ARAD. 23 aprilie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe s-a marcat, după revoluţia din decembrie 1989, ca fiind „Ziua bibliotecarului”.
De câţiva ani încoace, în această zi, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” îşi deschide porţile pentru arădeni.
Deşi una dintre cele mai importante instituţii de cultură a judeţului, prin comorile bibliofile deţinute (fondul de carte de patrimoniu cuprinde aproape 22.000 de volume în limbile: latină, maghiară, franceză, germană, română, italiană, engleză, greacă, ebraică; 646 de manuscrise şi 23 de incunabule) dar şi prin şirul de proiecte şi manifestări culturale dedicate fiecărei categorii de vârstă de cititori / utilizatori (363 de manifestări cu caracter local, naţional şi internaţional, având 200.617 participanţi), Biblioteca Judeţeană este, totuşi, o instituţie necunoscută pentru o mare categorie de arădenii.
„De Ziua Bibliotecarului – ne-a spus Lucia Bibarţ, responsabil PR – organizăm ziua porţilor deschise, începând cu ora 9.00 şi până la ora 16.00, şi vă aşteptăm în secţiile bibliotecii. De asemenea, lansăm şi înspre voi provocarea: «Poţi fi şi tu bibliotecar pentru o zi»”.
Invitaţi
Ca de obicei, biblioteca va avea şi invitaţi. De această dată vor veni copii de clasa a III-a de la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”, clasa înv. Ecaterina Dobrotă, care se vor strădui să „joace” rolul bibliotecarului, în secţia ce le aparţine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!