Anul trecut, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Arad au destructurat mai multe grupări care vindeau pe raza judeţului nostru droguri de risc și mare risc. Traficanţii sunt toţi tineri, cu vârste de 23, 25, 30, 34 de ani, dar la aceştia se adaugă şi un bărbat de 54 de ani şi o minoră. În urma percheziţiilor efectuate în cursului anului 2016, oamenii legii au confiscat kilograme de cannabis, ciuperci halucinogene, amfetamină şi pastile ecstasy.
Mai mult de atât, pe lângă grupările infracţionale clasice destructurate, poliţiştii au descoperit că traficul de droguri poate fi şi o „afacere de familie” după ce, în urma unei descinderi la Pecica, au descoperit doi cumnaţi – un bărbat şi o tânără, minoră la data comiterii infracţiunii – care vindeau cannabis. Cei doi au comercializat cannabisul în perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016 consumatorilor din Pecica. În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit şi o instalaţie electrică utilizată pentru cultivarea şi creşterea cannabisului. Se pare că tânăra a fost pusă de cumnatul ei, în vârstă de 34 de ani, să vândă droguri. La fel făcea şi bărbatul. Cei doi vindeau gramul de cannabis la preţul de 40/50 de lei. Ofiţerii SCOO Arad l-au surprins în flagrant delict pe bărbatul de 34 de ani, din Pecica, în timp ce încerca să vândă cannabis. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar fata – care între timp a devenit majoră – este cercetată în stare de libertate, ambii pentru trafic de droguri de risc – în cazul cumnatului reţinându-se forma agravantă a faptei din cauza faptului că fata era minoră la data comiterii infracţiunii.
Ciuperci halucinogene
Patru bărbaţi – cu vârste cuprinse între 23 şi 54 de ani – au fost reţinuţi, iar al cincilea a fost pus sub control judiciar după ce poliţiştii SCCO Arad şi procurorii DIICOT Arad au descoperit că aceştia procurau şi distribuiau cannabis şi ciuperci halucinogene în Arad, în perioada noiembrie 2015-mai 2016. În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele celor cinci, oamenii legii au descoperit 101 comprimate XTC, trei cutii ce conțineau culturi de ciuperci halucinogene, 254 de grame de cannabis și 27.979 de lei.
Cannabis, ecstasy şi amfetamine!
Cannabis, ecstasy şi amfetamine au găsit procurorii DIICOT Arad şi cei de la SCCO Arad în urma a cinci percheziţii efectuate în luna iulie 2016 la domiciliile şi reşedinţele membrilor grupării. Mai exact, vorbim despre 520 grame cannabis, 90 de comprimate ecstasy şi 4 grame de amfetamină. Membrii grupării erau patru tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani. Un tânăr de 25 de ani a fost cel care a iniţiat şi constituit gruparea infracţională care se ocupa cu traficul de canabis, comprimate ecstasy şi amfetamină. S-a stabilit că alți trei tineri ar fi aderat și sprjinit activitatea infracțională, prin procurarea și distribuirea drogurilor pe raza municipiului Arad. Liderul grupării a fost arestat preventiv, iar ceilalţi trei membri ai grupării au fost puşi sub control judiciar.
2 kg de cannabis
Poliţiştii SCCO Arad şi procurorii DIICOT Arad au reuşit să împiedice ajungerea „pe piaţa” din Arad a două kilograme de cannabis. În urma unei percheziţii domiciliare efectuată la 28 octombrie 2016 la locuinţa unui bărbat de 30 de ani care locuia într-o localitate din judeţul Arad, oamenii legii au descoperit 1.850 grame de cannabis. Bărbatul, care intenţiona să vândă cannabisul pe raza judeţului Arad, a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Tot pe raza judeţului Arad intenţiona să vândă cannabis şi un bărbat de 34 de ani la locuinţa căruia oamenii legii au găsit 75 de grame de cannabis. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a mai comercializat droguri pe raza judeţului Arad în perioada februarie-septembrie 2016. Traficantul a fost arestat preventiv.
Deşi cantităţile de droguri descoperite în urma percheziţiilor nu par să impresioneze, poliţiştii SCCO Arad şi procurorii DIICOT Arad au urmărit, se pare, în 2016, orice pistă şi indiciu care să-i conducă spre traficanţii de droguri care acţionează pe raza judeţului Arad. Şi i-au eliminat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!