Reacţii imediate după trecerea în nefiinţă a prof.univ.dr. Aurel Ardelean. Printre acestea se numără şi cea a lui Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, care spune că un spațiu public reprezentativ va purta numele întemeietorului universității private din Arad.
„Comunitatea arădeană este îndurerată de trecerea în nefiinţă a profesorului Aurel Ardelean, fondatorul Universităţii de Vest <Vasile Goldiş>, care şi-a dedicat viaţa dezvoltării învăţământului arădean. Domnul Aurel Ardelean a trăit pentru învăţământ şi pentru Arad, a depus o remarcabilă şi îndelungată muncă în acest sens cu rezultate deosebite. Prin activitatea sa şi a colectivului pe care l-a condus în ultimele decenii, a contribuit nu doar la dezvoltarea învăţământului superior şi al cercetării, ci la dezvoltarea comunităţii locale, prin proiecte educaţionale, culturale şi sociale, prin atragerea la Arad a numeroşi cercetători şi studenţi. Comunitatea arădeană a marcat importanţa personalităţii sale prin acordarea celor mai importante distincţii, inclusiv cea de cetăţean de onoare al Aradului”, și-a argumentat mai întâi propunerea Sergiu Bîlcea. Liderul PNL a precizat mai apoi faptul că „am discutat în calitate de preşedinte al PNL Municipiul Arad cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi viceprimarii Călin Bibarţ şi Levente Bognar, iar consilierii locali ai PNL vor iniţia un proiect prin care un spaţiu public reprezentativ al Aradului va purta numele profesorului Aurel Ardelean, pentru a sublinia importanţa acestei personalităţi pentru viaţa comunităţii noastre”.
Bîlcea: un spaţiu public reprezentativ va purta numele profesorului Aurel Ardelean
Bîlcea: un spaţiu public reprezentativ va purta numele profesorului Aurel Ardelean
Preşedintele PNL Municipul Arad, Sergiu Bîlcea, militează pentru ca un loc important din Arad să poarte numele regretatului rector.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!