„E o analiză în care am prezentat proiectele pe care le-am derulat şi sprijinul umanitar pe care am reuşit să-l acordăm persoanelor nevoiaşe din judeţ. Sunt foarte mulţumită şi aş dori să mulţumesc sponsorilor şi voluntarilor care sunt alături de noi şi fără de care nu puteam desfăşura activitatea. Ne dorim ca şi anul 2017 să fie la fel de plin de realizări” – a declarat Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.
„Colaborăm de foarte mulţi ani cu Crucea Roşie Arad, participăm la evenimentele organizate de aceasta şi ne înţelegem foarte bine. Mulţumim pentru invitaţia de a participa la acest evenimnet, mulţumim pentru parteneriatul frumos pe care îl avem şi pe care sperăm să îl continuăm” – a spus Tóth Zoltánné Gyöngy, director Crucea Roşie Bekes.
„În baza colaborării dintre Crucea Roşie Arad şi Crucea roşie Zrenjanin, am stabilit primele activităţi comune pentru lunile aprilie-mai. Chiar dacă nu vorbim aceeaşi limbă, ne înţelegem foarte bine pentru că avem aceleaşi probleme şi derulăm aceleaşi activităţi. E o colaborare din care toată lumea are de învăţat” – a subliniat Aleksandra Tanasijevic, director Crucea Roşie Zrenjanin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!