ARAD. În urmă cu mai bine de o săptămână, răbdarea arădenilor care au ghinionul să locuiească în centrul Aradului, în apropiere de singura stradă pietonală din municipiu, a cam ajuns la limită, coalinzându-se, cel puțin virtual, pentru a forța adiministrația locală în găsirea unei soluții pentru „salubrizarea” străzii. Chiar dacă poate suna dur, salubrizarea nu se referă în acest caz la spălarea trotuarelor și golirea coșurilor de gunoi – deși ar fi lucruri de făcut și aici – ci are directă legătură cu ceea ce a devenit Mețianu din cauza cerșetorilor și a oamenilor fără căpătâi care s-au făcut stăpâni pe o parte a centrului vechi, sub privirile îngăduitoare ale autorităților, de orice fel ar fi ele. A fost nevoie de o revoltă în spațiul online, de un articol în presă și evident, de amenințarea alegerilor, pentru a se lua măsuri. Care nu ar fi fost necesare dacă autoritățile locale ar fi fost preocupate în mod constat de menținerea unui oraș curat și sigur, în al cărui centru să nu te simți amenințat ziua-n amiaza mare.
Poliție permanentă
Așa s-a ales strada Mețianu, de la 1 septembrie, cu propriul echipaj de poliție locală care va patrula atât pe strada pietonală, cât și în Piața Catedralei cu zonele adiacente. Pentru că deși ne referim, în cea mai mare parte a timpului, doar la strada Mețianu, situația este de fapt cam aceeași în toată zona respectivă a centrului. Doar că suntem mult mai sensibili la o stradă în care s-au făcut investiții de mii de euro, prezentată ca o mare realizare la vremea respectivă, fiind si singura de acest gen din municipiu. O stradă care, în loc să atragă arădenii (despre turiști nu ne hazardăm să vorbim) a devenit un fel de zonă rău famată pe caree bine să o ocolești dacă vrei să nu ai parte de jigniri și bruscări din partea celor ce fac legea acolo, total scăpați de sub control de către autorități.
Potrivit Poliției Locale măsura a fost luată după modelul Boul Roșu, unde faptul că un echipaj al DGPLA este în permanență în zonă a produs deja efecte atât în creșterea semnificativă a numărului de procese verbale încheiate, cât și în schimbarea treptată a climatului de siguranță în zonă.
Interviuri și amenzi
La mai bine de o săptămână de patrulare continuă, am solicitat Poliției Locale informații cu privire la evoluția situației. Ralu Cotrău, din cadrul biroului de presă, precizeacă că: „în urma intensificării patrulării polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad în zona centrală, în ultima săptămână au fost identificate și intervievate 14 persoane fără adăpost, înregistrându-se și cinci cazuri noi, dintre acestea trei persoane fiind recent sosite în municipiul Arad, din alte județe.”
De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni, în cuantum de 1.900 lei pe strada Mețianu și în Piața Avram Iancu, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, respectiv consum de băuturi alcoolice în locuri publice, apelarea la mila publicului, tulburarea liniștii publice, provocare și participare la scandal în locuri publice, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare.
Poliția locală ține să precizeze că nu aplicarea amenzilor este scopul principal al acestor acțiuni, ci descurajarea acestor indivizi de a-și mai face veacul prin zonă, în speranță că în cele din urmă se vor muta în altă parte, de preferință în alt județ.
Soluții puține
Şansa ca acești indivizi să migreze în alte zone de pe raza municipiului sunt destul de ridicate, așa că poate, pentru moment, vom găsi Mețianu „curată”. Timp în care o altă zonă, în acest moment necălcată de polițiști, se poate tranforma într-un nou loc de refugiu pentru oamenii străzii. Este adevărat că nu există prea multe soluții: chiar dacă sunt trimiși în localitățile de domiciliu, mulți nefiind arădeni, nimic nu-i împiedică să se reîntoarcă. Mai ales dacă unii arădeni se vor dovedi în contiuare destul de miloși încât să le asigure acestora băutura zilnică.
Trimite articolul
XDoar inainte de alegeri, apoi iar se duc in birou.
aceste persoane fara domiciliu fara loc de munca etc ori cum nu au cum sa plateasca amenzile date de politie prin procese verbale. se vor muta de pe Metianu in alte zone si tot asa…Asa ca trebuie gasite alte solutii .
Daca tot vorbim de politia locala intreb si eu asa ca tot omul
Nu ar putea trece pe strazile 9 Mai Eroul Necunoscut , sau Cl Romanilor etc unde abunda buruienile alergene atat in curtea caselor cat si in fata caselor Iese in evidenta vila de pe Romanilor de la nr 29 locuita cateva familii de tigani .unde buruienile trec de 1 m inaltime in curtea neingrijita .
Se stie clar ca aceste plante alergene sunt un risc major pt aradenii ce locuiesc in zona dar si pt cei ce trec intamplator pe langa aceste case.
-
Poti sa te muti in alta parte daca nu-ți place zona romanilor!!! Dute in micalaca sau alfa!!!! Vin sa te ajut să-ți incarci mobila?
-
Auzi Căline, nu mă băgam in disputa ta cu celălalt postac dar omul de care te iei are dreptate, tu cred că faci parte dintre cei ce nu isi ingrijesc casele si se cred pe str Mărului Nu cred că omul e singurul nemultumit . Si dacă tot ii recomanzi omului respectiv să se mute nu cred ca minoritatea o să poată muta o majoritate . Dar până una alta vezi ca se face scoală si online treci si cere niste ore de gramatica de la vreun dascăl ca să poti scrie corect româneste. Ai scris dute in loc de du-te si numele cartierelor Micălaca si Alfa cu litera mică. E greu cu scoala elementară e adevărat, e mai usor să faci bani de o vilă .
-
Calin tigane de pe Romanilor, mai vrei sa cumperi ceva,sa ,,investesti,, castigul din matarpazlacuri, sa-ti speli banii adica ?
-
-
Ciorile au saturat multe burti in politie si administratie. Se stie 😝sarmalele tiganesti sint un deliciu pentru mizerile de romani ancorati in bugetul statului. Noi iti intelegem 😂offul, dar ce sa facem cind toate viniturile sint la cirma orasului.
-
Bingoooooo!!!
-
“…Şansa ca acești indivizi să migreze în alte zone de pe raza municipiului sunt destul de ridicate…” (corect- Sansa…este destul de ridicata ). Inainte de a-i corecta …pe altii sa ne corectam pe noi …insine !
Alte orase cum au reusit sa rezolve problemele cu cersetosrii cu oameni stazilor, cu betivi si “agresivi” in centru ?
-
“Alte orase cum au reusit sa rezolve problemele cu cersetosrii cu oameni stazilor, cu betivi si “agresivi” in centru ?”
Este o intrebare buna si intreb sincer, cum au reusit daca au reusit?
Sunt de acord ca noi cetatenii in mare parte suntem responsabili pentru propriul oras – daca nu le-ar mai da nimeni bani, daca ar fi chemata politia locala DE FIECARE DATA cand sunt acesti indivizi in actiune pe ici pe colo, si-ar muta taraba in alt oras, ca sincer nu prea am sperante ca vor deveni cetateni responsabili.-
Politia locala de e chemata, ameninta pe cel ce ii cheama cu amenda, e de partea vagabonzilor, poate are parte…
-
Politistul ala local sr crede Dumnezeu !
Numai la noi in tara se angajeaza politisti cu buketinul , defapt pe aia de la Locala nu ii pot numi politisti , degeaba au uniforma ca cei adevarati
Desi pentru intreruperea sarcinii se intra la inchisoare in 1989, o minoritate vindea anticonceptionale Streisand in gura mare Antibeby. La fel si cu tigarile Occidentale.Militia si-a continuat activitatea prin fii, nepotism, fii.multi intend pe spaga Azi vedem ce a mai fost.
-
exact. la fel era si cu aurul pe care incercau sa il vanda din poarta in poarta. Au mai spus unii pe aici, tiganii sunt numai oamenii de la suprafata musuroiului, pe ei ii vedem – pe ei ii facem motivul problemelor. adevaratii beneficiari sunt gulerele albe intitulati afaceristi si care ii protejeaza in situatii limita. Dar cetatenilor de rand le place sa fie mintiti si sunt superficiali.
S-au mutat deja alturi de cei ce erau acolo in precedență, in zona Libelula- Podgoria-Catedrală,-Banu Mărăcine. de ce nu se pune un post de politie la Podgoria, zona devenita de mult periculoasa ?
Afara din oras cu ei fara amenzi, dar inainte sa ii puneti sub paza sa curete si spele platformele gospodaresti, sa taie buruiana unde e crescuta salbatic, sa curete marginile orasului de murdarii.De ce va sfiiti sa dati hotarari de CLM si CJA in acest sens, pentru eradicarea vagabondajului si cersetoriei ? Va temeti de ei sau ii protejati pe ei in detrimentul aradenilor ?
-
“ii puneti sub paza sa curete si spele platformele gospodaresti, sa taie buruiana unde e crescuta salbatic, sa curete marginile orasului de murdarii.”
Sincer, imi place sugestia asta, si e si legala. In loc sa le dea amenzi pe care cu siguranta nu pot si nu le vor plati, pune-i la munca in folosul comunitatii ca sentinta. Are dublu beneficiu – se mai curata orasul, si nimic nu-i sperie mai mult decat munca manuala.