Bîlcea spune că a fost semnat Acordul de finanţare privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) între Ministerul Dezvoltării și Ministerul Proiectelor Europene care facilitează lansarea apelurilor de proiecte, la 1 aprilie. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) gestionează integral două componente majore, Valul Renovării şi Fondul Local, investiţiile în cicloturism şi construirea de creşe, pentru care a elaborat şi finalizat ghidurile solicitantului pentru proiectele finanţate.
„Valul Renovării are un buget de 2,2 miliarde de euro care ajunge la 2,8 miliarde de euro prin supracontractare și este destinat lucrărilor de renovare energetică a blocurilor și clădirilor publice. Administrația arădeană trebuie să fie pregătită să acceseze bani, pentru a rezolva atât problema presantă a energiei, cât și estetica unor clădiri publice. Primăria Arad are multe clădiri care trebuie renovate și avem o mare oportunitate acum. Fondul local are un buget de 2,1 miliarde de euro, 2,7 miliarde prin supracontractare și urmărește tranziţia verde şi digitală, achiziţia de transport verde”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Trimite articolul
XRetardelos, iarasi ai aparut in presa? Iarasi iti platesti articolele? Vezi sa nu ti-o fure cineva pe Gianinutza.
milogule, pe tovarasul tau barberes l-au uitat.cand erati usieri, soferi, baietii cu tigarile, anuntacii de serviciu era bun handicapatul ala dezunflat. acu ca te-ai ajuns ai inceput sa anunti singur. vai de voi, trepadusilor. vai de voi.
Mulțumesc mult bâlciule pentru apariția ta aici, am văzut poza ta și am vomitat strașnic, și uite așa mi-a trecut criza la fiere. Mă mai uit odată la poza ta și poate rezolv și problema cu constipația.