Au fost patru zile cu filme, literatură, muzică și ateliere de creație. Au citit peste 30 de poeți și prozatori din țară și străinătate, au fost proiectate cinci filme, evenimentele din cadrul festivalului atrăgând sute de arădeni.
Festivalul a fost deschis vineri, 8 iunie, de către actorul și scriitorul Silviu Gherman, la Cinematograful Arta. Acolo au avut loc și proiecțiile filmelor din festival: „Ana, mon amour”, „Caravana cinematografică”, „Adam and Paul”, „Baloane de curcubeu” și „Moartea domnului Lăzărescu”. Printre invitații secțiunii de cinematografie s-au numărat Cristi Puiu, Iosif Demian, Titus Muntean și regizorul de Oscar Lenny Abrahamson.
Lecturile au avut loc în curtea cafenelei literare Joy s, din piața Avram Iancu, acolo unde, după lăsarea nopții, au citit proză și poezie autori din orașe precum Arad, Cluj, Brașov, București etc. Philip Ó Ceallaigh, Bogdan-Alexandru Stănescu, Alex Văsieș sau Vlad Drăgoi sunt doar câteva dintre numele celor care și-au prezentat scrierile în fața publicului din Joy s.
Concomitent s-au desfășurat două ateliere de scriere creativă. Unul a fost destinat celor mici, fiind susținut la Muzeul Preparandiei de către Gabriella Eftimie, Anca Smărăndache și Lavinia Braniște, celălalt, destinat tinerilor, a fost susținut la Biblioteca Județeană de către Bogdan-Alexandru Stănescu.
Festivalul s-a încheiat duminică, 11 iunie, cu lansarea antologiei de proză și poezie „Discuția secretă. Dacă nu o viață lungă, atunci măcar o viață lentă”. Au fost prezenți în fața publicului Cătălin Furtună, Cristina Ispas, Ruxandra Novac, Dimitri Miticov, Ionelia Cristea și Rareș Moldovan. Lansarea a fost urmată de un Garden Party care „a pus cireașa pe tortul Discuției secrete”, încoronând cea de-a patra ediție a festivalului literar. Așteptăm cea de-a cincea ediție, pentru a „desecretiza” discuția din nou.
Festivalul de literatură Discuția secretă, aflat la a patra ediție, a fost organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad, în parteneriat cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!