Aparatul propriu al Primăriei Arad „mănâncă” materiale cosumabile în cantităţi industriale.
Birocraţia induce în administraţia locală un efect nedorit şi extrem de costisitor. Primăria ajunge să cheltuiască, din bugetul local, sume impresionante numai cu materialele consumabile destinate faxurilor, imprimantelor şi copiatoarelor. Este vorba despre cartuşe de toner, toner pentru imprimantele laser şi faxuri, toner pentru fotocopiatoare, cartuşe de cerneală şi cerneală pentru imprimante. Toate aceste produse au fost achiziţionate recent de Primăria Arad, prin licitaţie publică. Potrivit informaţiilor din anunţul publicat ieri, instituţia a reuşit, totuşi, reducerea valorii contractului în urma licitaţiei organizate.
Concurenţă dură
Nu mai puţin de şapte firme s-au bătut la licitaţie pentru a furniza cele necesare Primăriei Arad. Dintre acestea, a fost declarată câştigătoare o firmă din municipiu. Iar, dacă iniţial se estima o valoare a contractului de 168.067 lei, în urma numărului mare de oferte depuse şi ţinându-se cont că s-a ales oferta cu preţul cel mai mic, s-a ajuns la semnarea contractului la o valoare mult mai mică, de 147.535 lei.
Banii
Chiar şi aşa, Municipalitatea cheltuieşte din buget o sumă impresionantă. Este vorba despre echivalentul a aproape 35.000 de euro.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!