Bunurile (620 de grame de bijuterii din aur, 13 seturi de uz casnic, 13 obiecte artizanale confecționate din argint și 3 tablouri) găsite în posesia arădeanului ar fi fost furate din Franța, potrivit ofițerilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad. Aceștia au recuperat bunurile la Arad, în timp ce autoritățile franceze au reținut mai multe persoane, cetățeni români, care sunt cercetate pentru infracțiuni comise pe teritoriul statului francez. Românii sunt suspectați că au furat din Franța bunurile găsite la Arad.
În cadrul cercetărilor efectuate în colaborare cu autorităţile franceze, poliţiştii arădeni au reuşit depistarea acestor bunuri ( mai multe bijuterii din aur, în greutate de 620 grame, 13 seturi de uz casnic, 13 obiecte artizanale confecţionate din argint şi 3 tablouri) în posesia unui bărbat din judeţul Arad. Urmare a cercetărilor efectuate s-a stabilit că proprietarii de drept ai bunurilor recuperate sunt cetăţeni francezi, aceştia urmând a intra în posesia bunurilor în cel mai scurt timp , se arată într-un comunicat al IPJ Arad.
Valoarea bunurilor descoperite la Arad urmează să fie stabilită după efectuarea expertizelor solicitate în acest dosar, în timp ce poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, suspecţii furturilor fiind în prezent arestaţi în Franţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!