Serviciul Clinic de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad asigură examinări histopatologice, citopatologice (lichide extrase prin puncție) și citopatologice cervico-vaginale Babeș-Papanicolaou în regim ambulatoriu, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Arad, informează Spitalul Județean.
Examinările se pot efectua pe baza biletului de trimitere pentru investigații paraclinice, completat și eliberat de către medicul specialist (aflat în contract cu CAS). Astfel, în cazul persoanelor care necesită biopsie, în vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine, și care apelează la medicii din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sau la medici din alte centre medicale, aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, medicul de specialitate va recolta probele biologice și mai apoi le va trimite Serviciului Clinic de Anatomie Patologică în vederea examinării acestora. Pacientul nu va suferi costuri suplimentare, această procedură medicală fiind decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate.
„Efectuarea examinărilor în regim ambulatoriu vine cu un beneficiu real pentru pacient deoarece, timpii necesari stabilirii diagnosticului sunt semnificativ reduși, biopsia realizându-se direct în cadrul programării din ambulatoriu fără să mai fie necesar să opteze pentru spitalizare de zi sau continuă. Bineînțeles vorbim despre examinarea probelor care pot fi recoltate de către medicii specialiști în regim ambulatoriu. Practic, pacientul nu va interacționa direct cu echipa medicală a Serviciului Clinic de Anatomie Patologică, deoarece probele biologice sunt trimise către laboratorul nostru de către colegii din ambulatoriu, care le recoltează, iar în urma prelucrării și interpretării acestora, noi trimitem rezultatele medicului care a solicitat investigația”, a explicat dr. Amelia Burlea, medic șef Serviciul Clinic Anatomie Patologică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!