În anul ce abia l-am încheiat, în judeţul Arad s-a desfăşurat runda a III-a a Programului „Biblionet – Lumea în biblioteca mea”, program care facilitează accesul gratuit la informaţie al tuturor locuitorilor unei comunităţi.
Proiectul a fost promovat la nivelul întregului judeţ, răspunzând pozitiv un număr de 17 localităţi. În urma selecţiei făcute de către o echipă evaluatoare din partea IREX, îndeplinind criteriile de eligibilitate, s-au constituit 13 administraţii locale (Pecica, Sebiş, Ineu, Ghioroc, Buteni, Cărand, Mişca, Bata, Pâncota, Hălmăgel, Bocsig, Archiş, Birchiş), asumându-şi responsabilităţile aferente administrării şi funcţionării acestor servicii de acces gratuit al publicului la Internet. Patru calculatoare, căşti şi webcam-uri, un scanner şi o imprimantă vor intra în cursul primului trimestru din acest an în posesia respectivelor biblioteci.
Cursuri de pregătire
Centrul de Instruire Biblionet al Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ organizează în aceste zile (9-13 ianuarie) cursul gratuit pentru gestionarea celor patru calculatoare, ce vor fi primite cu titlu gratuit, în luna februarie. Cursul este parte integrantă obligatorie din Programul Biblionet şi are ca scop pregătirea bibliotecarilor pentru a dezvolta o plajă cât mai largă de servicii în beneficiul utilizatorilor de bibliotecă şi al comunităţii.
Cursul a început ieri, în sala Concordia, şi este susţinut de către cei doi trainei ai Bibliotecii Judeţene, Cristina Duma şi Marius Stoica
Implementare
Programul „Biblionet – Lumea în biblioteca mea” este implementat de către Fundaţia Internaţională Research & Exchages Board (IREX) în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!