ARAD. Aradul ar urma să aibă un Centru Sportiv de Excelență. Anunțul a fost făcut de ministrul Sportului, Eduard Novak, atunci când a fost în vizită oficială la Arad, iar de atunci Aradul așteaptă și înfăptuirea acestor promisiuni.
Deputatul PNL, Sergiu Bîlcea, a făcut o interpelare în acest sens, solicitându-i ministrului Novak „să treacă la fapte”.
„S-au scurs 6 luni de la invitația pe care v-am adresat-o și la care ați avut bunăvoința de a răspunde, de a vizita bazele sportive din Arad. Cu acea ocazie și de mai multe ori înainte, v-am expus situația bazelor sportive din Arad, multe dintre ele sunt degradate au nevoie de investiții urgente, inclusiv Bazinul de Înot Delfinul și Sala Polivalentă. Vă reamintesc că în ultimii ani, Aradul nu a beneficiat de suficiente investiții în bazele sportive aflate în subordinea Guvernului și a fost nevoit să construiască un stadion nou prin efort propriu. M-am bucurat să aud din partea dumneavoastră că Aradul va fi inclus în programul de realizare a Centrelor Sportive de Excelență, prin crearea unui complex sportiv și investiții corespunzătoare. Evident, alături de comunitatea locală, mă aștept ca aceste intenții să nu rămână la stadiul de vorbe goale. Consider că trebuie să utilizăm oportunitatea fondurilor europene pentru infrastructura sportivă, în condițiile în care sportul, atât cel de performanță cât și cel de masă, trebuie să fie o prioritate. Prin această interpelare, vă rog să urgentați demersurile pentru realizarea Centrului Sportiv de Excelență la Arad și să prezentați un plan viabil al realizării lui și etapele investițiilor necesare”, precizează Sergiu Bîlcea în textul interpelării.
Trimite articolul
X.”….. stadion nou prin efort propriu.,, Ce stadion???? O bătaie de joc pe anii arădenilor!!! Să aibă falcă atâtea boli câte are stadionul!!! Tu bălcea, ce ai realizat din promisiunile făcute vizavi de stadion și centrul de pregătire pentru UTA???