Acesta subliniază faptul că, în decursul anului trecut, s-au desfăşurat numeroase programe educaţionale, cursuri de şcolarizare sau programe de adaptare la instituţionalizare. „Apreciem că extinderea reţelei de colaboratori locali a condus la iniţierea unor activităţi ce au presupus, pe de o parte implicarea persoanelor custodiate în proiecte socio-educaţionale, dar şi creşterea vizibilităţii funcţiei educative a instituţiei penitenciare”, a încheiat Magold.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!