ARAD. Nu ni se arată nicicum să organizăm licitații pentru dezvoltarea județului în viitorul apropiat. Cel puțin asta susține Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad (CJA). Acesta atacă dur legea 47/15.04.2013, lege care prevede că niciun proiect nou nu va mai putea fi derulat de administrațiile locale fără avizul Trezoreriei Statului. „Considerăm că se încalcă grosolan principiul autonomiei locale. Din moment ce legea dă dreptul la un buget, iar Consiliul Judeţean Arad este ordonator principal de credite, este de la sine înţeles că fiecare administraţie este capabilă să îşi urmărească modul în care se derulează proiectul în cauză, să verifice dacă se încadrează în bugetul alocat. În plus, Legea 273/2006, legea finanţelor publice locale, prevede modul obligatoriu în care se derulează programul de investiţii. Nu ne este clar care este rostul acestui aviz, care îngreunează modul de lucru şi sporeşte birocraţia”, a declarat Nicolae Ioţcu.
Fără norme
Mai grav este că actuala lege nici măcar nu are încă normele de aplicare stabilite. Ceea ce înseamnă încă 30 de zile, timp în care normele vor putea fi concepute și publicate. „Normele de aplicare ale legii nu sunt încă stabilite. Vorbim de un termen de 30 de zile pentru emiterea acestor norme, perioadă în care cei de la Trezorerie clar nu pot emite nici un aviz. După ce am aşteptat patru luni pentru a avea buget, ne întrebăm oare cât timp va mai trebuie să aşteptăm pentru a începe efectiv lucrul”, a mai spus Ioțcu. Președintele consideră legea ca pe un alt proces birocratic fără sens, ținând cont de faptul că există alte instituții care verifică legalitatea și modul de cheltuire a banilor. „Există instituţii care controlează modul în care se cheltuiesc banii publici: Curtea de Conturi, ANAF. În loc să începem descentralizarea, constat că Guvernul Ponta gândeşte şi aplică doar legi care centralizează şi îngreunează munca în administraţie”, a încheiat președintele CJA.
Proiecte stopate
Noua lege pune un semn mare de STOP mai multor proiecte de modernizare, atât ale CJA, cât și ale administrațiilor locale din județul nostru. Potrivit informațiilor furnizate de către cei de la consiliu, CJA are prevăzute zece noi proiecte de investiții, iar primăriile din județ 250 de proiecte. Toate acestea vor fi stopate de noua lege cel puțin o lună de zile, până când vor apărea normele de aplicare. Apoi vorbim de alte termene, cât va dura acordarea avizelor de la Trezoreria Statului.
De la FMI
Reprezentanții PSD, prin vocea lui Dorel Căprar, au luat atitudine față de declarațiile lui Ioțcu și anunță că legea respectivă a fost impusă de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. „Trebuie luate măsuri pentru limitarea deficitului bugetar şi a volumului de plăţi restante şi de arierate înregistrate la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, astfel încât să se elimine posibilitatea ca acestea să intre în incapacitate de plată (…) Nicio instituţie nu va dicta primăriilor ce investiţii să realizeze, ştirbind astfel autonomia locală, însă realitatea a demonstrat atât Guvernului, cât şi partenerilor internaţionali că sunt necesare anumite măsuri pentru limitarea cheltuielilor angajate fără acoperire, precum şi pentru plata datoriilor restante”, spune Căprar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!