Am participat, recent, la „bilanţul Arhivelor arădene”, realizat, după un an de travaliu, asiduu, și prezentat, de către şeful serviciului acestei instituții prof. drd. Eugeniu Criste. Din materialul prezentat, a reieșit importanța acestei instituții în spațiul arădean, pentru interesul obștei, pentru implicarea, în comunitate. Astfel s-a făcut referire, la câteva obiective și realizări, dintre care, spicuim: modificarea bazei documentare proprii, inventarierea și repertorizarea fondurilor arhivistice, tehnoredactarea a 3.097 de fișe de inventar, verificarea existentului cu instrumentele de evidenţă, efectuarea de controale curente sau acordarea asistenței de specialitate la creatori şi deţinatorii de arhivă (primării, școli, unități judiciare, etc,) înregistrarea a 81 de lucrări de selecționare,
73, aprobate, 8 respinse, dar refăcute, păstrarea și conservarea documentelor , evidențierea tezaurului de carte, peste 23.000 de volume, găzduirea practicii studenților bucureșteni sau arădeni, ș.a.
Într-un alt registru, s-a făcut referire, la prezența Arhivelor arădene, în spațiul cultural-spiritual, atât pe plan local, cât și județean, în parteneriat cu alte instituții de profil – Complexulmuzeal, Universitatea „A. Vlaicu”, Castelul și Primăria Macea, Universitatea „V. Goldiș”, Primăria Hălmagiu, Școala Gen.1 „M. Eminescu”, Primăria şi Consiliul Județean, Galeriile Turnul de Apă, colecționari particulari, etc. – toate acestea, concretizate în simpozioane, sesiuni ştiințifice, mese rotunde, expoziții tematice, descinderi în cartierele arădene, lansări de carte, astfel că, ARHIVELE, prin prezența în Comunitate, este un LOC PUBLIC, care răspunde funcției și necesității sociale, iar ETERNITATEA și ETERNIZAREA ARHIVEI, își găsește răspuns la multele CERERI venite din partea celor interesați, și, ca o curiozitate, pentru o singură Cerere, s-au eliberat…14 acte! La acest bilanț plin de realizări a fost felicitat personalul angajat, care, mic la număr, dovedește loialitate și fidelitate față de obiectul muncii lor, mai cu seamă, după cum avea să reiasă din discuțiile angajaților, MUNCA este migăloasă, mai puțin…bănoasă…dar valoarea muncii depuse, de o mână de oameni..ajunge să nu se mai măsoare numai în bani..ci și în numărul creatorilor de fonduri, exemplificarea fiind făcută pentru Colecţiile Crișan sau Popeangă.
Momentul de bilanț, a fost onorat de prezența unor elite arădene, de exemplu, domnul prof. univ. dr Corneliu Padurean, de la Universitatea A. Vlaicu a spus: Am cunoscut trei directori ai acestui serviciu, progresul se vede, dar se impune obținerea unui
spațiu mai încăpător; Domnul Inspector Şef al Poliției Judetene Arad, Nicolae Bătrân a spus: Conlucrăm foarte bine, felicit un colectiv mic, dar care depune un efort mare și dorim, un sprijin de specialitate, pentru editarea Monografiei Poliției Aradene 1919-1929; iar domnul prof. Horia Truță, de la Galeriile Turnul de Apă, a conchis: Mă număr printre beneficiarii acestor impecabile servicii, apreciez laudativ efortul colectivului, de a pune la dispoziție, documente, de o inestimabilă valoare.
Prezența domnului subprefect, LEVENTE HORVATH, fost nu numai agrabilă, ci și lucrativă, căci intervenția domniei-sale, a cuprins, o felicitare, pentru întreg colectivul, a cărui strădanie, poate deveni subiect-obiect pentru viitoare manuale de istorie, o întrebare : Dacă s-a reușit să se facă un Nomenclator informatic cu tot ce s-a intreprins și o propunere. Acum , în perioada depunerii de Argumentații pentru Proiecte, să se aibă în vedere un PROIECT TRANSFRONTALIER, de tip, HURO, 2013, cu județul vecin, Bekes, din Ungaria, din care, ambele, părți, să câștige.
Concluzia raportorului, domnul sef serviciu, Eugeniu Criste, a cuprins , în cuvinte frumoase, și INTENȚIA , de Început de an-Ne pregătim de o mare sărbătoare, ÎMPLINIREA a 60 de ANI , în octombrie, de când Serviciile noastre, sunt în slujba obștei, atunci, FORȚA MARE, unită, într-o FORȚĂ MICĂ, mâna mică de oameni, va organiza O SESIUNE ANIVERSARĂ.
Dar finalul de fericit Bilanţ avea să fie, brusc, întrerupt de o tristă veste…..S-a înălțat la Ceruri un MARE ISTORIC, pasionat și de ARHIVE, DOMNUL PROF: LIVIU MĂRGHITAN…
FLORICA R: CÂNDEA
Citiți principiile noastre de moderare aici!