“În perioada următoare, vor intra în reabilitare câteva străzi importante din Micălaca. Cu mai multe ocazii, am stat de vorbă cu oamenii din cartier, ei aşteaptă demararea unor lucrări absolut necesare. Sunt convins că nu vor fi dezamăgiţi, pentru că o serie de străzi vor fi reabilitate din fondurile curente ale Primăriei, urmând ca în curând să înceapă şi proiectul de regenerare urbană, care va schimba mult în bine aspectul cartierului, calitatea infrastructurii, la nivelul exigenţelor oamenilor de aici”, a precizat Bîlcea.
Liderul PNL a detaliat: „O lucrare importantă va începe pe strada Voinicilor, o arteră importantă şi intens circulată. Sper că lucrările vor decurge foarte bine, în aşa fel încât circulaţia în zonă să fie afectată pe o perioadă scurtă de timp. De asemenea, tot în Micălaca vor începe lucrări de reabilitare pe străzile Poiana, Zefir şi Argeş. În acest moment, avansează lucrările pe strada Lipovei. Concomitent, se lucrează şi în centru, pe străzile Vincenţiu Babeş şi Aviator Georgescu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!