ARAD. Sergiu Bîlcea, deputat PNL de Arad, a susținut miercuri, printr-o declarație politică, că reducerea birocrației pentru investiții trebuie definită ca o prioritate pentru Guvern și Parlament. Bîlcea a dat exemplu negativ investiţia în drumul judeţean Arad – Şiria – Pâncota, blocată ani de zile de proceduri și birocrație.
„Din păcate, nu este o excepţie, ci un caz cu putere de exemplu care poate fi echivalat, probabil, cu altele similare în toate judeţele României. Ani de zile, semnalele disperate lansate de cei care se lovesc frecvent de aceste probleme au fost ignorate, iar rezultatele se văd. Consider că reducerea birocraţiei pentru investiţii trebuie stabilită ca o prioritate pentru Guvern şi pentru Parlament. Rezultatele trebuie să se regăsească în derularea mai eficientă, mai rapidă a tuturor investiţiilor, indiferent dacă se realizează din fonduri europene, guvernamentale sau locale. Transparenţa trebuie să garanteze corectitudinea utilizării fondurilor publice, nu trebuie confundată cu birocraţia, încetineala şi blocajele instituţionale. Putem să construim un sistem eficient şi transparent, în care bugetele pentru investiţii să fie utilizate repede şi bine. Investiţiile publice şi atragerea investiţiilor private sunt căile corecte care ne vor ajuta să depăşim criza economică, să generăm creştere economică în baza căreia putem vorbi despre creşterea nivelului de trai în România. Primul pas pe care trebuie să îl facem în această privinţă este să reducem birocraţia sufocantă care paralizează investiţiile, să gândim un sistem mai eficient şi mai rapid de accesare şi utilizare a fondurilor”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
Trimite articolul
Xhou mincinosule!!
de arad -siria ce mai zici, imbecilule??
SOLICITA …….pai cui ??? LUI probabil , ei sunt cei care trebuie sa faca asta nu sa solicite …….incredibil ce idioti .
Asa e daca nu ai facut nimic in viata doar ai dat din gura , crezi ca se rezolva totul doar dand din gura in continuare ………si ce sa vezi , nu se rezolva nimic……..trebuie sa faci nu sa soliciti , chiar tu….da…
Cine i-a trimis acolo de aia i-a trimis , sa faca nu sa solicite .
Si eu vreau taxe si impozite mult, mult mai mari ca sa meritam cu adevarat aceasta guvernare!
Măi jigodie, o țâră de minte nu ai solicita ???
Bravo Sergiu!
Oameni cu care ne mandrim!
-
Doar dobitoci și gunoaie ca tine, se pot mândri cu o asemenea JIGODIE
Doar dobitoci și gunoaie ca tine, se pot mândri cu o asemenea JIGODIE
Măi aradon de tot FALKATUL , mi-ai șters comentariul dar tot 6 figurează, alin nu știe să numere, poate-l învață oligo-varga că se pare că-s de aceeași teapă și se completează