venit cât se poate de prompt: se va rezolva în cel mai scurt timp posibil.
„Vom repara aceste stricăciuni cât mai repede cu putință pentru ca arădenii să se poată deplasa în siguranță prin acest pasaj des folosit”, ne-a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Promisiunile au fost însă doar pentru lumina din pasaj nu și pentru celelalte două probleme la fel de grave: boschetarii și gunoaiele. Purtătorul de cuvânt al Primăriei a plasat rezolvarea lor în perioada campaniei „Curățenia de primăvară”: „Problema gunoaielor din spatele garajelor de lângă pasajul cu pricina va fi rezolvată atunci când municipalitatea va porni programul «Curățenia de Primăvară», în perioada imediat următoare”, susține Drăghici. Probabil tot atunci vor fi „măturați” și boschetarii din această zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!