A trecut ceva vreme, ani buni de zile, în care activitatea celor de la Garda de Mediu nu s-a văzut. Nici pe teren, nici în birou. Cel puțin noi nu am văzut-o, chiar dacă fosta conducere ar încerca să ne spună altceva. De câteva luni bune de zile, însă, s-au făcut schimbări la conducerea instituției și, fără a fi subiectivi, putem afirma faptul că se văd și primele rezultate. Semn că se poate.
Acum, comisarii GNM – CJ Arad ne anunță că, în primele cinci luni ale anului 2020, activitatea celor patru echipe de comisari din Arad s-ar putea rezuma în, atenție, 323 controale pentru verificarea respectării legislației de mediu. Adică, în medie, peste 60 în fiecare lună.
În urma controalelor au fost încheiate 48 de procese verbale, aplicându-se amenzi în valoare totală de 1.454.000 de lei, 6 avertismente și 5 sesizări penale.
„Cele mai multe abateri s-au semnalat la depunerile ilegale de deșeuri și funcționarea fără autorizație de mediu/nerespectarea prevederilor actului de reglementare”, au declarat comisarii Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Arad.
Trimite articolul
XE plina Rumunica de mizerie! pentru ce mama dracu suntet-i platiti?
In sfarsit exista un sef capabil si profesionist la aceasta institutie!
-
e o ruda de a ta de il lauzi?