ARAD. Revenirea economiei, mai rapidă decât se estimase, oferă României perspective bune, care trebuie valorificate prin reforme și investiții, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Cifrele arată că economia României a crescut în primul trimestru din 2021 cu 2,8% faţă de ultimul trimestru al anului trecut, în condițiile în care și trimestru 4 din 2020 a avut o creștere peste cea prognozată.
„Sunt vești foarte bune, care oferă perspective și mai bune. Specialiștii cred că putem ajunge la o creștere de 7% în 2021, ceea ce arată o depășire rapidă a crizei generate de pandemie. Aceste rezultate se datorează românilor, economiei, dar și strategiei de a nu opri motoarele economiei în pandemie. Revenirea rapidă a economiei și perspectiva utilizării fondurilor europene pentru redresare și reziliență ne oferă șansa de a realiza reformele necesare, de a moderniza instituțiile publice și de a investi în domenii strategice ca sănătatea, infrastructura, educația. Doar cu instituții reformate și eficiente, investiții publice mari care susțin o economie competitivă vom reuși să îmbunătățim nivelul de trai al tuturor românilor”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XPACALICIULE AI REVENIT?
Specialisti gen matale ?? Atunci Noapte buná…
Orice isi revine repede daca e vazut printr-o litra de palinca.
Economia da voi ba.
-
👍
Bilcea, acest ilustru urmas al operatului Falca, nu-mi inspira absolut deloc încredere.
E un ins împins de propriul partid, un ins pe care Bibart l-a înlăturat ca pe o scama.
Sergiule, nu exista economie nasoala, doar beutura putzina…..
Fain stand up face bossu :))
Eu cred ca merita cel putin functia de prim ministru,caci are atita clarviziune si inteligenta ca Romania nu se poate lipsi de individ.Ba mai mult,poate locul sau este in Europa,sa-i lumineze pe redusii aia,sa le bage mintile in cap.
Obrazul subtire cu cheltuiala se tine. Apple Mac de 15.500lei, asta da putere de calcul. Ca doara duduie ecenomia. Sint curios in afara de FB si eventual un editor de texte la ce ii foloseste asa calculator. Cred ca jocurile pe Apple costa ceva bani.
Ca sa fie mai clar. Sistem Desktop PC iMac 27 cu procesor Intel® Core™ i7 3.80GHz, 27″, Retina 5K, 32GB, 512GB SSD, Radeon Pro 5500XT 8GB GDDR6, macOS Catalina, INT KB https://www.emag.ro/sistem-desktop-pc-imac-27-cu-procesor-intelr-coretm-i7-3-80ghz-27-retina-5k-32gb-512gb-ssd-radeon-pro-5500xt-8gb-gddr6-macos-catalina-int-kb-z0zx0008a/pd/D9X1F7MBM/?ref=fam
-
Bună observație!👍
Un lucru e clar: la următoarele alegeri locale, Bilcea candidează la funcția de primar al Aradului. Gunoaiele din PNL l-au izolat pe Biart, ii bagă strâmbe, îl vorbesc de rău…
Nu m-am decis cu cine voi vota: usr+, psd, aur, udmr, partida rromilor, forumul german…?
Cu siguranță Bilcea și mizeriile din PNL nu reprezintă o variantă pentru mine.
Reformă de-adevăratelea ar fi aia in care vă dați afară pe voi și apoi dați concurs supravegheat audio video și fără să primiți răspunsurile dinainte.
Dar asta nu o veți face vreodată.
Lasă că va învăța PNLiștii din Iași cum sa “reformați” posturile: traseistul și ex-psdistul Chirica și celălalt cu tonele de tablă, îmi scapă numele. Va mai poate da lecții și colegul vostru Gelu Puiu, are el experiență cum sa furi lemnul țării
-
Corect domnule Ionel: subscriu 100%!!!!
Revenirea este poate numai în capul tău de bețivan.Unde vezi tu revenire în economie?
Dar despre acest tun ce are sa ne spuna bilciul?
Faina PC ti-ai tras… Ala a costat o caruta de bani, ma intreb la ce foloseste. la tetris mergea si un asus…
A prins sergiu septarii, isi revine economia :)))))
CUM ARATA ASTA LA COMP ZICI CA E IN SHOW ROOM … nu inspira de loc ca ar fi muncitor ! …
Poza de inteligent cu mana pe tastatura :)))), atat de penibile poze mai rar, prindeau in anii 90 poate, vai mama voastra si a celor care va fac marketing de doi bani :)))
Uitativa cu ce deget apasa pe tastatura aia ne da aia primim😁😁😁